Ministerul Educatiei modifica Regulamentul scolilor: elevii care nu obtin media 6 la disciplina de specialitate vor fi obligati sa se transfere

Elevii de la clasele cu profil artistic, sportiv sau de la liceele pedagogice vor fi obligati sa se transfere la alte profiluri/specializari, daca nu obtin minimum media 6 la disciplina principala de specialitate. Noua reglementare, care modifica Regulamentul-cadru de organizare si functionare a scolilor, va intra in vigoare din anul scolar 2025 - 2026.
Ministerul Educatiei si Cercetarii propune modificarea articolului 116, alineatul (5) din Regulamentul de organizare si functionare a scolilor (ROFUIP), astfel incat anumite categorii de elevi sa fie transferati obligatoriu la alte profiluri sau specializari daca nu obtin cel putin media 6 la disciplinele de specialitate. Noua regula se va aplica pentru:
- elevii de la clasele cu profil artistic sau sportiv
- elevii de la clasele cu specializarile muzica, coregrafie si arta actorului
- elevii de la clasele cu specializarile arte vizuale, arte plastice, arte decorative, arhitectura, arte ambientale, design, conservare-restaurare bunuri culturale (minimum media 6 la toate disciplinele practice de specialitate)
- elevii de la clasele cu profil pedagogic (trebuie sa obtina la sfarsitul anului scolar medii anuale de cel putin 6 la disciplinele limba si literatura romana/limba si literatura materna, matematica/aritmetica si la disciplinele pedagogice de profil).
In forma actuala, articolul 116 alin (5) prevede ca elevii pot fi transferati doar daca nu indeplinesc anumite conditii, fara a face transferul obligatoriu. Noua propunere introduce caracterul obligatoriu al transferului pentru cei care nu ating mediile cerute.
O alta modificare propusa de Ministerul Educatiei se refera la posibilitatea ca mediile elevilor care participa la orele de educatie fizica si sport pe o perioada determinata sa poata fi incheiate (cu minimum 2 note/calificative), indiferent de perioada in care au fost scutiti. In forma actuala, calcularea mediei este conditionata de obtinerea a minimum 2 note / calificative „anterior perioadei de scutire”.
A treia modificare propusa de oficialii din Minister se refera la articolul 106 alin. (2), pentru extinderea posibilitatii utilizarii catalogului electronic in toate scolile care dispun de infrastructura necesara. Bineinteles, cu respectarea prevederilor privind tiparirea, inregistrarea si arhivarea acestuia la finalul anului scolar. Astfel, se elimina sintagma „unitati-pilot” care folosesc catalogul electronic si mentiunea ca vor fi respectate standardele tehnice minime necesare, stabilite de reglementarile in vigoare, in privinta catalogului electronic.
Proiectul de Ordin pentru modificarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educatiei nr. 5.726/2024, a fost pus in consultare publica pe site-ul edu.ro.
Cum se modifica ROFUIP
Art. I. Regulamentul-cadru de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 795 bis din 12 august 2024 se modifica dupa cum umeaza:
1. La art. 106 alin. (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Rezultatele evaluarii se consemneaza in catalog, cu cerneala albastra, sub forma:
„Calificativul/data”, respectiv „Nota/data” sau in catalogul electronic, cu obligativitatea tiparirii, inregistrarii si arhivarii acestuia la sfarsitul anului scolar prin compartimentul secretariat, cu respectarea standardelor tehnice minime necesare, aprobate prin ordin al ministrului educatiei si cercetarii.”
2. La art. 112, alin. (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(4) Beneficiarilor primari scutiti de efort fizic la orele de educatie fizica si sport, pe o perioada determinata in timpul anului scolar, li se incheie media la aceasta disciplina, pentru anul scolar respectiv, numai daca au obtinut cel putin 2 calificative/note. In caz contrar, acestor elevi nu li se incheie media la aceasta disciplina si, respectiv, media anuala se calculeaza fara media de la aceasta disciplina.”
3. La art. 116, alin. (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(5) Elevii care nu indeplinesc conditiile de la alin. (1)-(4) se vor transfera, pentru anul scolar urmator, la alte profiluri/specializari, cu respectarea legislatiei in vigoare si a regulamentelor de organizare si functionare a unitatilor in cauza.”
Art. II. Directia Generala Echitate si Performanta in Invatamantul Preuniversitar, Directia Generala Management, Cariera Didactica si Retea Scolara in Invatamantul Preuniversitar, Directia Generala Minoritati si Desegregare, inspectoratele scolare judetene/Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si unitatile de invatamant preuniversitar duc la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III. Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.