Joi, 11 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au continuat tradiția faptelor bune și au revenit în mijlocul copiilor din municipiul Roman, din zona străzii Fabricii, devenind din nou mesagerii faptelor bune.
După ce, anul trecut, polițiștii au oferit copiilor încălțăminte de iarnă și sport, adaptate nevoilor lor, anul acesta copiii s-au bucurat de treninguri personalizate. Darurile au fost oferite din contribuțiile polițiștilor din Neamț, cu sprijinul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și al Corpul Național al Polițiștilor, care s-au alăturat inițiativei pentru a transforma această zi într-una specială pentru cei mici.
„Cei 53 de copii incluși în proiect s-au bucurat din plin de daruri și de timpul petrecut alături de polițiști, care le-au transmis încurajări și au împărtășit momente de emoție autentică. Recunoștința și bucuria copiilor au fost cea mai frumoasă răsplată pentru cei implicați, oferindu-le prilejul de a demonstra încă o dată că misiunea lor depășește atribuțiile profesionale, implicându-se cu suflet în viața comunității. Mic cu mic, reușim să aducem lumină în viețile celor care au cea mai mare nevoie”, a declarat a precizat inspector principal de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.







Foto: IPJ Neamț
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu