Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

18 iunie 2025

DIVERSE: Deținuții au devenit „mărfuri” pentru medicii din sistemul de detenție

Deținuții au devenit „mărfuri” pentru medicii din sistemul de detenție

Deținuții au devenit „mărfuri” pentru medicii din sistemul de detenție

Munca medicilor din sistemul penitenciar din România este mult mai grea decât cea a colegilor lor. Sunt înjurați, amenințați, uneori scuipați sau chiar bătuți de deținuții agresivi.

De aceea există un deficit de aproape 50% de cadre medicale în sistemul de detenție, pentru că acești angajați nici măcar nu primesc bani în plus pentru condițiile de lucru periculoase. Dar mulți dintre cei care au acceptat să lucreze în spitalele și în cabinetele medicale ale penitenciarelor își fac singuri dreptate, fie mergând la muncă mai puțin, fie folosind deținuții ca „mărfuri”, inventând consultații de care nu au nevoie, dar pentru care sunt plătiți „la bucată”, în baza unor contracte de prestări servicii. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut controale extinse, pentru eliminarea acestor practici, iar Corpul de Control al ANP a făcut deja o primă anchetă, la Penitenciarul Mioveni.

Sistemul penitenciar este închis, devenind „stat în stat”, tocmai pentru că este interzisă intrarea cu orice fel de dispozitive care ar putea filma, fotografia sau înregistra audio ceea ce se întâmplă în interior. Pe acest avantaj se bazează și cei care ajung să ocupe funcții de conducere în pușcării sau chiar funcții inferioare, cum ar fi cea de medic angajat cu normă redusă de lucru sau pe contract de prestări servicii. Doar sindicaliștii mai scot la lumină, din când în când, neregulile din sistem.

Un astfel de caz se anchetează acum, la Penitenciarul Mioveni, unde FSANP a sesizat mai multe ilegalități comise de unul dintre medicii spitalului propriu al închisorii. Acesta este acuzat că vine doar pentru 20 de minute în fiecare zi, deși are un contract de prestări servicii pentru 4 ore, însă niciodată nu a stat la program.

Înainte de a face publice informațiile și de a cere control din partea Ministerului Justiției, ANP și DNA, sindicatul a făcut mai multe verificări și a adunat probe concludente, dar după ce informația a apărut în spațiul public, în cursul zilei de luni, medicul în cauză, directorul penitenciarului și alți angajați au mers în spațiul de detenție pe timpul nopții, chiar înainte de a ajunge acolo Corpul de Control al ANP, ieri dimineață. Sindicaliștii suspectează o încercare de falsificare a probelor, deși este aproape imposibil să se șteargă sau să se modifice toate dovezile, fiind înregistrate și pe camerele de supraveghere. 

„Noi am cerut un control la toate spitalele din sistemul penitenciar. Am făcut plângeri către Ministerul Justiției, Corpul de Control al ANP a mers imediat la Mioveni, a doua zi după sesizarea noastră (ieri - n.r.). Numai că luni seara, o echipă de 10 colegi de la Mioveni s-a dus noaptea în penitenciar, după comunicatul nostru de presă, inclusiv directorul penitenciarului și medicul pe care l-am reclamat. Probabil au încercat să altereze probele”, a explicat, pentru Jurnalul, președintele FSANP, Cosmin Dorobanțu.

Legături la Guvern și la DNA

Medicul acuzat de sindicat că primește bani pentru 4 ore pe zi, dar este prezent doar 20 de minute la locul de muncă se numește Costin Ștefan și este consilier onorific al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, totodată director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, dar și nașul șefului DNA din Pitești - fapt pentru care sindicaliștii au suspiciuni în legătură cu ancheta pe care ar putea să o facă DNA. Au cerut o anchetă de la sediul central al DNA, nu de la cel regional, pentru a se evita o eventuală mușamalizare a probelor.

Citește pe Antena3.ro
Deținuții au devenit „mărfuri” pentru medicii din sistemul de detenție
O doctoriţă româncă, la datorie într-un spital subteran din Israel: "Îi tratăm aici, sub pământ". Noi informaţii de la MAE

Sindicaliștii au calculat un prejudiciu de peste 200.000 de lei în cazul acestui medic, bani încasați în baza contractului la Spitalul Penitenciar Mioveni. „Potrivit informațiilor documentate, începând cu luna iunie 2024, dr. Costin Ștefan a fost angajat cu un contract de prestări servicii, care prevedea un program de lucru de 4 ore pe zi, la un tarif de 200 lei pe oră, ceea ce a generat plăți în valoare de aproximativ 200.000 lei până în prezent. Cu toate acestea, conform evidențelor oficiale de acces în unitate și mărturiilor cadrelor medicale, medicul a fost prezent fizic în penitenciar doar pentru câteva minute la 2-3 zile, fără să presteze servicii medicale reale. Pontajele au fost însă validate și transmise ca fiind conforme. Prejudiciul estimat reprezintă sume încasate nelegal pentru activitate fictivă”, a reclamat FSANP. 

„Dacă se supără, pleacă acasă și închide spitalul”

Sindicatul îl acuză implicit pe directorul Penitenciarului Spital Mioveni, Laurențiu Săbăreanu, care a semnat contractul medicului și l-ar fi protejat, inclusiv după ce i s-a atras atenția de mai multe ori în legătură cu activitatea medicului.

FSANP a cerut organelor de urmărire penală investigarea activității lui Laurențiu Săbăreanu și a medicului Costin Ștefan, recuperarea prejudiciului creat din bugetul sistemului penitenciar, suspendarea imediată din funcție a celor implicați, până la finalizarea anchetelor și verificări extinse asupra tuturor contractelor de prestări medicale în sistemul penitenciar, pentru că astfel de practici nu sunt doar la Mioveni.

„Medicul respectiv are contract de prestări servicii pe 4 ore pe zi, dar el intră pentru cel mult 20 de minute. Inclusiv directorul penitenciarului Mioveni, Laurențiu Săbăreanu, afirma că nu are nimeni ce să-i facă, în cadrul ședințelor de conducere, spunând că dacă vrea el, își ia medicii pe care i-a adus și se închide spitalul. Finul medicului este șeful DNA de la Pitești. Vom solicita și implicarea SRI în această anchetă”, a mai declarat președintele FSANP, pentru Jurnalul.

În România sunt 44 de penitenciare, doar 6 având spitale proprii - Mioveni, Rahova, Jilava, Poarta Albă, Dej și Târgu Ocna. Celelalte au cabinete medicale. Astfel de probleme sunt semnalate de foarte mult timp, atât de sindicaliști, cât și de deținuți, în aproape toate unitățile medicale ale penitenciarelor. 

În afară de banii luați pentru mai puține ore de muncă, medicii produc venituri din consultații de care nu e nevoie, dar tot ei le fac, fiindu-le plătite „la bucată”. O astfel de sesizare a fost făcută în legătură cu un cardiolog. Acesta le-ar recomanda deținuților servicii de consultații, inclusiv ecografii cardiace pe care tot el le face, conform contractului de prestări servicii pe care îl are, pentru a primi banii de două ori: 150 de lei pentru consultație și 180 de lei pe ecografia realizată tot în unitatea penitenciarului. Alte metode sunt legate de firmele de medicamente care le plătesc medicilor comisioane dacă recomandă anumite produse farmaceutice, iar deținuților le sunt prescrise acele medicamente, chiar dacă diagnosticul e fals.

Deținuții au devenit „mărfuri” pentru medicii din sistemul de detențieDeținuții au devenit „mărfuri” pentru medicii din sistemul de detenție››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu