IPJ Vaslui: 10 persoane care au participat la bătaia de duminică au fost reținute! Patru, în arest!
IPJ VASLUI – ÎNCĂ TREI PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTII VASLUIENI ÎN CAZUL AGRESIUNII PRODUSE ÎN MUNICIPIUL VASLUI, PE 22 IUNIE 2025
Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut încă trei bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 43 de ani, din municipiul Bârlad și din comunele Deleni, Epureni, județul Vaslui, bănuiți de participarea la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, care se sustrăgeau urmăririi penale.
Până în acest moment, au fost identificate și depistate 10 persoane cercetate pentru că ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, în municipiul Vaslui, duminică, 22 iunie 2025, precum și că ar fi participat la agresarea unui bărbat din județul Iași.
Față de acestea a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În acest moment, față de 4 persoane a fost luată măsura arestării preventive, 2 persoane se află sub măsura arestului la domiciliu, 2 persoane se află sub măsura preventivă a controlului judiciar, o persoană urmează a fi prezentată Judecătoriei Vaslui cu propunerea dispunerii arestării preventive iar o persoană este cercetată în stare de libertate.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanelor implicate în agresiune și dispunerea măsurilor legale.
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu