Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

28 iunie 2025

MEDICINA: Romania fierbe! Sfaturile salvatoare ale unui medic pentru supravietuire pe timp de canicula

Romania fierbe! Sfaturile salvatoare ale unui medic pentru supravietuire pe timp de canicula

Romania fierbe! Sfaturile salvatoare ale unui medic pentru supravietuire pe timp de canicula

Romania fierbe! Sfaturile salvatoare ale unui medic pentru supravietuire pe timp de canicula

Slabiciune, dureri musculare, lipsa de aer, frisoane sau uscaciunea gurii? Nu e doar disconfort de sezon. Poate fi semnalul clar ca organismul tau cedeaza in fata caniculei.

Cand temperaturile sar de 35°C, nu doar asfaltul se topeste. Plamanii cedeaza, mai ales la pacientii deja vulnerabili: varstnici, copii, bolnavi cu afectiuni pulmonare sau cardiovasculare. Canicula nu iarta. Iar preventia poate face diferenta intre o zi normala si o urgenta medicala.

Dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog si director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, trage un semnal de alarma si ofera, totodata, recomandari esentiale pentru a trece cu bine de perioadele caniculare.

“Temperaturile ridicate si, in special, canicula, afecteaza atat persoanele sanatoase, cat mai ales copiii, varstnicii, pacientii cu probleme respiratorii si cardiace. La acestia se pot accentua fenomenele de insuficienta respiratorie. Ei pot resimti lipsa de aer la temperaturi la care un om sanatos nu ar avea probleme, motiv pentru care vor avea nevoie de medicatie corespunzatoare, de posibile cresteri ale dozelor si, eventual, de asistenta medicala. Din aceste considerente, pacientii cu afectiuni respiratorii cronice sunt sfatuiti sa isi urmeze cat mai corect tratamentul pe care il au pentru bolile respiratorii. In special, in perioadele de caldura, cei care au medicatie inhalatorie si cei care au oxigenoterapie la domiciliu sunt sfatuiti sa foloseasca tratamentul exact asa cum le-a fost recomandat.”, spune Dr. Lavinia Danciu, intr-un interviu publicat de unitatea sanitara.

Recomandari vitale pentru persoanele cu insuficienta respiratorie

Medicul a oferit o serie de recomandari speciale de protectie pentru pacientii cu insuficienta respiratorie, mai ales pentru cei oxigenodependenti.

“Bineinteles, daca este posibil, acesti pacienti vor evita deplasarea in perioadele cu temperaturi foarte mari. Deci deplasarile si iesitul din casa se vor face dimineata, pe racoare, de preferinta pana la ora 10 si, eventual, seara, dupa ora 20. De asemenea, vor evita aglomeratiile, unde temperatura este mai ridicata. Vor evita sa mearga in zone lipsite de vegetatie, cu mult beton, intrucat acolo disconfortul termic este si mai mare fata de ceea ce se inregistreaza in mod oficial in termometre. De asemenea, este recomandabil sa nu plece fara o sticla de apa la ei, deoarece este foarte importanta hidratarea corecta in perioada de canicula. Este bine sa purtam haine subtiri, din materiale naturale mai largi, care sa nu se lipeasca de corp si sa nu favorizeze transpiratia, pentru ca exista riscul sa racim. In plus, pe cap trebuie sa purtam palarii – se recomanda ca atat palaria, cat si hainele sa fie de culori deschise.”, a mai precizat medicul pneumolog.

Semnele si simptomele care ne pot avertiza asupra incapacitatii organismului de a se adapta caniculei

Potrivit specialistului, semnele ca nu ne adaptam la canicula sau ca am facut deja insolatie sunt:

  • senzatia de slabiciune nejustificata
  • dureri musculare
  • frisoane
  • cresterea temperaturii
  • uscaciunea gurii
  • durerile de cap

Cum trebuie folosit aerul conditionat in mod corect, astfel incat sa nu ne afecteze sanatatea?

“In perioadele caniculare toti avem tendinta sa folosim aerul conditionat. Acesta, desigur, este util, dar, daca vom face in casa 18 grade si vom iesi afara la 30 de grade, organismul va suferi un soc termic. Deci aerul conditionat trebuie reglat in asa fel incat in interior temperatura sa fie in jur de 23 de grade. Atunci, diferentele de temperatura nu vor fi asa de mari. Putem, eventual, sa bem mai multe lichide si sa incercam sa ne racorim stropindu-ne fata sau mainile cu apa rece.”, a subliniat medicul.

Alte modalitati de racorire a organismului

Ca sa nu folosim aerul conditionat putem apela la masurile la care recurgeau oamenii din cele mai vechi timpuri – se aeriseste casa foarte bine doar dimineata, doar pe racoare. Dupa ce aerisim camerele, inchidem geamurile si incercam sa le acoperim cu draperii, cu storuri, astfel incat in casa sa fie cat mai intuneric si astfel se va mentine si temperatura mai scazuta.

De asemenea, putem introduce de seara in congelator o sticla cu apa (nu o umplem, ca sa nu crape), dupa care, a doua zi, o scoatem si o punem in camera intr-un vas. In momentul in care apa aceea din sticla va incepe sa se topeasca, va racori incaperea. Si ventilatoarele sunt, de asemenea, foarte utile.

Cum putem preveni crizele provocate la nivel respirator de temperaturile foarte ridicate?

“Din nou, masurile cele mai importante sunt de preventie – deci, hidratarea, evitarea expunerii pe timp indelungat la caldura. De asemenea, vom evita sa facem diverse activitati casnice pe afara, dupa ora 10 – lucru valabil mai ales pentru pacientii varstnici, cu afectiuni pulmonare cronice, deci vom incerca sa facem ceea ce avem de facut dimineata, in momentul cand este racoare. Si prepararea mancarii este recomandabil sa fie facuta seara, cat mai tarziu sau dimineata, foarte devreme, ca sa putem apoi aerisi si racori incaperile din casa.”, a mai declarat Dr. Lavinia Danciu.

Recomandari generale pentru populatie in perioadele cu temperaturi foarte ridicate

In general, daca trebuie neaparat sa iesim, sa o facem in intervalul orar pe care l-am spus deja – dimineata pana la ora 10 sau seara, dupa ora 20, sa bem suficiente lichide, sa incercam sa nu consumam alcool in perioadele calduroase (pentru ca poate determina o deshidratare suplimentara) si, de asemenea, este foarte bine sa consumam in perioadele caniculare apa cu lamaie, precum si fructe, intrucat contin cantitati mari de apa.

Sursa: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu/ FB

Eticheta: canicula, val de caldura, temperaturi ridicate, aer conditionat corect, hidratare vara, protectie pe timp de canicula, insolatie simptome, racirea locuintei, dr lavinia danciu, spitalul de pneumoftiziologie sibiu

Cele mai noi stiri medicale:

» Toate stirile

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu