Amendă de 3.000 de lei pentru un șofer prins băut la volanul unui camion
În cadrul unei acțiuni a polițiștilor din Moinești, un șofer de 44 de ani a fost prins băut, la volanul unui camion.
Acțiunea a avut loc pe data de 25 iunie, în intervalul orar 12:00–16:00, și a avut ca principal scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În timpul controalelor,
Un bărbat de 44 de ani a fost depistat în timp ce conducea un ansamblu de vehicule compus dintr-un autocamion și semiremorcă, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 3.037,5 lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
În total, în cadrul activităților, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și controlate 80 de autovehicule. Pentru neregulile constatate au fost reținute 2 permise de conducere și aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 19.000 de lei, majoritatea pentru nerespectarea regimului legal de viteză, traversare neregulamentară sau conducere sub influența alcoolului.
De asemenea, au fost constatate și încălcări ale normelor de ordine publică și ale legislației silvice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu