Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 630. Costul „Războiului de 12 zile” pentru Israel. Trump, furios pe ayatollah, amenință că va bombarda iar Iranul
Ziua 630 de război în Orientul Mijlociu de la masacrul de pe 7 octombrie 2023: Israelul raportează pierderi financiare uriașe în urma „Războiului de 12 zile”, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu nu scapă de mâna lungă a legii.
Președintele Donald Trump, care a îndemnat Israelul să nu-l asasineze pe ayatollahul Khamenei, s-a declarat furios după discursul „victoriei” ținut de liderul suprem iranian.
Costurile „Războiului celor 12 zile”
Potrivit rapoartelor, Israelul a înregistrat costuri de 12 miliarde de dolari în urma războiului de 12 zile împotriva Iranului. Potrivit L’ Orient Today, pentru Israel ar fi însemnat circa 1 miliard de dolari cheltuiți în fiecare zi pentru:
- sistemul de apărare;
- pagubele provocate de rachetele iraniene;
- eforturile de reconstrucție;
- plata despăgubirilor pentru civili și întreprinderi;
- cheltuielile militare pentru bombardarea instalațiilor nucleare și bazelor militare din Iran după declanșarea Operațiunii „Națiunea Leilor”;
Analiștii susțin că suma ar putea fi mult mai mare: 20 miliarde de dolari după calculele efectuate privind compensațiile acordate civililor. Deficitul bugetului național va fi majorat de guvernul israelian la 6%. Pe durata războiului, Iranul a lansat 550 de rachete balistice. Numai 31 au lovit zonele populate, provocând moartea a 28 de persoane.
Netanyahu va fi audiat
Cu toate că președintele american Donald Trump i-a luat apărarea, solicitând anularea procesului pentru corupție, premierul israelian Benjamin Netanyahu va fi audiat. Solicitarea sa pentru amânarea cu două săptămâni a fost respinsă de un tribunal israelian, potrivit Times of Israel.
Avocatul premierului a cerut amânarea audierilor, invocând „evoluțiile din regiune și lume” în contextul războiului din Fâșia Gaza, operațiunile din sudul Libanului și războiul de 12 zile cu Iranul.
În dosar, premierul israelian și soția sa, Sara Netanyahu, sunt acuzați că au primit cadouri în valoare de peste 260.000 de dolari din partea unor miliardari, precum șampanie, trabucuri și bijuterii, în schimbul unor favoruri politice.
Trump, furios pe ayatollah
Președintele Donald Trump ar fi încercat să relaxeze sancțiunile împotriva Iranului, dar după ce a ascultat discursul „victoriei” din partea ayatollahului Ali Khamenei, s-ar fi înfuriat. Președintele susține că s-a simțit „dezgustat” și a declarat că a încetat orice efort pentru ridicarea sancțiunilor.
„În ultimele zile, lucram la o posibilă eliminare a sancţiunilor (împotriva Iranului – n. red.) şi la alte lucruri care ar fi dat Iranului o şansă mult mai bună la o refacere integrală, rapidă şi completă. Am fost lovit de o declaraţie de furie, ură şi dezgust şi am încetat imediat orice lucru la relaxarea sancţiunilor şi altele”, a scris Trump în reţeaua sa Truth Social.
Întrebat dacă va efectua noi bombardamente împotriva Iranului în cazul în care regimul de la Teheran va reîncepe programul nuclear în scop militar, președintele a spus:
„Sigur, fără îndoială, absolut!”
Sursa Foto: Profimedia
Citește și:
Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 627. Ostilitățile dintre Israel și Iran continuă după ce Trump a anunțat un armistițiu de pace
Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 629. Trump îi ia apărarea lui Netanyahu. Ayatollahul, absent din viața publică de aproape o săptămână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu