Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

25 iunie 2025

ECONOMIE: Tesla a stabilit preţul unei curse cu taxiul fără şofer, un proiect pe care compania lui Elon Musk l-a lansat deja în Texas

Tesla a stabilit preţul unei curse cu taxiul fără şofer, un proiect pe care compania lui Elon Musk l-a lansat deja în Texas

Tesla a stabilit preţul unei curse cu taxiul fără şofer, un proiect pe care compania lui Elon Musk l-a lansat deja în Texas

Tesla a mai făcut un pas înainte în planurile sale privind lansarea mașinilor autonome, cele care circulă fără şoferi pe drumurile publice. În Austin, Texas, 10 maşini Tesla Model Y vor oferi curse plătite în regim de autopilot, fără şofer la volan, dar cu un supraveghetor de siguranţă prezent pe locul din dreapta-faţă.

Deocamdată, serviciul este disponibil doar într-o zonă limitată a oraşului, exclude pasagerii sub 18 ani şi evită intersecţiile dificile sau condiţiile meteorologice nefavorabile.

Citiţi şi: Fabrica monstru a omenirii se construiește, iar deținătorii „minunii” industriale promit sute de mii de angajări. Unde va fi amplasată uzina mai mare decât San Francisco

O cursă cu robotaxi: 4,20 de dolari

De ani de zile, Elon Musk promite că vehiculele complet autonome sunt ”aproape gata”, însă lansarea de duminică a venit cu întârziere faţă de promisiunile anterioare şi rămâne în urma competitorilor.

Tesla se distinge de alţi jucători din industrie prin refuzul de a folosi senzori lidar sau radar, mizând exclusiv pe camere video şi software AI pentru a interpreta mediul rutier.

”Până acum, acest debut întârzie semnificativ faţă de promisiunile companiei şi faţă de ceea ce au livrat deja competitorii,” a declarat Paul Miller, analist principal la Forrester.

Primele curse pregătite pentru cei invitați la lansare au avut un preț simbolic. Concret, influencerii invitați au avut de plătit doar 4,20 dolari pentru a fi transportați de cele câteva Tesla Model Y fără șofer.

Citiţi şi: Țara subordonată de Dacia! Mașinile construite la Mioveni au invadat una dintre cele mai dezvoltate state din Europa, constructorul francez reușind o performanță incredibilă

Texas vrea legi mai stricte

Statul Texas, acolo unde Tesla face aceste testări cu mașinile autonome, vrea legi mai stricte legate de autorizarea mașinilor autonome, teama fiind de accidente grave, în lipsa unui șofer la volan.

Mașinile de la Tesla sunt SUV-uri full-electrice Model Y care dispun de o versiune avansată a software-ului de asistență la condus denumit Full Self-Driving.

Aceste vehicule nu vor avea nici volan, nici pedale și ar putea circula pe drumurile publice începând cu anul 2026.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu