Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

18 iunie 2025

ECONOMIE: Milionarii din Cluj-Napoca se mută la Iaşi, unde vor să construiască un imperiu imobiliar. Au demarat deja procedurile la primăria din Capitala Moldovei

Milionarii din Cluj-Napoca se mută la Iaşi, unde vor să construiască un imperiu imobiliar. Au demarat deja procedurile la primăria din Capitala Moldovei

Milionarii din Cluj-Napoca se mută la Iaşi, unde vor să construiască un imperiu imobiliar. Au demarat deja procedurile la primăria din Capitala Moldovei

O familie care a dat lovitura în afaceri la Cluj-Napoca se pregăteşte să deruleze investiţii importante şi la Iaşi. Laura și Claudiu Silaghi, copiii omului de afaceri Claudiu Silaghi, co-fondator al Băncii Transilvania, decedat în anul 2011, dețin, prin intermediul unei firme de afaceri imobiliare, un teren în zona Mall Moldova.

Compania lor, Star Asset Holdings SRL, a solicitat recent de la Primăria Iași ce condiții de construire sunt pentru terenul de aproape 3.000 mp, amplasat la drumul european, în apropiere de rond ERA, informează Ziarul de Iasi.

Citiţi şi: Turiştii care vor să petreacă o vară răcoroasă la munte trebuie să dispună de un buget generos ca să-şi permită o chirie pe câteva luni, la Brașov

Au cerut un certificat de informare

Proprietarii terenului au solicitat de la autorităţi un certificat de informare, o procedură care se face, de obicei, în etapa premergătoare obținerii unui act pentru realizarea unei investiții sau vânzării bunului imobiliar.

Terenul are o suprafață de 2.758 mp și este bine poziționat: are deschidere la drumul european și în apropiere se află complexul Mall Moldova. În prezent, zona este una de servicii.

Star Asset Holdings s-a înființat în anul 2021 prin divizarea parțială a Star Lubricants, inclusiv cu preluarea de patrimoniu, cum a fost cazul terenului din Iași. Star Lubricants aparține tot familiei Silaghi, iar afacerile în anul 2024 s-au apropiat de pragul de 100 milioane lei, cu un profit de circa 4 milioane lei, mai scrie sursa amintită.

Citiţi şi: Turiştii care folosesc trenul în România ar putea călători în condiţii mai civilizate după ce garniturile au fost modernizate cu fonduri PNRR

Mai puţine tranzacţii cu apartamente

Anul 2025 s-a remarcat negativ din punct de vedere imobiliar. Numărul tranzacțiilor cu apartamente în România a scăzut cu aproape 9% în primele patru luni, comparativ cu aceeași perioadă din 2024. Cauzele? Dificultățile în accesarea creditelor, instabilitatea economică și creșterea costurilor în construcții.

"Scăderea activităţii de pe piaţa imobiliară este efectul cumulat al mai multor factori care afectează atât încrederea, cât şi puterea de cumpărare a românilor.

Încetinirea pieţei muncii, temperarea creşterii veniturilor, incertitudinile generate de contextul electoral şi creşterea constantă a preţurilor la locuinţe creează un climat dificil pentru tranzacţii.

În plus, accesul la finanţare bancară este tot mai limitat, pe fondul inflaţiei ridicate şi al instabilităţii economice.

În cazul apartamentelor noi, presiunile sunt şi mai mari. Eliminarea unor facilităţi fiscale, începând cu ianuarie 2025, a dus la creşterea costurilor cu forţa de muncă, afectând direct marjele dezvoltatorilor şi alimentând scumpirea locuinţelor", a precizat un specialist în domeniul imobiliar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu