Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

02 decembrie 2025

EDUCATIE: Inspectii Definitivat 2026: Cum se acorda notele la inspectii, evaluarea portofoliului si documentele obligatorii

Inspectii Definitivat 2026: Cum se acorda notele la inspectii, evaluarea portofoliului si documentele obligatorii

Inspectii Definitivat 2026: Cum se acorda notele la inspectii, evaluarea portofoliului si documentele obligatorii

Inspectiile pentru examenul de Definitivat 2026 au inceput oficial in data de 3 noiembrie 2025 si se desfasoara pana la 29 mai 2026, conform calendarului stabilit de Ministerul Educatiei. Cadrele didactice inscrise la Definitivat sesiunea 2026 vor parcurge doua inspectii de specialitate, urmate de evaluarea portofoliului profesional, ce va fi realizata in ziua celei de-a doua inspectii.

Examenul de Definitivat 2026 reprezinta o etapa esentiala in cariera didactica, prin care cadrele didactice obtin dreptul de practica in invatamantul preuniversitar. Prin promovarea examenului de definitivare in invatamant, cadrul didactic depaseste stadiul de debutant si poate intra pe o ruta ascendenta de profesionalizare.

 

Inspectii Definitivat 2026

 

Inspectiile scolare de specialitate se sustin in perioadele de cursuri conform structurii anului scolar, in unitatea de invatamant la care este incadrat candidatul sau, dupa caz, intr-o alta unitate de invatamant, cu avizul inspectorului scolar pentru dezvoltarea resursei umane si aprobarea directorului unitatii de invatamant primitoare.

 

Prima inspectie de specialitate la Definitivat este programata in perioada 3 noiembrie 2025 – 6 februarie 2026, iar cea de-a doua inspectie de specialitate se va desfasura intre 9 februarie si 29 mai 2026. AICI Calendar Definitivat 2026<<

 

In urma fiecarei inspectii, cadrele didactice vor primi note distincte din partea comisiei formate din inspectorul scolar sau metodistul delegat (aceeasi persoana pentru ambele inspectii) si directorul unitatii scolare, directorul adjunct sau un membru al comisiei de mentorat didactic si formare continua.
 

Cum se noteaza inspectiile la Definitivat: exemplu de calcul

 

Notele pentru cele doua inspectii de specialitate si pentru evaluarea portofoliului profesional se acorda si se calculeaza astfel: 

 

1. Nota acordata de directorul/directorul adjunct/responsabilul/membrul comisiei de mentorat care a efectuat inspectia este egala cu punctajul realizat de candidat si consemnat in  fisa de evaluare a lectiilor /activitatilor la care a fost inspectat.  

- Notele sunt trecute in Fisa de evaluare completata de director/ directorul adjunct/ responsabilul/membrul comisiei de mentorat.

 

2. Nota acordata de inspectorul scolar/metodistul care a efectuat inspectia se obtine calculand media aritmetica, cu doua zecimale, fara rotunjire, a punctajelor realizate de candidat si consemnate in cele 4 fise de evaluare a lectiilor/activitatilor la care a fost inspectat.

- notele sunt trecute in Fisa de evaluare completata de inspector/metodist. Inspectorul/metodistul completeaza fisa separata la fiecare din cele 4 ore.

 

Exemplu de calcul ISJ Covasna:

 

Nota 1, acordata de director/dir.adj./resp.com.ment. 9,00

 

Nota 2, acordata de inspector/metodist:

-ora 1 9,50

-ora 2 9,00

-ora 3 8,00

-ora 4 7,50

 

Media notei inspector/metodist = 8,50

 

Nota acordata la inspectia speciala: 9,00+8,50=17,50: 2=8,75

 

 

Nota pentru evaluarea Portofoliului profesional la Definitivat 2026

 

Portofoliul profesional personal este notat cu note intre 1 si 10, de catre comisia de inspectie (inspector scolar/metodist respectiv director/director adjunct/responsabil comisia de mentorat), in ziua in care este efectuata cea de-a doua inspectie de specialitate, conform Grilei de evaluare a portofoliului profesional.

 

Perioada in care candidatul elaboreaza portofoliul profesional incepe dupa validarea inscrierii la examen si se finalizeaza cu evaluarea acestuia in ziua in care este efectuata a doua inspectie de specialitate de catre comisia de inspectie.

 

Portofoliul este particularizat pentru una din clasele/grupele din norma didactica a candidatului si evalueaza nivelul de competenta didactica a acestuia, urmarind adaptarea pregatirii psihopedagogice la specificul clasei /grupei selectate. In elaborarea portofoliului, candidatul respecta precizarile formulate in programa de pedagogie si elemente de psihologie scolara in vigoare, corespunzatoare functiei didactice ocupate.

 

Ce cuprinde Portofoliul profesional pentru Definitivat 2026

a) Curriculum Vitae

b) o scrisoare de intentie, avand intre 200 si 400 de cuvinte, in care se prezinta motivatia participarii la examenul de definitivat, obiectivele si asteptarile proprii in formarea personala ca profesor, autoaprecierea activitatii/ experientei castigate pe parcursul desfasurarii activitatii didactice, autoaprecierea portofoliului si propuneri de ameliorare, inclusiv aprecieri privind strategii/metode/instrumente de predare-invatare-evaluare in sistem blended learning/online;

c) un raport de progres scolar, insotit de urmatoarele documente suport:

  • planificarile calendaristice anuale si pe unitati de invatare;
  • minimum 10 proiecte didactice, pentru tipuri de lectii diferite;
  • instrumente de evaluare (un test predictiv, cu baremul aferent, rezultatele testarii, masuri);
  • catalogul profesorului;
  • resursele didactice adaptate nivelului clasei/grupei. 

d) Autoevaluarea  portofoliului profesional, conform Grilei de evaluare precizate mai sus.

 

Portofoliul se poate realiza si pe baza activitatilor privind predarea-invatarea-evaluarea in sistem blended learning/online.

 

Observatie: Fisele de evaluare, procesul verbal se intocmesc la ambele inspectii speciale. Grila de evaluare a portofoliului profesional se intocmeste in ziua in care este efectuata cea de-a doua inspectie de specialitate.

 

IMPORTANT!

In situatia in care candidatul este incadrat conform specialitatilor /programelor de studiu inscrise pe diploma/diplomele de absolvire /licenta /master sau pe una dintre disciplinele pe care o poate preda conform Centralizatorului, respectiv este incadrat suplinitor calificat, inspectiile la clasa se efectueaza la disciplina pe care cadrul didactic este incadrat in anul scolar respectiv. 

 

In situatia in care candidatul nu este incadrat conform specialitatilor/ programelor de studiu inscrise pe diploma/diplomele de absolvire/licenta /master sau pe una dintre disciplinele pe care le poate preda conform Centralizatorului, inspectiile la clasa se efectueaza la doua activitati didactice la disciplina pe care este incadrat in anul scolar respectiv si la doua activitati didactice la disciplina la care s-a inscris sa sustina

examenul.

 

Inspectiile de specialitate pentru educatori/profesor pentru educatie timpurie din cadrul examenului pentru definitivare in invatamant se vor realiza la 4 activitati didactice diferite din cadrul celor trei tipuri de

activitati de invatare din planul de invatamant specific: 

1. Activitati tematice; 

2. Jocuri si activitati alese; 

 

Repartizare inspectii Definitivat 2026

 

👉Verificati site-urile inspectoratelor scolare de care apartineti pentru a verifica lista cu repartizarea inspectiilor la nivel de judet.

 

Pentru a putea participa la proba scrisa la Definitivat din 14 iulie 2026 candidatii trebuie sa fi obtinut cel putin media 8 - medie aritmetica a notelor obtinute la cele doua inspectii la clasa si la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

 

Media la Definitivat se calculeaza dupa formula:

 

ND = (NI1 + NI2 + NP +7NS) / 10, unde 

 

ND reprezinta nota la examen,

NI1 reprezinta nota inspectiei de specialitate 1, 

NI2 reprezinta nota inspectiei de specialitate 2, 

NP reprezinta nota acordata pentru portofoliu, 

NS reprezinta nota la proba scrisa

 

Nota minima de promovare a examenului de Definitivat este 8 (opt).
 

Fisa de evaluare director Definitivat 2026


Fisa de evaluare inspector Definitivat 2026


Grila de evaluare Portofoliu profesional Definitivat 2026


Proces verbal inspectie la clasa Definitivat 2026

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu