CULTURA: De la regele Charles la Macron: povestea opincarului român care a făcut artă din piele și tradiție. „Opincile sunt bunicii adidașilor și talpa țării”

De la regele Charles la Macron: povestea opincarului român care a făcut artă din piele și tradiție. „Opincile sunt bunicii adidașilor și talpa țării”

Marele Constantin Brâncuși spunea „Domnule, eu am purtat opinci. De regulă, opincarii sunt oameni cinstiți care n-au bani să-și cumpere pantofi. Am întâlnit înțelepți în opinci, și am văzut proști cu joben și monoclu”. Un secol mai târziu, opincile lui Brâncuși au devenit simboluri ale unei Românii pe care o pierdem din ochi. Alexandru Ilinca, unul dintre singurii opincari adevărați din țară, le dă o nouă semnificație: le numește „bunicii adidașilor” și le transformă în artefacte pentru cunoscători. Lumea, spune el, rareori mai apasă urmele în pielea asta veșnică – doar la sărbători sau când nostalgia le aduce aminte de pământul strămoșesc.

Alexandru Ilinca păzește cu sfințenie o comoară a tradiției românești: arta confecționării opincilor. La 71 de ani, meșterul din Vâlcea, care a început să lucreze opinci din pielea de porc, de la vârsta de șase ani, poartă cu mândrie poveste unei meserii care a asigurat timp de secole.

Despre opinci, artizanul spune multe. Inclusiv că ar fi „bunicii adidașilor” și chiar faptul că purtând opinci omul face, de fapt, un fel de terapie de presopunctură, în acest fel destresându-se și „golind” din el toate problemele care-l apasă. Tot de la dânsul am aflat și cum, pe vremuri, o familie întreagă putea împărți o singură pereche de opinci iarna, sau cum a reușit să găsească opincile „de fier” din basmele lui .

„Opinca nu e doar o încălțăminte, e talpa țării noastre”

„Atunci când îți uiți rădăcinile, îți pierzi identitatea. Și eu am jurat să păstrez vii aceste tradiții, chiar dacă meseria nu mai aduce profit.” (Alexandru Ilinca, meșter opincar)

DESCOPERĂ.ro: Bănuiesc că faceți opinci de ani de zile sau de copil, nu știu…

Alexandru Ilinca: Păi, întrebarea e bună, dumneavoastră bănuiți bine. Le confecționez cam de la vârsta de șase ani. La vremea aceea, băieții imitau ceea ce făceau tații lor, iar fetele, ceea ce făceau mamele. Fetele se ocupau de mâncare, de spălatul rufelor, cusutul cămășilor, țesutul covoarelor, de creșterea copiilor și așa mai departe, iar băieții cu muncile agricole, crescutul animalelor și confecționatul celor necesare pentru supraviețuire. Inclusiv opinci. Așa și eu, când l-am văzut pe tata că lucra ceva în piele de porc, bătea cu ciocanul, dădea niște găuri pentru ca mai apoi să iasă o pereche de încălțari, mi-am dat seama că e ceva util și am început și eu. De ce spun că era util? Pentru că pe atunci, multă lume mergea desculță, vreme de jumătate de an. Talpa piciorului era atât de tăbăcită, încât dacă era să calci pe un mărăcine, se rupea mărăcinele.

DESCOPERĂ.ro: Așadar, această tradiție este o moștenire de familie.

Alexandru Ilinca: Da, dar cam toată lumea lucra opinci. Însă nu la fel de mulți au dus tradiția asta mai departe. Eu am făcut-o mai mult din conștiință și din respect față de părinții mei și . Opincăria este o meserie simplă. Din punctul meu de vedere, opinca este cea mai simplă piesă parte a unui costum popular. Și de realizat, și de obținut. Dar cu toate astea, costumul popular fără opincă nu e complex.

DESCOPERĂ.ro: Există mulți meșteri opincari în ziua de azi?

Alexandru Ilinca: Mulți veniți, puțini rămași. Nu prea aduce câștiguri, și atunci nu se prea înghesuie lumea să le facă.

„Opinca face piciorul frumos și scapă doamnele de varice”

DESCOPERĂ.ro: Cum se confecționează opincile?

Alexandru Ilinca: Modelul îl confecționăm în funcție de material. Dacă e subțire, arată cumva, dacă e mai gros, modelul va fi diferit. Am făcut de-a lungul timpului mii de opinci, iar acasă am o colecție de vreo 100 de perechi, din perioade și materiale diferite – din piele de porc, de vită, am opinci și din cauciuc, din roată de mașină, și chiar și din tablă, așa cum purtau fierarii. Poate ați citit de opinci de oțel și din fier, în basmele lui Petre Ispirescu. La început, am crezut că sunt doar în povești, că nu au existat în realitate, dar am căutat până am găsit două perechi într-un muzeu.

DESCOPERĂ.ro: Aveți ucenici?

Alexandru Ilinca: Da. Am. Au fost sute. De toate vârstele. Unii poposec mai mult la mine în atelier, alții sunt doar în trecere, mânați de curiozitate. Când vin copiii la mine, le spun că opincile sunt bunicii adidașilor, iar dacă printre cursanții mai mari se află și doamne sau domnișoare, le spun că opinca, dacă o poartă, face piciorul frumos și le scapă de varice. Am învățat atât de mulți oameni să facă opinci, dar cei mai mulți au renunțat. Problemele sunt mai multe. Una la mână, materia primă este scumpă. Apoi, cel care vrea să vândă opinci trebuie să fie el însuși o poveste. Dar fiind atât de tineri, poveștile autentice nu prea există, iar ei nu prezintă așa o garanție, nu sunt convingători, mai ales dacă sunt îmbrăcați în blugi și bluze cu tot felul de reclame pe ele…Și, cum spuneam mai devreme, nu este avantajos. Materialul este scump, iar în valoarea opincilor, mai puțin de jumate din preț e manopera. Eu, de exemplu, fac o pereche într-o jumătate de zi.

DESCOPERĂ.ro: Nu m-aș fi gândit că există și opinci făcute din anvelope…

Alexandru Ilinca: Există, da. Iar cu mulți ani în urmă, cine avea așa opinci, era considerat înstărit. În acel timp, erau puține mașini, mai ales la țară, deci era complicat să procuri cauciuc.

DESCOPERĂ.ro: Opinca pe care o țineți dumneavoastră în mână este foarte mare. Cine poartă asemenea măsuri?

Alexandru Ilinca: Cam toate opincile erau făcute cu 3-4 numere mai mari decât avea piciorul cel care urma să o poarte. Pentru că omul punea în ele paie sau lână, ca să-i țină mai de cald, înțelegeți? Apoi, puneau și obială. Asta este o bucată de material țesut la război, în care se împachetează picioarele. Deci, opinca trebuie să fie suficient de mare.

DESCOPERĂ.ro: Mai poartă oamenii opinci?

Alexandru Ilinca: Acum, nu prea. Pe vremuri, da. Purtau. Înainte erau atât de săraci oamenii, încât se întâmpla, dacă o familie avea 5 sau 6 membri, să poarte cu toții o pereche sau două. Asta, iarna mai ales. Că vara, umblau desculți. Deci, când ieșeau afară, le luau pe rând. Și cu hainele cam tot așa procedau.

DESCOPERĂ.ro: Dumneavoastră umblați în opinci tot timpul?

Alexandru Ilinca: La evenimente, întotdeauna. Dar în viața de zi cu zi, nu. Este exact cum ar fi venit cineva în costum de baie la evenimentul iei, de exemplu. Înțelegeți? Cam așa aș părea și eu. Sunt situații când merg la un eveniment, iar după ce se termină, merg acasă în costum tradițional, adică așa cum sunt îmbrăcat cu acea ocazie. Dar observ că atunci când merg pe stradă se uită oamenii la mine de parcă aș fi o curiozitate. Și mă simt stânjenit.

DESCOPERĂ.ro: Am văzut că aveți cu dumneavostră, la târguri, o bicicletă. Un Pegas vechi. Îl folosiți?

Alexandru Ilinca: Da, îl iau cu mine în mașină pentru că sunt locuri pe care vreau să le vizitez în orașele în care merg, la evenimentele mele. Iar acolo unde nu pot intra cu mașina, și nici merge pe jos, pentru că nu-mi permite timpul, folosesc bicicleta. Și, chiar dacă este urâtă și veche, face parte din viața mea și îmi fac treaba cu ea. Ar fi o idee buna ca bicicleta să intre în dotarea mașinilor. Va veni timpul când nu vei mai avea voie să intri cu mașinile în anumite orașe. Din cauza poluării. Și atunci, bicicleta va intra în scenă ca actor principal.

„Terapeutic vorbind, opinca este bună conducătoare de electricitate”

„Noi, ființe vii, suntem încărcați cu energii negative, din cauza stresului. O încălțaminte din cauciuc, zic eu, o opincă, în special, face legătura cu pământul.” (Alexandru Ilinca, meșter popular)

DESCOPERĂ.ro: Revenind la opinci… de ce ați continuat să le confecționați dacă spuneți că nu este așa un meșteșug profitabil?

Alexandru Ilinca: Pentru că, vedeți dumneavoastră, poporul fără tradiții își pierde identitatea. Iar eu țin la aceste tradiții. Și vreau să le duc mai departe. Azi, în zonele rurale, mai există femei care se îmbracă frumos, așa ca la țară, se duc la biserică și se încalță în opinci. Le e drag. Costumul popular îți dă personalitate. Și pe femeile în vârstă, parcă le face mai tinere. Și mai frumoase. Și te încarcă mult cu energie pozitivă. Mai mult, terapeutic vorbind, opinca este bună conducătoare de electricitate. Noi, ființe vii, suntem încărcați cu energie negative, din cauza stresului. O încălțaminte din cauciuc, zic eu, o opincă, în special, face legătura cu pământul. Ca un fel de împământare. Așa se întâmplă și cu opincile, ajută să se scrugă în pământ energiile negative. Pe de altă parte, se știe că tălpile noastre prezintă terminații nervoase, centri nervoși, care corespund cu câte un organ intern. Și, mergând, vrând nevrând se face o presupunctură. Denivelările astea de teren îți apasă în zonele cu probleme, stimulând nervii și producând beneficii corpului.

DESCOPERĂ.ro: Deci, opincile asigură un fel de terapie… Interesant punct de vedere. Însă, haideți să vorbim și despre clienții dumneavoastră celebri. Am citit că sunteți singurul opincar din lume care ar fi încălțat un rege…

Alexandru Ilinca: Nu, haideți să vă spun. Clienții care fac parte din această categorie sunt mai puțini. Oficialitățile de care spuneți le-am întâlnit la tot felul de ocazii – gen târguri, expoziții…La Muzeul Dimitrie Gusti, de exemplu, acolo unde au avut loc deseori evenimente la care am participat și eu, au fost aduși în vizită diverși diplomați, pentru a le arăta tradițiile și cultura noastră. Cu ocazii de acest gen l-am cunoscut pe regele Charles, căruia i-am oferit o pereche de opinci. La fel și președintelui Franței, domnul Macron. Când a vrut să mă ia în brațe, eu i-am luat mâna și i-am pupat-o. Și a început presa apoi…„Păi de ce ați pupat mâna unui bărbat?”. „Dom’le”, le-am explicat. „Eu sunt de la țără și la noi chiar femeile pupă mâna bărbatului. În semn de respect. Adică la preot, la învățător, la naș, la felcer. Felcerul era acela care făcea injecții…Așa e frumos”. Apoi, după ce a venit în vizită la muzeu și doamna Biden, m-au întrebat în interviuri cum mi s-a părut mie ca femeie. Și am spus, „dom’le, eu nu pot să vin cu aprecieri, dar e ca o gospodină de-a noastră, așa arăta”. Dar la noi, e de bine când spui despre o femeie că este gospodină.

DESCOPERĂ.ro: M-ar mai fi interesat să știu, dacă nu ați fi făcut opinci, sau dacă nu ați mai face opinci, ce altceva v-ar plăcea să faceți?

Alexandru Ilinca: Nu știu, e o întrebare la care nu mă așteptam, dar altceva nu văd ce, pentru că nu mă reprezintă, nu mă regăsesc altundeva. De fapt, meseria mea de bază este cea de croitor, dar în paralel cu acest meșteșug, am confecționat și opinci. Existența din croitorie mi-am menținut-o. Nu din opinci. Pe acestea le fac din pasiune și pentru că țin să duc tradiția mai departe. Opinca, înainte, era o piesă necesară existenței. Acum, nu. Deci, dacă ar fi câștigat bine din confecționatul opincilor, cu siguranță ar fi fost mulți interesați. A fost o situație, la un noment dat, invitat fiind la un târg cu opincile mele, un polițist local mi-a spus „domnule, te rog frumos, ia-le de aici și du-le la gunoi”.

DESCOPERĂ.ro: Cărei personalități din România v-ar plăcea să îi dăruiți o pereche de opinci, de ce și care ar fi mesajul însoțit de gestul dumneavoastră?

Alexandru Ilinca: Știți cum stau lucrurile? Eu, de câte ori am avut ocazia să mă intersectez cu personalități, cu personaje politice, le-am dăruit câte o pereche. Și tinerilor care nu își permit să procure opinci, le ofer sub formă de cadou. Gratis, cum ar fi. Așa mă simt eu împlinit. Legat de mesaj, celor tineri le spun să le poarte noroc, să le fie pașii călăuziți pe drumul succesului, iar oficialităților, mai ales celor din politică, le spun să nu uite de țărani, și de locurile unde s-au născut. Și chiar dacă nu s-au născut la țară, ei făcând parte din a doua, a treia generație care e la oraș, originea e tot la țară undeva.

DESCOPERĂ.ro: Am citit că sunteți imaginea Jandarmeriei Române…

Alexandru Ilinca: Da… m-au remarcat la un eveniment organizat la Muzeul Dimitrie Gusti. Și ce mi-au propus: „Domnule, despre jandarmerie s-au tot spus lucruri rele. Hai să mai schimbăm imaginea”. Până acum, am fost implicat în trei filmări ale lor, făcute fie cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, fie cu alte ocazii – cu ocazia Marii Uniri, de exemplu, când m-au îmbrăcat și pe mine în jandarm.

DESCOPERĂ.ro: Ce reprezintă opinca pentru România?

Alexandru Ilinca: Reprezintă talpa țării. Așa cum casa pornește de la temelie, așa ține țăranu’ cu opinca. Ne reprezintă neamul și rădăcinile. Am stat față în față cu oameni mari care au uitat de unde au plecat. Poate sunt a doua sau a treia generație de orășeni. Dar rădăcinile sunt tot de la țară. Cinstea și omenia rămân. Fără ele, nu mai ai nicio valoare. Iar eu am jurat să păstrez vii aceste tradiții, chiar dacă meseria nu mai aduce profit”.

De-acum înainte, atunci când privirea ne cade pe o pereche de opinci, poate ar fi bine să ne gândim la simbolul pe care îl reprezintă aceste încălțări, ciudate pentru unii, prețioase pentru alții. Să ne gândim că opinca nu este doar o bucată de piele legată cu sfori – e primul pas al românului pe pământul strămoșesc, e povestea supraviețuirii noastre, e mândria de a purta cu tine o istorie vie.

Iar Alexandru Ilinca, unul dintre ultimii păzitori veritabili ai acestei meserii, ne amintește că, indiferent de cât de departe mergem, talpa trebuie să rămână legată de pământul de unde am pornit. Într-o lume care aleargă în adidași high-tech, poate că tocmai opinca, cu simplitatea și înțelepciunea ei, ne arată drumul spre casă. Pentru că, așa cum spune meșterul, „atunci când îți uiți rădăcinile, îți pierzi identitatea”.

Iar opincile lui Ilinca – care au ajuns inclusiv la regi și președinți, sunt, de fapt, o mărturie a ceea ce înseamnă să fii român.

Cititi si alte stiri despre CULTURA: De la regele Charles la Macron: povestea opincarului român care a făcut artă din piele și tradiție. „Opincile sunt bunicii adidașilor și talpa țării”