Mihaela Popa, profesoară și fost secretar de stat în Ministerul Educației: Eliminarea examenului de la clasa a V-a se poate face prin reorganizarea sistemului preuniversitar

Profesoara Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, a scris pe pagina de socializare că „eliminarea examenului de la clasa a V-a se poate face prin reorganizarea sistemului preuniversitar”. „Până atunci vom continua să ne chinuim copiii, sa le furam copilăria și să îi facem să își piardă încrederea în ei, la doar 10 ani, cum nicio altă țară nu face”, a transmis aceasta.
- Ministrul Educației, Daniel David, a explicat, luni, 2 iunie, de ce păstrează admiterea la clasa a V-a: „Când într-o școală în care ai clasa a V-a sunt mai mulți copii care se înscriu decât numărul de locuri, nu ai cum să faci selecția decât pe baza unui examen, dar acel examen, atenție, nu este obligatoriu”, ci opțiunea unor părinți pe care „nu îi judec”, a spus ministrul.
Mihaela Popa a precizat cum ar putea să se facă reorganizarea sistemului preuniversitar, astfel încât copiii să nu mai dea examen pentru admiterea în clasa a V-a:
„Eliminarea examenului de la clasa a V-a se poate face prin reorganizarea sistemului preuniversitar! 6-16 ani fără examene și unei baze solide de cunoștințe și aptitudini pentru fiecare elev. În aceasta perioada pot fi organizate evaluări naționale doar de tipul PISA, adică să evaluam SISTEMUL și să reparam acolo unde mersul e greșit!”.
Redăm postarea Mihaelei Popa:
“Daniel David: Admiterea la clasa a V-a, acolo unde numărul de elevi e mai mare decât numărul de locuri, este o soluție temporară. În acest moment, până când vom reforma curriculumul și vom crea standarde mai puternice de evaluare, nu văd altă soluție” (sursa EduPedu)
Eliminarea examenului de la clasa a V-a se poate face prin reorganizarea sistemului preuniversitar!
6-16 ani fără examene și unei baze solide de cunoștințe și aptitudini pentru fiecare elev.
În aceasta perioada pot fi organizate evaluări naționale doar de tipul PISA, adică să evaluam SISTEMUL și să reparam acolo unde mersul e greșit!
Încă îl aștept pe acel ministru!
Până atunci vom continua să ne chinuim copiii, sa le furam copilăria și să îi facem să își piardă încrederea în ei, la doar 10 ani, cum nicio altă țară nu face!
Rezultatele confirmă drumul greșit pe care continuam sa mergem”.
Informații de context
Examenul de admitere în clasa a V-a este menținut de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care susține că această testare la colegiile naționale care nu au clasele P-IV, pentru elevii de 10-11 ani, „este o opțiune personală”. Declarațiile au fost făcute recent la emisiunea InfoEdu, moderată de Diana Coadă-Dumitrașcu (TVR).
Poziția ministrului Educației și Cercetării este în contradicție cu cea din urmă cu 4 luni, când explica de ce a interzis competițiile școlare la clasele P-IV în anul școlar 2024-2025, prin primul ordin de ministru semnat de acesta. El argumenta că aceste concursuri „stimulează prea devreme industria meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele tot de bază”.
Ministerul Educației a pasat școlilor responsabilitatea totală a conceperii subiectelor și a corectării lucrărilor elevilor în examenul de admitere la clasa a V-a, un examen despre care conducerea aceluiași Minister spunea în urmă cu doi ani că nu este recomandată de specialiștii în educație.
Școlile și liceele fără clase primare pot organiza chiar două probe de admitere la clasa a V-a, prevede actualul Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), publicat pe 12 august 2024 în Monitorul Oficial și conceput în mandatul de ministru al Ligiei Deca.
Examenul de admitere în clasa a V-a, prevăzut în noul regulament de funcționare al școlilor și reglementat prin legea educației Deca-Iohannis, fusese desființat însă de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu.
Secretarul general al Ministerului Educației, Ioana Lazăr, declara pentru Edupedu.ro într-un interviu despre Legile educației, în 2022, când au fost puse proiectele în consultare publică, faptul că „experții în educație nu recomandă un proces de selecție până la 12 ani”. Ioana Lazăr ocupă aceeași funcție și în prezent, fiind tot secretar general al Ministerului Educației.
De remarcat este faptul că declarația de acum 2 ani a Ioanei Lazăr este în antiteză cu metodologia de înscriere în clasa a V-a prevăzută în noul ROFUIP din mandatul Ligiei Deca, care lasă școlile să organizeze admitere pe bază de examen la vârsta de 10 ani.
Metodologia lasă profesorilor din colegiile în care se organizează admiterea responsabilitatea conceperii subiectelor de examen (cu excepția subiectelor pentru limbi străine, care sunt realizate de comisii județene). Tot acești profesori vor fi cei care corectează lucrările de la admiterea copiilor în vârstă de 10 ani.
Regulile admiterii la clasele a V-a concepute în mandatul Ligiei Deca nu prevăd nicio interducție pentru profesorii de la colegiile respective, care elaborează subiectele sau care corectează lucrările de la aceste examene, de a face meditații cu viitorii candidați.
ROFUIP prevede examenele de admitere în clasa a V-a și metodologia de înscriere a în clasa a V-a la unitățile de învățământ care nu dețin clase de nivel primar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu