POLITICA: Cum ar fi arătat România cu Ion Rațiu președinte? Lecția Poloniei și avertismentul despre Bulgaria

Cum ar fi arătat România cu Ion Rațiu președinte? Lecția Poloniei și avertismentul despre Bulgaria

Schimbarea clasei politice nu ar fi transformat România nici în urmă cu 35 de ani, și nici acum, într-o țară precum Polonia, spune politologul Cristian Pârvulescu. Cheia schimbării României stă în schimbarea instituțiilor, nu a politicienilor, explică profesorul.

Cristian Pîrvulescu îi recomandă lui NIcușor Dan trei reforme importante. FOTO: Presidency

La 35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie, România se află într-o situație dificilă. După alegerile pentru democrație, care au trecut cu mari emoții, urmează o perioada dificilă de reforme dureroase pentru toată lumea.

Unii analiști spun că dacă acum 35 de ani, vechea clasă politică neo-comunistă ar fi plecat și ar fi venit noi politicieni, România ar fi putut astăzi să fie ca Polonia.

Am pierdut acest tren, dar ce e de făcut în continuare? Cum schimbăm România?

Politologul Cristian Pârvulescu, decanul Facultății de Științe Politice de la SNSPA, a răspuns la întrebări grele precum: Trebuie să schimbăm clasa politică? Cum facem asta? Cum schimbăm instituțiile? Ce reforme trebuie să facem pentru ca peste 4 ani să nu câștige AUR cu 60%? Cum ar fi fost România cu un președinte ca Ion Rațiu sau ca Radu Câmpeanu?

Adevărul: Cum schimbăm clasa politică românească?

Cristian Pârvulescu: De ce să o schimbăm? Eficiența a fost excepțională. Deci, nemulțumirea, resentimentul economic nu are nicio legătură cu realitatea economică. Sigur că s-a deteriorat situația în 2024. Sunt probleme bugetare, însă România a fost campioană în 2023 și începutul lui 2024 la indicele privind satisfacția economică, de exemplu. Nu e atât de simplu pe cât pare la prima vedere. Schimbarea necesară nu este politică, ci instituțională, iar schimbarea instituțională nu se face așa de simplu. În primul rând, e nevoie de o analiză pentru a se înțelege unde suntem, pentru că, în general, oamenii fac o analiză simplistă, cvasi marxistă, în care spun că există niște probleme sociale și problemele sociale se reflectă în frustrarea pe care oamenii o au. Asta este o teorie de acum 50-60 de ani.

În realitate, vedem că lucrurile țin foarte mult de psihologie, de manipulare, de o mulțime de fenomene care apar și care sunt folosite. Și atunci problema e cum adaptăm în situația asta instituțiile.

E foarte simplu să spunem că schimbăm politicienii. Am fost unul dintre cei care au avut iluzia că schimbarea clasei politice e o soluție. Am o justificare, eram tânăr. Nu înseamnă că clasa politică nu se poate schimba. Nu mă înțelegeți greșit. Se poate schimba, dar va fi prea puțin. Schimbare ce înseamnă: să schimbăm un partid cu altul? Să aducem tineri în locul celor vârstnici? Păi da, dar tinerii au fost recrutați după criteriile celor vârstnici. Vorbiți despre competență? Dacă partidele s-au dezvoltat pe baza loialității, atunci cariera de partid se bazează pe loialitate. Deci o să avem reproducerea imaginii actuale. Sunt câteva excepții, dar sunt pe carieră scurtă, pe care vi le pot da exemplu în fiecare partid, în sensul că sunt persoane care și-au făcut o carieră în afară și care au fost recrutate în partid pentru a întări o anumită linie. Un exemplu pe care vi-l pot da este cu Victoria Stoiciu la PSD. Deci are carieră în afară, în societatea civilă, în organizații de stânga germane cu sediu în România și apoi pentru a întări curentul de stângă este adusă de Victor Negrescu în PSD.

Negrescu însuși este pe o carieră scurtă, chiar dacă el urcă încetul cu încetul în PSD, nu este genul de militant care a fost loial cuiva. Și asta i se și reproșează și de asta nu va fi foarte de curând președinte, de exemplu la PSD.

Deci problema e că dacă nu are loc un proces de reflexie și de schimbare care să se adapteze nevoilor sociale pentru a avea o discuție cu societatea. Noi am asistat la o... rupere a relațiilor dintre partide și societate, toate, inclusiv USR-ul. În schimb, a construit AUR pe stereotipuri, pe tot felul de teorii.

Schimbarea trebuie să fie o schimbare ceva mai profundă. Nu e vorba doar despre teoria asta mecanică, președinte, parlament, reducerea numărului de parlamentari, asta este o mecanică, este să zicem, ce ține de newtonism politic, în condițiile în care noi suntem deja în teorie cuantică politică. Adică ceea ce ni se întâmplă acum arată că oamenii nu mai reacționează doar la percepții, dincolo de faptul că percepțiile sunt negative.

Oamenii au frustrări care sunt speculate, care sunt dezvoltate, pe care dezvoltarea tehnologică le-a creat, iar noi trebuie să ne adaptăm. Nu o să putem să interzicem toate rețelele sociale. Ori ele ce creează? Ele sunt dezastroase, ele creează, de fapt, și alimentează frustrare și radicalizare. Degeaba schimb echipa, să zicem, chiar dacă facem o schimbare revoluționară în interiorul unui partid, câtă vreme acesta nu reușește să refacă comunicarea cu societatea.

Avem și un exemplu pozitiv în acest sens?

Avem un exemplu bun în România, care m-a surprins, și anume UDMR. UDMR a reuși să dovedească în 2024-2025 că a reușit să păstreze legătura cu comunitatea. Da, e un partid regional și etnic într-o țară în care etnia se simte sub presiune, oprimată și atunci, pentru că și ei au aceleași teorii, nu are importanță dacă sunt oprimați sau nu, are importanță frustrarea pe care o au și atunci clasa politică maghiară din România este considerată reprezentativă.
Și surpriza mea a fost nu neapărat asta. Ei au o altă structură. Ei trăiesc în comunități mult mai teritorializate decât noi. Adică în sensul în care rămân în continuare foarte fideli unor tradiții comunitare, nu în sensul familiei tradiționale, ci a unor rădăcini comunitare. Ei sunt probabil cei mai apropiați de sensul creștin-democrației, iar Viktor Orban n-a reușit, deși domina discursul, să-i mobilizeze. Asta a fost, de fapt, surpriza, că UDMR a putut să comunice.

Ce s-ar fi schimbat dacă ar fi fost ales președinte Ion Rațiu sau Radu Câmpeanu în anii 90?

Suntem la 35 de ani de la mineriadele din iunie 90 și vorbesc unii analiști că dacă atunci s-ar fi schimbat clasa politică, România putea acum să fie la fel de dezvoltată precum Polonia...

Nu putea fi o Polonie pentru că nu suntem Polonia, punct. Adică, nu suntem catolici, nu avem tradițiile culturale ale Poloniei, nu avem tradițiile lor istorice. Instituțiile nu sunt abstracte, ele nu se nasc astăzi, nu le putem forța, asta am învățat din propria experiență: instituțiile sunt rezultatul unei istorii.

Instituțiile nu pot fi revoluționate. Există o continuitate. Vă dau exemplu cu corupția. Este o iluzie faptul că poate fi combătută corupția într-o societate în care corupția este endemică și culturală. Poate fi limitată, dar este o operație care este în egală măsură culturală. Nu poți doar pedepsi. Asta ne arată experiența. Deci au pedepsit și au atacat DNA-ul, l-au distrus, mă rog, l-am trecut sub control și corupția funcționează în continuare. E mare? De fapt, noi nu avem nicio dimensiune. Oamenii, când se referă, de exemplu, la corupție și au frustrări din acestea și votează cum votează, ei pleacă de fapt de la experiențele lor, care nu sunt legate de marea corupție. Nimeni nu are experiență legată de marea corupție, ci de mica corupție, de fleacuri.

Și trebuie să recunoaștem că mica corupție este mult mai puțin importantă acum decât era în urmă cu 20-25 de ani. Dar frustrările sunt mari și trebuie să înțelegeți că se instituționalizează și extremismul. El are, la rândul lui, rădăcini istorice. Trebuie înțeles ca atare, nu a apărut peste noapte. De asta eu insist foarte mult asupra României mari, care Românie mare are legătură cu noul comunism, care nou comunism are legătura cu legionarismul, care legionarism se inspiră din conservatorismul romantic-naționalist din secolul XIX, deci avem o linie care străbate două secole. Evident, oamenii care au un anume tip de informație, care au un tip de viață socială, sunt atenți la anumite lucruri.

Dacă ar fi fost ales președinte Ion Rațiu sau Radu Câmpeanu în anii 90?

Ar fi fost același lucru. Uitați-vă la Bulgaria unde a fost regele prim-ministru și nu s-a schimbat nimic.

„E inevitabil să vină AUR”

Cum facem ca peste patru ani să nu vină AUR cu peste 60%? Cum schimbăm instituțiile?

Păi nu, o să vină. E inevitabil, da. Dacă ne apucăm să gândim în termeni economici și nu înțelegem nimic din modelul pe care îl vedem în momentul de față și o să creăm și mai multă frustrare, oamenii vor accepta o dictatură la conducere. Mulți vor zice că e mai bine cu o dictatură... În plus, mă rog, și comentariile sunt în sensul acesta. Ar putea să aibă loc o serie de schimbări. Am văzut părți bune și părțile rele în alegerile din mai. Partea bună este că a existat o parte a societății și mă refer în special la mediul rural, la județele sărace care au votat pentru occident, democrație, în condițiile în care era sub o presiune extraordinară. Deci acolo spirala tăcerii era în favoarea AUR, spre deosebire de zona urbană de unde venim noi, unde spirala tăcerii era împotriva AUR.

Pentru că avem iluzia asta a României unite, ceea ce reprezintă unul dintre cele mai mari pericole. Nu avem cum să fim toți la fel. Unii sunt bătrâni, alții sunt tineri. Unii sunt bărbați, alții sunt femei. Unii sunt din sud, alții sunt din vest etc. Nu suntem la fel. Nu putem fi la fel. Și doar o dictatură ar putea să încerce să ne facă la fel.

Spuneați că e o chestie care ține de instituții. Cum schimbăm instituțiile?

Tocmai aici e problema. Ei încearcă să atace instituțiile și rușii în războiul hibrid fac același lucru. Înțelegeți că, de fapt, coloana vertebrală a unui stat sunt instituțiile. Ele funcționează. Deci Parlamentul funcționează. Instituțiile funcționează, ele produc. România are beneficii clare. Nemulțumirile sunt în mare măsură legate de resentimente construite. Nu înseamnă că nu există diferențele de care v-am vorbit. Evident că un pensionar din Cluj vede altfel lumea decât un pensionar din Vaslui. Evident că un om de afaceri din Timișoara vede alt fel lumea decât unul din Suceava. Dar instituțiile, ele există. Ele trebuie să fie învățate să se adapteze la acest climat. Pentru că instituțiilor li se cere eficiență. Știți ceva?

Au fost eficiente. Pot să fie și mai eficiente, dar problema nu stă în eficientă. Problema stă în analize. Chiar acum am avut o reacție la un articol de-al profesorului Sandu, care interpretând ultimul barometru, zice "-A, noi suntem, vai de capul nostru, nu avem educație. Avem sărăcie.” Eu nu cred. Și vin cu date. Nu cred că asta e explicația. Explicația este modul în care pe internet se construiește frustrare. Studiile ne arată că dacă bombardezi un om cu anumite informații, neuronal el cedează. Poate să fie și super educat dacă trăiește într-un anumit mediu. De asta vă spun că oamenii ăia care au votat pro-democratic sunt niște eroi pentru că ei au rezistat într-o mediu ostil.

Auristii, de exemplu, se închid în bula lor, se protejează și nu contează că restul mediului e altfel. Că oricum e format din trădători. Dar ceilalți din zonele rurale și orașele mici care au votat pro-democratic, au rezistat într-un mediu ostil în care tot ceea ce se spunea era „totul e o trădare”, „totul e dezastru”. Vă dați seama că avem o tradiție a trădării. Uitați-vă la Caragiale, adică dezbaterea politica din 2025 e aceeasi cu cea din 1885.

„Noi am avut instituții și le-am distrus”

Pe de altă parte vedem ce s-a întâmplat la Praid, ce s-a întâmplat la Colectiv...

Praidul este rezultatul nu al insuficienței instituționale. Este o simplificare. Este al campaniei permanente care refuză să accepte schimbările climaterice. Praidul este o victimă a schimbărilor climaterice.

La Colectiv a fost o neglijență îngrozitoare care a dus la o dramă și care ține de climatul general. Sigur că putem să-l acuzăm pe Piedone, dar în realitate așa funcționa România, oamenii ăia care, de la patron până la cei care au murit sau au fost răniți, erau liberali, erau pro-democratici. Dar patronii au încercat să se descurce în climatul instituțional care s-a oferit.

