Cea mai rapidă femeie din România are un secret: s-a întrecut cu fratele ei mai mare în copilărie: „Câștigam cu mulți metri. Nu m-a remarcat nimeni, mama a fost singura”. EXCLUSIV
Maria Mihalache (22 de ani), cea mai rapidă femeie din România, a venit în studioul ProSport pentru a povesti cum și-a construit cariera din atletism.
Sportiva a răspuns tirului de întrebări la emisiunea „Drumul spre performanță”, dedicată tinerilor de perspectivă din România.
Cine este Maria Mihalache, cea mai rapidă femeie din România
În februarie 2025, tânăra atletă a câștigat proba de 60 de metri la Campionatele Balcanice de Atletism în Sală, desfășurate la Belgrad.
A concurat la proba de 60 de metri la Campionatele Europene de Atletism în Sală din 2025, desfășurate la Apeldoorn, ajungând în semifinale cu un record personal de 7,26 secunde. În acea lună, ea a alergat pentru România la Campionatele Mondiale de atletism în sală din 2025 de la Nanjing.
„Este o întrebare pe care o primesc deseori, cum reușesc să fiu campioană. Ce pot să zic?
Mă simt bine, mă simt împlinită, mă simt fericită și simt că munca mea a dat roade, doar că nu mă etichetez undeva, pe unde merg, că sunt cea mai rapidă femeie din România.
Sunt campioană națională de seniori, deci automat cea mai rapidă din țară la acest moment și anul acesta am bătut și recordul național, care data de aproape trei decenii. Mai exact 29 de ani.
Era al unei vechi sprintere, Ionela Târlea. Și da, l-am bătut în sală și sper că urmează și afară.
Este o abilitate cu care absolut te naști, pentru că dacă nu ai, nu prea ai ce să dezvolți. Și m-am apucat de atletism acum mulți ani. Aveam șapte anișori. Am un frate mai mare, făceam curse cu el.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Fmaria-mihalache-6.jpg)
Nu, el nu făcea atletism. Pur și simplu ne-am luat la întrecere și orice cursă pe care o făceam, câștigam. Îl băteam. Diferența e de trei ani. Deci el avea zece ani și eu șapte ani.
Sau șase ani și nouă ani. Și îl întreceam, mă rog, câștigam cu mult. Nu m-a remarcat nimeni. Adică m-a remarcat mama, dar în ce sens? A primit fratele meu la școală un flyer. Nu știu dacă se mai dau acum sau în fine, atunci se dădeau
Era selecție. Își făceau promovare un antrenor de atletism și prin flyerul respectiv la școală. (2:39) Mama a preferat să mă ducă pe mine, nu pe fratele meu. Păi am început cu un antrenor cu care am stat până acum un an. Mihăiță Băloi îl cheamă. Și acum mă antrenez cu altă antrenoare, Octavia Brosser, de la Rapid.
Mi-a zis antrenorul respectiv că pe atunci avea mai multe fete antrenorul respectiv. Și a zis să fac concurs cu ele. Și le-am întrecut, deși îi făceau de vreo 2 ani. Și atunci, bun, te băgăm la concurs. Da, erau mai mari cu un an.
Și bunica a alergat, dar a fost marginalizată
Și atunci când au văzut că le întrec pe fetele respective, că le făceau deja de câțiva ani și eu doar ce m-am pus pe pistă și le-am întrecut. Am câștigat la 100 de metri, 200 de metri.
Eram un copil, mai mult mă jucam, nu luam așa în serios. Nu, nu există nici o genă de sportiv în familie. Știu că bunica mea era foarte, foarte puternică și forțoasă și cred că de acolo am geneticul ăsta. Da, dar aici e vorba de viteză, forță. Și agilă.
Doar că pe ea n-a selecționat-o nimeni. S-a dus la un concurs și pentru că era mai delasătoare cum ar veni și au venit copiii de la oraș și atunci a fost marginalizată”, a spus frumoasa sportivă.
- Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și pe canalul de YouTube ProSport