A crescut bilanțul în urma tragediei aviatice din India

Cel puțin 279 de morți au fost declarați official, fiind cel mai grav dezastru aerian din lume din 2014 încoace. Reamintim, un singur pasager a supraviețuit.
Un total de 279 de cadavre sau rămăşiţe umane au fost transportate la spitalul din oraş după dezastru, transmite AFP.
Bilanţul anterior estima la 265 numărul deceselor, inclusiv pasageri şi membri ai echipajului din avion şi victime ucise la sol în urma căderii acestuia.
Noul număr de morţi publicat sâmbătă sugerează că 38 de persoane au fost ucise la sol când avionul a lovit zona rezidenţială din afara aeroportului şi a explodat într-o minge de foc.
Avionul Boeing 787 al companiei Air India, cu destinația Londra, s-a prăbușit în Ahmedabad, la mai puţin de un minut după decolare.
Unul dintre pasagerii aşezaţi în partea din faţă a aeronavei, pe locul 11 A, a supravieţuit în mod miraculos accidentului şi a reuşit să se extragă din epavă, fiind doar rănit.
De-asemenea, o studentă a scăpat cu viață pentru că a ajuns prea târziu la aeroport din cauza traficului.
Foto: Facebook Airline Secrets Exposed