Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

14 iunie 2025

SPORT: Ion Marin, sinceritate debordantă după România U19 – Muntenegru U19 2-1: „Ce crezi că am schimbat la pauză? Nimic!”

Ion Marin, sinceritate debordantă după România U19 – Muntenegru U19 2-1: „Ce crezi că am schimbat la pauză? Nimic!”

Ion Marin a dezvăluit că la pauză meciului România U19 – Muntenegru U19 2-1 nu a schimbat nimic în angrenajul echipei, în ciuda faptului că adversarii au intrat cu avantaj la vestiare.

Tehnicianul în vârstă de 70 de ani susține că între reprize „nu avea motive” să certe vreun jucător de-al său și doar a încercat să corijeze anumite aspecte tehnico-tatice.

Selecționerul Ion Marin a recunoscut tot după România U19 – Muntenegru U19 2-1

România U19 a câștigat în prelungiri meciul cu Muntenegru, scor 2-1, în prima etapă a Grupei A de la EURO 2025. Oaspeții au deschis scorul în minutul 13, prin Vlahovic, tricolorii egalând după o oră de joc prin Marincău, iar apoi au dat lovitura decisivă prin Barbu, în minutul 90+1.

Selecționerul tricolorilor a recunoscut că la pauză meciului disputat pe arena „Arcul de Triumf” nu a vrut să schimbe absolut nimic în echipa sa, chiar dacă adversarii au intrat la vestiare cu avataj pe tabela de marcaj.

Ion Marin, sinceritate debordantă după România U19 – Muntenegru U19 2-1: „Ce crezi că am schimbat la pauză? Nimic!”

Ion Marin susține că între reprize „nu avea motive” să-și muștruluiască vreun jucător și doar a încercat să corecteze anumite aspecte tehnico-tatice ale echipei sale.

„Au crezut în șansa lor și chiar au jucat. Au fost niste poziții în care puteau finaliza acțiunea cu șut la poartă în prima repriză și au ezitat. Au continuat să paseze în lateral. Ulterior, s-a reglat. Era normal să fac trei schimbări, să aleg niște jucători cu viteză, pentru că fondul de oboseală…!

Fondul de oboseală acumulat de adversar trebuia exploatat. Cel puțin în zona celor doi fundași centrali. (n.r. Ce s-a schimbat la pauză?) Ce crezi c-am schimbat la pauză? N-am schimbat nimic. În minutul 60 am făcut primele schimbări. Am vorbit cu băieții și le-am cerut să aibă încredere în ei. Deci, nu aveam motive să ne certăm. La pauză, nu ai timp de așa ceva. Doar să corectezi unele lucruri”, a declarat Ion Marin.

Au evoluat echipele:

România U19: Munteanu – Cercel, Fălcușan, Marincău, Marița – Szimionaș, Păcuraru, Matei, Tarbă – Kodor, Vermeșan

Rezerve: Simon, Chinteș, Călugăr, Bărăitaru, Marin, Băsceanu, Dănciuțiu, Guțea, Barbu

Muntenegru U19: Milovic – Vracar, Toasevic, Damjanovic, Maras – Camaj, Savovic, Vukanic, Vlahovic, Dukanovic – Kostic

Rezerve: Durovic, Zlaticanin, Cetkovic, Perovic, Jukovic, Sekularac

Ion Marin, sinceritate debordantă după România U19 – Muntenegru U19 2-1: „Ce crezi că am schimbat la pauză? Nimic!”

Pas important pentru îndeplinierea obiectivului

Selecționerul României, Ion Marin a dezvăluit înaintea EURO U19 obiectivul elevilor săi la această competiție organizată de țara noastră. Accederea în fazele superioare ale turneului final, iar victoria din această seară contra Muntenegrului ne apropie mult de îndeplinirea obiectivului setat. În celălalt meci al Grupei A, Spania a învins Danemarca cu 1-0.

„Sperăm că vom fi inspiraţi şi că vom alege tactica cea mai bună în funcţie de adversarul pe care îl vom întâlni. Prea multe goluri nu cred că o să vedem la acest turneu final, dar meciurile cu siguranţă vor fi disputate.

Eu sper să producem un fotbal bun, să ne ridicăm la un nivel bun şi rezultatul să fie o consecinţă a jocului. Jucăm bine, poate câştigăm, nu jucăm bine, atunci sunt alte probleme.

Profit de ocazie să fac din nou un apel către liderii galeriilor din Capitală, care sunt foarte bine organizaţi, să vină la meciurile acestei naţionale să îi susţină pe aceşti băieţi care reprezintă viitorul României.

În mod sigur aceşti copii au nevoie de încurajarea suporterilor. Pentru ei ar însemna foarte, foarte mult. Îi asigur pe suporteri că jucătorii vor da totul pe teren pentru a arăta respectul lor faţă de public” a declarat cel poreclit „Săpăligă”.