Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

21 iunie 2025

MEDICINA: Reteta electronică online simplifică eliberarea medicamentelor din farmacii

Reteta electronică online simplifică eliberarea medicamentelor din farmacii

Reteta electronică online simplifică eliberarea medicamentelor din farmaciiAsigurații pot ridica medicamentele de la farmacie fără să fie necesar să prezinte un exemplar al prescripției imprimat pe hârtie sau în format electronic, atunci când medicii curanți le prescriu medicamente cu și fără contribuție personală (compensate), utilizând rețeta electronică on-line, se arata intr-un comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Farmaciștii pot elibera medicamentele prin utilizarea Sistemului Informatic al Prescripției Electronice (SIPE), pe baza cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentului înlocuitor pe care pacientul asigurat trebuie să-l prezinte la farmacie. Prescripția electronică este valabilă doar în farmaciile care au contract cu o casă de asigurări de sănătate.

Disponibilă din 2023, dar insuficient cunoscută de către medici și pacienți, această reglementare stă la baza setului de măsuri la care se lucrează în acest moment la CNAS, pentru implementarea obiectivului “zero hârtie” în cabinetele medicale, prin care se dorește eliminarea tuturor formularelor imprimate.

Această măsură vine în sprijinul pacienților, simplifică procesul de eliberare a medicamentelor, reduce birocrația și consumul de hârtie, oferind totodată medicului timp suplimentar pentru activitatea medicală propriu-zisă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu