Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

10 iunie 2025

ROMANIA: Braconieri amendaţi cu 10.000 de lei

Braconieri amendaţi cu 10.000 de lei

Braconieri amendaţi cu 10.000 de lei

Braconierii prinşi pe lacul Izvorul Muntelui au fost amendaţi, pe 7 iunie, cu 10.000 de lei.

Au fost verificate 10 ambarcaţiuni şi aplicate 15 sancţiuni.

“La data de 7 iunie, polițiștii din cadrul BJPT Neamț, împreună cu reprezentanți din cadrul AJVPS Neamț au acționat pe luciul de apă al lacului de acumulare Izvorul Muntelui Bicaz, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Au fost verificate 10 ambarcațiuni, pentru neregulile constatate, fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei.

Totodată, a fost constatate 3 infracțiuni la Legea 176 din anul 2024 (noua lege a pescuitului n.r.)”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Nu este prima, sigur nici ultima, acţiune de acest gen din ultima perioadă.

După cum Monitorul de Neamţ a relatat, pe 03 iunie, în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați de un membru al ANCBP Neamț cu privire la prezența unor plase de pescuit tip monofilament pe luciul de apă din zona Bistricioara.

Cu ocazia deplasării la fața locului, au fost identificate 4 plase tip monofilament, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru „săvârșirea infracțiunii de deținerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm.”

Controale pe lacul Izvorul Muntelui: amenzi și dosar penal

Anterior acestui incident, la data de 1 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț, împreună cu reprezentanți ai AJVPS Neamț, au acționat pe luciul de apă al lacului de acumulare Izvorul Muntelui Bicaz.

„Au fost verificate 4 ambarcațiuni, pentru neregulile constatate, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei”, informează poliția.

Totodată, a fost constatată o infracțiune la Legea 176 din 2024.

Prin aceste intervenții, autoritățile transmit un semnal clar privind toleranța zero față de pescuitul ilegal. Campaniile pentru combaterea braconajului piscicol vor continua, cu sprijinul structurilor specializate și al societății civile.

În atenţia pescarilor

Ordinul 23/297/2025, intrat în vigoare la 1 februarie. El stabilește perioadele și zonele de prohibiție a pescuitului în scop comercial, recreativ și familial, precum și zonele de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale din România.

Documentul detaliază măsurile de protecție a resurselor acvatice vii, inclusiv interdicții specifice pentru anumite specii și zone, precum și perioadele de prohibiție.

Sunt definite zonele de protecție și refacere biologică, cu restricții privind pescuitul și alte activități care pot afecta ecosistemul acvatic.

Măsura reglementează, de asemenea, tipurile de unelte de pescuit permise și interzise, precum și dimensiunile minime ale peștilor ce pot fi capturați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu