Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

24 iunie 2025

DIVERSE: Trotinetele electrice au speriat Europa – de la „soluție verde” la sursă a haosului

Trotinetele electrice au speriat Europa – de la „soluție verde” la sursă a haosului

Trotinetele electrice au speriat Europa – de la „soluție verde” la sursă a haosului

Marile orașe ale României au impus deja restricții pentru trotinetele electrice, dar există și un curent european în acest sens.

Deși au fost considerate, inițial, o soluție ideală pentru reducerea poluării și fluidizarea traficului rutier, în câțiva ani au ajuns să fie principalul factor care generează sute de accidente rutiere grave și creează haos în aglomerațiile urbane. Chiar dacă s-au introdus noi reguli de circulație pentru utilizatori, iar firmele care închiriază aceste vehicule au introdus și ele măsuri de protecție și regulamente, s-a constatat, în mai multe țări europene, că nu scade numărul accidentelor rutiere provocate de trotinetele de pe străzi. Capitalele și marile orașe din Franța, Grecia, Austria, Spania, Irlanda, Cehia, Lituania și România au „declarat război” trotinetelor electrice, iar la nivel european s-a lansat o campanie media care susține eliminarea acestora.

Îngrijorarea legată de circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice este la nivel mondial, după ce s-a constatat că utilizatorii nu respectă regulile de circulație. Foarte mulți își pun în pericol propriile vieți și au provocat un număr mare de accidente. Din acest motiv, au apărut măsuri de interzicere a circulației acestor trotinete încă din anul 2023. Primele vizate au fost firmele care închiriază trotinete, dar s-au impus noi reguli și restricții inclusiv pentru persoanele care dețin astfel de vehicule.

Parisul a fost prima capitală europeană care a zdruncinat din temelii mitul trotinetei electrice care rezolvă problema traficului rutier și a poluării. În urma unui referendum organizat în primăvara anului 2023, capitala Franței a fost prima din Europa care a interzis trotinetele electrice de închiriat, retrăgând până la 1 septembrie 2023 15.000 de trotinete din trafic. Decizia a avut la bază problemele de siguranță create de aceste vehicule, după ce, în 2022 au fost raportate 459 de accidente grave, soldate cu trei decese în Paris. Referendumul a trecut cu 90% din voturi, deși prezența la vot a fost de doar 7,5%. Trotinetele de închiriat existau la Paris din anul 2018. Doar locuitorii Parisului care dețin astfel de trotinete le pot folosi în continuare.

Dar a mai existat și altă problemă legată de acte de vandalism, pentru că multe trotinete erau aruncate în Râul Sena care traversează capitala Franței – același fenomen întâlnindu-se și în capitala Cehiei, Praga. Altele erau abandonate în spațiul public, încurcând circulația autovehiculelor și a pietonilor, așa cum se întâmplă în toate orașele în care se pot închiria trotinete, inclusiv în București. 

Aceleași motive l-au determinat și pe primarul Atenei să ia o decizie similară, acesta afirmând că dorește să pună capăt haosului din trafic. În capitala Greciei circulau, până anul acesta, 5.000 de trotinete electrice închiriate de 7 companii, dar fără nicio regulă stabilită prin legislația rutieră, astfel încât s-a ajuns la o situație critică. Primarul Atenei a anunțat intenția de a elimina acest factor generator de haos la începutul lunii mai 2025. Edilul a propus interzicerea trotinetelor, inclusiv a parcării lor pe anumite străzi, urmând ca aceste vehicule să poată fi lăsate doar în spații special amenajate. 

Grecia a schimbat și codul rutier, astfel încât trotinetele electrice să nu mai poată circula pe drumurile publice unde limita de viteză este mai mare de 50 km/h, iar viteza lor maximă nu trebuie să depășească 25 km/h, purtarea căștii de protecție fiind obligatorie.

Parcarea se face doar în spații amenajate

Austria și Spania sunt alte două țări importante din Europa care au început eliminarea trotinetelor electrice, autoritățile invocând tot haosul pe care utilizatorii acestora îl creează. La Viena s-au introdus primele restricții privind folosirea acestor vehicule din 2023, prin interzicerea parcării lor în locuri nepermise și impunerea unor spații special amenajate unde pot fi lăsate de utilizatori. 

Citește pe Antena3.ro
Trotinetele electrice au speriat Europa – de la „soluție verde” la sursă a haosului
Vedeta OnlyFans atacată după ce a petrecut o vacanță cu starul minor al Barcelonei Lamine Yamal se scuză: Nu am 30 de ani, am doar 29

După primii doi ani de restricții privind parcarea trotinetelor, în capitala Austriei s-au aplicat peste 50.000 de amenzi în valoare de până la 50 de euro pentru nerespectarea noului regulament, iar numărul trotinetelor s-a redus semnificativ, de la circa 9.000 la 4.000, iar numărul firmelor care le oferă spre închiriere a scăzut de la 9 la 2. 

Și în Austria, codul rutier limitează viteza de circulație a trotinetelor electrice la 25 km/h, dar utilizatorii nu țin cont de nicio regulă, în continuare, fiind amendați foarte mulți utilizatori care ating până la 50 km/h cu aceste vehicule, iar cei care încalcă legea sunt în general posesori de trotinete, nu clienți ai firmelor care le închiriază. Viena a mai reglementat circulația trotinetelor electrice și prin impunerea rulării doar pe pistele de biciclete, existând posibilitatea de a circula pe carosabil doar acolo unde nu există piste.

Companiile fug din orașele care au impus restricții

În Spania sunt mai multe orașe mari care au început lupta împotriva trotinetelor, începând cu Madrid și Barcelona. Și aici a existat la început o lipsă de reglementare, dar a fost rezolvată printr-un decret regal din anul 2021 la care se pot adăuga ordonanțe municipale. 

Cadrul legislativ național interzice circulația cu peste 25 km/h sau modificarea trotinetei pentru a prinde viteză mai mare decât aceasta, dar sunt și orașe care permit circulația lor cu până la 30 km/h dacă se deplasează pe pistele pentru biciclete de pe stradă, în timp ce viteza maximă se limitează la doar 10 km/h dacă acestea circulă pe pistele de pe trotuare. În Spania se interzic trotinetele electrice în mijloacele de transport în comun, după ce mai multe astfel de vehicule au luat foc, în ultimii ani, din cauza bateriilor.

De anul trecut, și Irlanda a introdus restricții drastice, limitând viteza maximă admisă a trotinetelor la 20 km/h. Și aici este interzisă prezența lor în mijloacele de transport în comun. Pot să le folosească doar persoanele cu vârsta peste 16 ani și este impusă prin lege o greutate maximă a vehiculelor, de până la 25 de kilograme, și o dimensiune maximă a roților.

Reguli similare s-au stabilit și în Lituania și Cehia, dar și în mai multe orașe ale României. Restricțiile i-au nemulțumit mai ales pe cei care oferă trotinete pentru închiriere. Firmele de ridesharing s-au revoltat, au oferit soluții pentru reducerea numărului de accidente, au încercat să discute cu autoritățile, pentru a se „îmblânzi” cadrul legislativ, dar în unele țări s-au retras, în altele și-au redus activitatea, după noile regulamente.

Accidente grave și în România

Chiar dacă aceste firme care oferă trotinete electrice pentru închiriere încearcă să impună un set de reguli pentru utilizatori, în toate țările care au impus restricții s-a constatat că utilizatorii nu le respectă. Astfel, autoritățile nu pot decât să impună restricții și să aplice amenzi, pentru a reduce haosul și numărul de accidente.

