Cum arată Rita Mureșan la 52 de ani. Vedeta are o siluetă demnă de invidiat
Fiicele creatoarei de modă Rita Mureșan, Rebeca și Gloria, au crescut sub privirile atente ale publicului, iar evoluția lor spre maturitate a fost urmărită cu interes. Ambele au ales să-și continue studiile peste hotare, un pas care a adus provocări și emoții intense pentru mama lor.

Rita Mureșan / FOTO: Colaj Facebook
Rita Mureșan a trăit cu dorul și grijile legate de distanța ce o despărțea de fete, încercând să scurteze această distanță prin călătorii frecvente, pentru a fi aproape de fiecare dintre ele în momentele importante ale vieții.
Rita Mureșan, mândră de reușitele fiicelor sale
În ciuda dificultăților, creatoarea de modă a știut să accepte faptul că, asemenea îngerilor călăuzitori pe care îi învață pe alții să-i recunoască, și fiicele ei trebuiau să-și ia zborul spre propriul destin. După ce a văzut-o pe Rebeca stabilită și realizată la New York, Rita Mureșan a trăit un nou moment emoționant vara aceasta, când și fiica sa mai mică, Gloria, a încheiat cu succes studiile de masterat la prestigiosul Imperial College London.
Cu ocazia ceremoniei de absolvire, Rita a împărtășit pe rețelele sociale imagini pline de emoție și un mesaj sincer de mândrie și iubire. Pe lângă acest lucru, fanii au observat că artista arată din ce în ce mai bine și și-a recăpătat silueta de altădată.
„Sunt o mamă fericită! Fiica mea, Gloria, după King’s College, a terminat masterul la Imperial College London! A avut loc festivitatea de absolvire și am fost toți emoționați, mândri și recunoscători! Felicitări, iubirea mea! Toate aceste studii să îți deschidă un drum frumos și lin în viață! Te iubim!”, a scris Rita Mureșan, exprimându-și astfel bucuria și speranța pentru viitorul fiicei sale.

Rita Mureșan alături de fiicele sale / FOTO: Facebook
Dincolo de reușitele academice, a atras atenția și starea de spirit pozitivă și noua imagine a creatoarei de modă, care, alături de fiicele sale, a părut o adevărată prezență energică și tânără la evenimentul de la Londra. Silueta rafinată și zâmbetul luminos îi conferă o alură fresh și plină de viață, o imagine care reflectă atât vitalitatea unei mame dedicate, cât și strălucirea unei foste manechine care a știut să-și păstreze farmecul de-a lungul anilor.