Introducem reguli, le respectăm câteva timp, pe urmă nu mai le putem respecta. Nu e vorba numai de Colectiv. A fost incendiul acela din Prahova. Acolo vedeam interviul patronului care spunea, la un moment dat, că dacă respecta legea nu mai făcea niciodată hanul acela. Și în final, pentru că n-a respectat legea s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat.

Dar... știți ce presiune este pe funcționari ca să asigure respectarea legii în condițiile în care ei sunt sub presiune politică? Pentru că ei încearcă să răspundă intereselor statului. Dar sunt limitați, trebuie să fie apărați. Cine îi apără? Ni se explică că trebuie să-și depună declarațiile de avere pentru că sunt suspecți și nimeni nu e obligat să lucreze la stat. Iar ei sunt sub presiune incredibilă, în loc să fie protejați ca să respecte legea. Iată o reformă care ar putea fi făcută: protejarea funcției publice de imixtiunea politică abuzivă. Ei devin pur și simplu instrumente ale politicianului.

Și nu ne întoarcem atunci la clasa politică, având în vedere reforma aceasta trebuie s-o facă clasa politică?

Eu nu pot să reformez clasa politică, pur și simplu. Trebuie să reformez instituțiile. Dacă eu protejez funcționarii, clasa politică se adaptează. Inițial, în 1989, Ludovic Orban a introdus o legislație, care proteja funcționarul public și, în general, a fost un politician care a înțeles importanța funcționarului public, care este persoana rațională și lucidă din instituții.

Când oamenii politici ne spun că „este o ipocrizie, trebuie să politizăm” își urmăresc propriul interes. Vă dați seama că dacă un funcționar este subordonatul politic al primarului, el va face ce zice primarul.

Dar noi am avut instituții și le-am distrus. Le-am distrus de ce? Pentru că înrădăcinarea este cea culturală de care vă vorbeam. Deci nu am adaptat reforma. Și asta s-a întâmplat și cu DNA-ul. N-am adaptat reformă. Noi, de exemplu, suntem o parte a societății care vrem mai mult Occident, deci mai multă reformă, stat mai puternic etc. Dar există o altă parte a societății care nu vrea așa ceva. Pentru că nu se poate descurca în condițiile astea.

Reformele forțate produc mai multă frustrare și situații necontrolate

Acum că avem președinte nou, spuneți-mi vă rog trei reforme pe care le-ați recomanda pentru a nu ajunge totuși peste patru ani să fim conduși de suveraniști?

Primul lucru este protejarea intereselor sociale ale populației. Reforma economică și bugetară. Deci orice schimbare bugetară trebuie să țină cont de puternica frustrare socială.

Gândiți-vă că noi suntem în situația în care suntem pentru că politicienii s-au jucat cu salariile și în 2008-2009 și în 2023-2024. Dar nu a funcționat. În 2008-2009 a funcționat. În 2023-2024 deja puteau să se construiască teorii ale conspirației pe baza asta. Ce am învățat din 2010-2012? Că reformele forțate produc mai multă frustrare și situații necontrolate care pot să ducă la... prăbușirea întregului sistem: suspendarea președintelui și blocarea statului cum s-a întâmplat în 2012.

Situație mai complicată acum pentru președintele. Președintele trebuie să aibă luciditatea necesară să reușească, și asta e rolul lui și pe plan intern și pe plan internațional, să păstreze echilibru între disciplină bugetară și frustrare socială. Și nu-i vorba doar de discuții cu sindicatele.

Este vorba de înțelegerea mai bună a frustrărilor care există în diferite locuri. Pentru asta este nevoie de o, și asta e o altă reformă, dacă vreți, o schimbare a comunicării, a gradului de comunicare instituțională și politică. Altfel spus, nu sunt un mare adept al comunicării, dar oamenii aceștia se simt nebăgați în seamă. Și au mici probleme care pot fi rezolvate și din cauza conflictelor dintre partidele aflate la guvernare în 2023-2024 au devenit victime colaterale care au îngroșat rândul votanților Georgescu și AUR.

Ziceți comunicare pe toate nivelurile sau doar de la nivelul președinției?

Mai ales în zona de jos. Dar marea problemă este că primarii, spre exemplu, și aleșii locali nu păstrează o legătură suficientă, o comunicare reală cu societatea. Ei sunt priviți ca fiind intruși. Acolo trebuie. De fapt, reforma începe de jos, nu de sus. Și e foarte greu de făcut tocmai de asta.