În România, de anul trecut, orașele Timișoara, Brașov și Constanța au interzis trotinetele de închiriat, după ce s-a constatat că utilizatorii lor nu au nici măcar cunoștințe minime privind circulația pe drumurile publice și le abandonau frecvent în locuri interzise.

Conform datelor Poliției Române, în 2022, accidentele cu trotinetiști au ajuns la 2.218 (268 de persoane rănite grav și 13 decedate), iar 962 de minori au fost vinovați de accidente cu trotinete. În primele 10 luni ale anului 2023, au fost înregistrate 1.865 de accidente cu trotinetiști (224 de persoane rănite grav și 10 decedate), iar 749 de minori au fost vinovați de accidente cu trotinete. În total, din 2021 până în 2024, 24 de persoane și-au pierdut viața în accidente cu trotinete electrice, iar 374 de persoane au fost grav rănite, cele mai multe cazuri fiind în București, unde s-au înregistrat 187 de accidente grave din 396 la nivel de țară.

Mobilizarea publicului nu a avut succes

În țara noastră, o asociație înființată de firmele Uber și Bolt a lansat o campanie de mobilizare a publicului, pentru a forța mâna Primăriei Brașov să redeschidă afacerea cu trotinete electrice, în luna mai a acestui an, după ce municipalitatea le-a interzis accesul în spațiul public. Coaliția pentru Economia Digitală a arătat că peste 50.000 de brașoveni și alte mii de turiști care vizitează anual orașul folosesc aceste vehicule. Reprezentanții asociației au explicat că prin folosirea lor se reduc mult cheltuielile cu transportul, este degajat traficul rutier și scade nivelul de poluare. 

Asociația a anunțat lansarea unei campanii publice pentru a le arăta decidenților „interesul și dorința brașovenilor de a avea la îndemână un mijloc de transport util, eficient și prietenos cu natura”, precizând că cele două firme care închiriau trotinete electrice la Brașov – Bolt și Lime - au cerut autorizație de funcționare după ce „au răspuns în detaliu tuturor solicitărilor autorităților locale cu privire la staționare, intervenție și siguranța în trafic”, conform președintelui Coaliției pentru Economia Digitală, Cătălin Codreanu. 

Soluțiile identificate de operatori au fost transmise Comisiei de Circulație a Primăriei Brașov. Acestea includ stabilirea de locuri de parcare în centrul orașului, limitarea vitezei și accesul interzis în zonele pietonale și cele stabilite de primărie, sesiuni de educație rutieră care ar urma să fie realizate împreună cu Poliția Română, precum și introducerea de teste cognitive obligatorii în aplicații care pot preveni utilizarea trotinetelor de către persoanele aflate sub influența alcoolului. Asociația a mai anunțat că cele două firme au constituit patrule care vor activa pe parcursul întregii zile pentru a asigura ordinea și siguranța în exploatare a trotinetelor electrice, iar cetățenii au la dispoziție un număr de telefon la care pot apela oricând pentru a sesiza neregulile.

Cu toate acestea, reprezentanții primăriei Brașov, ai Poliției Rutiere și ai Poliției Locale susțin că folosirea unor astfel de vehicule se face în continuare în mod iresponsabil și pune în pericol viețile pietonilor. Situația a rămas neschimbată și la Timișoara și Constanța, motivele autorităților fiind aceleași.

Chiar dacă firmele care închiriază trotinete în toate țările lumii au derulat campanii de comunicare și au făcut lobby pentru a rămâne pe piață, la nivel european este pentru prima oară când acestea pierd teren, fiind demarată acum și o campanie media împotriva trotinetelor electrice la care s-au afiliat inclusiv foștii susținători ai acestor companii de ridesharing.

Trotinetele electrice au speriat Europa – de la „soluție verde” la sursă a haosuluiTrotinetele electrice au speriat Europa – de la „soluție verde” la sursă a haosuluiTrotinetele electrice au speriat Europa – de la „soluție verde” la sursă a haosului››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu