Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

26 iunie 2025

DIVERSE: Sistemul sanitar se întoarce la situația din 2010: medicii vor alege între stat și privat

Sistemul sanitar se întoarce la situația din 2010: medicii vor alege între stat și privat

Sistemul sanitar se întoarce la situația din 2010: medicii vor alege între stat și privat

Reducerea numărului de paturi din spitalele de stat și obligarea personalului medical de a alege între munca la stat sau la privat va crea noi probleme în sistemul medical.

Până acum, federațiile sindicale din Sănătate au protestat, periodic, cerând creșteri salariale și angajări în sistem, pentru reducerea deficitului de personal. În fiecare an s-a negociat cu fiecare guvern, iar medicii și asistenții au primit câte o parte din ceea ce au cerut, însă deficitul a rămas, mai ales în localitățile mici sau chiar în reședințele de județ unde nu sunt suficienți specialiști în spitale. Chiar dacă li s-au majorat salariile, mulți preferă să-și completeze veniturile lucrând și în spitale sau clinici private, iar eliminarea acestei posibilități i-ar putea determina pe mulți să plece din țară. Aceeași măsură s-a încercat și în 2010.

Membrii sindicatelor din sistemul sanitar sunt siderați de ceea ce au citit în programul de guvernare și speră ca noul ministru să fie deschis la dialog și să elimine măsurile de austeritate. Reducerea numărului de paturi în spitale, cu 20%, sau desfacerea contractelor de muncă ale personalului medical care lucrează și în spitale sau clinici private sunt măsuri care ar crea grave probleme întregului sistem sanitar din România. Înainte de a se pregăti de proteste sau de a pleca din țară, medicii și asistenții medicali așteaptă o nouă negociere cu ministrul Sănătății.

„Sistemul sanitar va fi reformat în profunzime. Vom reduce paturile de spitalizare continuă acolo unde nu sunt justificate, vom încuraja consorțiile de spitale și vom aloca resurse în funcție de eficiență. Contractele cu sistemul privat vor presupune condiții clare: minimum 80% personal angajat propriu cu normă întreagă. Vom elimina scutirile nejustificate în CASS, vom extinde baza de contribuabili și vom aplica sancțiuni severe pentru medici și pacienți care fraudează sistemul”, scrie în programul de guvernare. Medicii și asistenții medicali nu au înțeles cine a luat aceste decizii și pe baza cărei analize, pentru că nimeni nu i-a consultat și sunt sectoare unde ar fi nevoie chiar de suplimentarea numărului de paturi, nicidecum de reducere.

„Pandemia ne-a arătat că un număr de paturi suficient ajută sistemul sanitar. Reducerea numărului de paturi este o măsură discutabilă, mai ales pentru că trebuie să se pună ceva în loc – medicina de familie, prevenția, dar la noi este deficit și în aceste sectoare. Suntem printre sistemele sanitare care funcționează prost, exact din această cauză”, a explicat, pentru Jurnalul, Iulian Pope, vicepreședinte al federației Sanitas. 

Reprezentanții sindicatelor din domeniul medical nu înțeleg cine a scris capitolele care îi privesc, în programul de guvernare, pentru că nici membrii Colegiului Medicilor nu ar fi fost implicați. Sindicaliștii se plâng de faptul că nu a existat niciun fel de consultare cu ei, înainte de a se stabili măsurile.

Se reia migrația către alte state

O problemă pe care și-o pun medicii este legată chiar de ceea ce pare a încuraja migrația forțată a personalului medical și a pacienților de la stat la privat. „Programul de guvernare mi se pare o nuvelă scrisă prost. La noi, medicina începe la UPU, din păcate, iar spitalele sunt supraaglomerate. În schimb, situația arată că a crescut numărul de paturi din spitalele private. E un sistem neconcurențial, ceea ce ne îngrijorează, iar deficitul de resurse se va accentua. Programul de guvernare a fost făcut după un simulacru de negociere. Întâlnirea de la Cotroceni a fost ca un dineu cu proști. Sperăm că vom avea o discuție sinceră cu actualul ministru al Sănătății. Și desfacerea contractelor de  muncă sună foarte prost pentru noi. Există reguli clare în Codul muncii, iar Legea dialogului social nu poate fi modificată până în 2027, pentru că e prinsă în PNRR. Sper să nu ajungem la o modificare în acest sens”, mai spune reprezentantul Sanitas. 

Citește pe Antena3.ro
Sistemul sanitar se întoarce la situația din 2010: medicii vor alege între stat și privat
Gest șocant făcut de o vedetă YouTube care a fost hărțuită online. Soțul ei a transmis un mesaj tulburător: „Nu a mai putut suporta”

Programul de guvernare le-a amintit medicilor și asistenților medicali de situația din guvernarea Boc, atunci când li s-a impus, pentru prima oară, să aleagă între stat și privat, iar fostul președinte al  României, Traian Băsescu, i-a invitat să plece din țară. Mulți chiar au preferat să muncească în alte state, pentru salarii mai mari și condiții mai bune de lucru, ceea ce a creat deficitul de personal actual, pe care guvernele din ultimii 15 ani nu l-au mai putut reduce. Acum se întâmplă același lucru, dar într-o fază avansată de degradare a întregului sistem sanitar.

„Noi am mai trăit așa ceva în regimul Băsescu, dar în momentul în care toată Europa vorbește altceva, nu înțeleg de ce România vrea să schimbe lucrurile atât de abrupt. Este firească interzicerea de a profesa în același interval orar la stat și la privat, dar nu despre desfacerea contractelor de muncă ar trebui să fie vorba într-o reformă. E, ca de obicei, o comunicare proastă. Cred că nici ei nu știu ce au vrut să spună. Există alte măsuri care s-ar putea aplica, de exemplu, să le dea posibilitatea medicilor din spitalele private să desfășoare activitatea și în cele publice. Ar trebui să existe o relaxare a programului de lucru, nu toți chirurgii să lucreze dimineața, iar astfel ar putea avea activitate și la privat, fără probleme. Asta ar însemna o reformă a sistemului, inclusiv prin debirocratizare, depolitizare și evaluarea corectă a managementului, prin scoaterea posturilor la concurs”, mai spune vicepreședintele Sanitas.

Un nou exod al medicilor și asistenților medicali ar adânci problemele din sistemul sanitar românesc, exact în momentul în care se aștepta o situație mai bună. Iulian Pope spune că după 2018 mulți medici s-au întors în România, dar de aproape 3 ani au reînceput să plece din nou din țară. Dacă li se vor reduce drepturile, vor pleca în continuare. Sindicatele din Sănătate își doresc o reformă a sistemului, dar printr-o reorganizare prin formarea specialiștilor de care e nevoie, prin plata corectă a salariilor și a sporurilor, nu prin astfel de măsuri. „E nevoie și de o regândire a sistemului, pe specializări, pentru că se formează foarte mulți dermatologi care lucrează în privat și pun botox, dar interniști și ATI-iști nu avem”, explică sindicalistul. 

Soluții financiare există, dar nu s-au analizat

În niciun caz sindicatele din Sănătate nu vor accepta eliminarea sporurilor sau reducerea veniturilor, după ce s-au zbătut, în ultimii ani, să-și obțină drepturile salariale prevăzute în lege, dar care nu au fost aplicate niciodată. O altă problemă e legată de plata pentru medicii care fac gărzi în spitale și care nu s-a rezolvat în ultimii ani. Sindicatele spun că sistemul de Sănătate din România are nevoie de suplimentarea surselor de finanțare, nu de tăieri din numărul de paturi, din venituri și din personal.

„Pentru gărzi, este nevoie de plată corectă. Se pot găsi soluții, luând bani de la autoritățile locale pentru plata gărzilor cu tarif orar mai mare. Nu se poate face economie la buget pe sănătatea populației. E nevoie de asistență medicală de calitate. Nu acceptăm nicio reducere de venituri. Sporurile privesc condițiile de muncă, cele mai mari sunt acolo unde oamenii chiar sunt în linia întâi, la UPU. Oricum sunt raportate la veniturile din 2018, adică la 37%. Legea 153, a salarizării, nu s-a aplicat niciodată în integralitate. Anul acesta sperăm să scriem o lege a salarizării corectă și care să se aplice. Nu acceptăm nici reducerea numărului de paturi, acolo unde pacienții așteaptă luni la rând și nu au unde să se ducă la tratament. Așteptăm construirea de noi spitale. Noi construim spitale și vrem să reducem numărul de paturi? O reformă reală a sistemului trebuie să existe, dar nu în felul în care a fost scris programul de guvernare”, explică vicepreședintele Sanitas. 

Nu a participat nimeni din sistemul medical sau din societatea civilă la scrierea acestui program de guvernare. Trebuia să se facă un Consiliu Național Tripartit, pentru un program de guvernare.

Iulian Pope, vicepreședintele federației Sanitas

Măsurile pentru sistemul de Sănătate au fost scrise, în programul de guvernare, ca o traducere proastă a normelor OCDE, invocându-se criteriile de performanță și evaluările, însă fără să se explice baza reformei dorite de actualul executiv. Astfel, s-au introdus, pe puncte, următoarele măsuri, la capitolul X. „Performanță mai bună în Sănătate”: „49.Creșterea performanței spitalelor 

a. Reducerea numărului de paturi cu spitalizare continuă; b. Plata funcție de performanță pentru medici; c. Reducerea sporurilor la personalul din spitalele cu datorii; d. Numirea șefilor de secții de către manageri, nu de către universități. Contracte de performanță; e. Consorții de spitale și achiziții comune pentru materiale primare; 50.Creșterea bazei de plătitori la Casa de Asigurări și eliminarea excepțiilor; a. Descurajarea acordării de concedii medicale fictive; b. Creșterea cu 20% a bazei de contribuabili a CASS, prin eliminarea excepțiilor și prin aplicarea CASS la pensiile mari…” 

Sindicaliștii din domeniul medical spun că nu se potrivește planul de reformă cu realitatea din teren, iar aplicarea acestor măsuri nu va duce la o reformă reală, ci la dezastru în sistemul sanitar din România, punându-se în pericol viețile românilor.

Sistemul sanitar se întoarce la situația din 2010: medicii vor alege între stat și privatSistemul sanitar se întoarce la situația din 2010: medicii vor alege între stat și privatSistemul sanitar se întoarce la situația din 2010: medicii vor alege între stat și privat››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu