Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

08 iunie 2025

EXTERNE: Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului

Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului

Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului

Serviciile de informații iraniene au intrat în posesia unui volum important de documente sensibile israeliene, unele dintre acestea vizând planuri și instalații nucleare ale Israelului, potrivit presei de stat iraniene, relatează agenția Reuters.

Autoritățile israeliene nu au oferit până în prezent niciun comentariu oficial, iar legătura dintre această informație și atacul cibernetic de anul trecut asupra unui centru de cercetare nucleară din Israel rămâne neclară.

Este posibil ca Teheranul să fi ales să dezvăluie acum acest incident, în contextul amplificării tensiunilor legate de propriul program nuclear.

Postul de stat PressTV, citând surse anonime, a transmis că, deși operațiunea de obținere a documentelor a avut loc anterior, volumul mare de materiale și nevoia de a le transporta în siguranță pe teritoriul iranian au impus amânarea comunicării publice a informației.

Potrivit acelorași surse, cantitatea impresionantă de date, incluzând imagini și înregistrări video, a necesitat o analiză de durată.

Într-un context similar, în 2018, premierul israelian Benjamin Netanyahu anunța că agenții săi au confiscat o arhivă masivă de documente iraniene care ar fi demonstrat că Teheranul a desfășurat activități nucleare mai extinse decât se știa anterior.

Ulterior, președintele american Donald Trump a amenințat Iranul cu atacuri militare dacă nu ajunge la un acord privind programul său nuclear, însă în aprilie a aceluiași an, el ar fi blocat un atac israelian asupra unor obiective nucleare iraniene, în favoarea negocierii unui acord diplomatic.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat recent că renunțarea la îmbogățirea uraniului contravine în totalitate intereselor naționale ale Iranului, respingând astfel cererea formulată de Statele Unite în cadrul negocierilor pentru rezolvarea disputei nucleare care durează de decenii.