Statul român se teme atât de mult că angajaţii îl fură de benzină şi motorină, încât autoritățile au luat o decizie de ultim moment. Noi dotări pentru vehiculele instituțiilor publice

Autoritățile şi-au pus în plan să descurajeze furtul de benzină şi motorină la stat. Astfel, o nouă dotare va apărea pe vehiculele instituțiilor publice. Angajații care folosesc mașinile instituțiilor de stat ar putea fi monitorizați prin GPS.
USR a depus un proiect de lege în acest sens.
Citiţi şi: Google Maps a dat eroare pe autostradă, iar şoferii s-au blocat. Mașinile au fost trimise pe drumuri lăturalnice, s-a împotmolit jumătate de ţară
GPS, un Big Brother pe mașinile statului
Aşasar, toate mașinile instituțiilor publice ar putea fi dotate cu GPS, pentru a preveni abuzurile și a reduce cheltuielile cu combustibilul, potrivit unui nou proiect legislativ. Iniţiatorii au calculat şi cât s-ar putea economisi anual.
Concret, angajații care folosesc autoturismele instituțiilor publice fără justificare clară riscă sancțiuni, iar instituțiile care nu montează sisteme GPS vor fi amendate cu sume între 10.000 și 50.000 de lei.
"Practic ne dorim ca consumul de carburant din instituțiile publice să fie limitat. Funcționarii publici să nu mai folosească mașinile în scop personal", a declarat Cristian Brian, deputat USR.
Datele oficiale arată că mașinile Ministerului de Interne au consumat peste 33 de milioane de litri de carburant, iar mașinile ministerului Finanțelor au consumat mai mult decât cele de la Transporturi.
La Ministerul Economiei nu s-a făcut economie la banii pentru combustibil. Acolo s-a plătit cel mai scump carburant, 8 lei și 84 de bani pentru un litru.
Citiţi şi: Industria auto, lovită din plin, iar criza este confirmată de concedierea a 11.000 de oameni. Compania are operaţiuni şi în România
Ce prevede proiectul de lege
Printre cele mai importante puncte ale proiectului de lege depus la Senat se numără:
dispozitivul GPS va monitoriza și localiza autoturismul,
angajaților cărora le va lipsi foaia de parcurs nu vor putea să-şi deconteze din bugetul instituţiei cheltuielile cu combustibilul,
instituțiile care nu vor monta GPS-uri pe mașini vor primi amenzi între 10 mii și 50 de mii de lei.
"Am economisit pe an șase tone de combustibil, șase tone! Să ne înțelegem și asta înseamnă vreo 34 de mii de lei pe an. Cu banii ăștia putem să asfaltez o stradă mai mica, e adevărat.
Am GPS inclusiv pe mașina pe care o conduc. Eu nu am șofer, eu conduc mașina și se poate vedea în timp real unde călătoresc", a mărturisit Elena Lasconi, fost preşedinte USR, pentru Pro TV.
Acest proiect de lege al USR-ului va fi dezbătut în comisii și votat apoi în cele două camere din Parlament.