ISU VASLUI, ACCIDENT BANCA Șase persoane in cele două autoturisme, copil rănit (VIDEO)
Astăzi, pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit la un accident rutier produs pe drumul european DE581, în zona satului Banca.
La fața locului au fost implicate două autoturisme, dintre care unul a fost proiectat în afara părții carosabile, în șanț, iar celălalt a rămas pe carosabil.
În urma evenimentului rutier au fost identificate șase persoane implicate (cinci adulți și un copil).
Cinci dintre acestea nu au necesitat îngrijiri medicale, iar copilul, conștient și cooperant, a primit asistență medicală din partea unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Pentru gestionarea situației, la locul intervenției au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim-ajutor SMURD, încadrate cu 8 militari și o ambulanță SAJ Vaslui.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor specifice în astfel de cazuri.