Cum a comentat Mihai Stoica numirea lui Cristi Chivu la Inter. „Îi dădea un capac lui Maicon”
Mihai Stoica (60 de ani) a comentat numirea lui Cristi Chivu (44) în calitate de antrenor principal la Inter Milano, finalista sezonului 2024 – 2025 din UEFA Champions League.
Chivu s-a prezentat la sediul „nerazzurrilor” în cursul zilei de vineri, 6 iunie 2025, iar la câteva ore distanță, presa din Italia a anunțat că actele au fost semnate.
Cristi Chivu are personalitatea necesară pentru a antrena o echipă de calibrul lui Inter, spune Mihai Stoica
Vineri, 6 iunie 2025, Cristi Chivu a mers la sediul lui Inter pentru a pune la punct ultimele detalii cu Giuseppe Marotta, în vederea unei colaborări antrenor – președinte.
Momentul a fost surprins de fotoreporterii italieni, iar câteva ore mai târziu, după ce Marotta a ieșit din sediul „nerazzurrilor”, jurnaliștii au făcut și anunțul: Cristi Chivu a semnat cu Inter.
Mai rămâne doar ca Inter și Parma, fosta echipă a lui Cristi Chivu, să emită comunicatele oficiale în acest sens, după care, tehnicianul își va putea începe munca la noua formație.
Până atunci, reacțiile continuă să curgă, atât în presa din Italia, cât și în cea din România, iar unul dintre ultimele nume care și-au dat cu părerea este Mihai Stoica, managerul general al campioanei din ultimele două sezoane ale Superligii.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2FUngurii-sunt-socati-ca-romanul-Cristi-Chivu-o-va-antrena-pe-Inter.jpg)
Meme a ținut să precizeze că un antrenor are nevoie, poate mai presus de orice, de o personalitate foarte puternică pentru a face pasul la o echipă de calibrul lui Inter Milano:
Cristian Chivu a fost căpitan la Ajax, a fost al doilea căpitan de echipă la Roma, când primul era Totti, a fost al treilea căpitan de echipă de la Inter. Era o voce în vestiarul Interului, adică el îi dădea un capac lui Maicon”, a punctat oficialul FCSB, la Prima Sport, dorind să evidențieze imaginea pe care și-a creat-o Chivu în „sportul rege”.
Mutarea l-a surprins, totuși, și pe Meme
Cu toate acestea, faptul că tehnicianul a făcut pasul de la Parma, după doar 13 meciuri bifate în cariera de antrenor profesionist la nivel la seniori, direct la Inter Milano, finalista sezonului 2024 – 2025 din UEFA Champions League, l-a surprins și pe Meme Stoica:
Este ceva cu totul şi cu totul ieşit din comun, pentru că el a antrenat Primavera (n.r. Inter Primavera), e adevărat, cu rezultate, dar e Primavera, totuşi. La Parma a făcut o treabă extraordinară, dar e într-adevăr ceva uriaş. Să antrenezi fotbalişti de talia lui Thuram şi Lautaro. În momentul în care Marotta te alege pe tine, ai un certificat în alb că eşti o personalitate marcantă dintr-o ţară extrem de importantă în lumea fotbalului”, a completat Meme Stoica.
Din postura de antrenor, Chivu a colaborat cu Inter în intervalul 2018 – 2024. El a preluat echipa de juniori inițial, după care a fost promovat la U17, U18 și Primavera, unde a cucerit și un titlu.