Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

06 iunie 2025

SOCANTE: PERCHEZIȚII ALE POLIȚIEI ROMÂNE ȘI MINISTERULUI PUBLIC, PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII

PERCHEZIȚII ALE POLIȚIEI ROMÂNE ȘI MINISTERULUI PUBLIC, PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII

              În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor și a faptelor de natură judiciară.

Video- https://youtu.be/lvFSmVuS3To

Astfel, astăzi, 6 iunie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 224 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, înșelăciune, infracțiuni de corupție (dare de mită, luare de mită și trafic de influență), evaziune fiscală, abuz de încredere, infracțiuni de fals, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, neglijență în serviciu, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată, abuz de încredere, însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.