Într-o ediție transmisă live de Gândul, jurnalistul Cornel Nistorescu a analizat rezultatele recente alegerilor din România și atmosfera politică generată de acestea. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.
Jurnalistul a avut un ton critic față de modul în care s-a desfășurat campania electorală și față de temele abordate de liderii politici. Nistorescu a subliniat că întreaga campanie electorală a evitat problemele de fond ale României. În opinia sa, discuțiile s-au concentrat pe teme superficiale, precum apartenența la Uniunea Europeană și NATO, fără să se atingă subiecte esențiale pentru societate.
„Multe greșeli de ambele părți. Toate în defavoarea unei abordări serioase a problemelor din România. De fapt, toată campania asta n-a atins câtuși de puțin problemele de font ale României. Ieșim din Europa și ieșim din NATO. Niște falsuri grosolane, dom’le, ar trebui…Nu știu ce se poate face în modul acestei aberații” , spune jurnalistul.
Cornel Nistorescu a mai comentat deciziile unor lideri politici, precum George Simion, care, în opinia sa, a făcut greșeli de strategie după obținerea unui scor bun la alegeri.
„Primul lucru, Simion și Georgescu asta trebuiau să combată. Să meargă să le spună oamenilor, să arate că au prieteni în Europa, cum au încercat pe ultimele zile de fugă, afirmă Cornel Nistorescu.