Dan Șucu a ales viitorul antrenor la Rapid: Daniel Pancu, favorit să-i ia locul lui Marius Șumudică

Dan Șucu a ales viitorul antrenor la Rapid: Daniel Pancu, favorit să-i ia locul lui Marius Șumudică
📅 2025-05-20

Marius Șumudică (54 de ani) a plecat oficial de la Rapid, cu o etapă înaintea finalului campionatului. Acționarii clubului, Dan Șucu și Victor Angelescu, sunt în căutare de antrenor pentru stagiunea următoare, iar prima variantă ar fi Daniel Pancu (47 de ani), potrivit surselor Gazetei Sporturilor.

Pancu este selecționerul reprezentativei U21 a României și va merge la turneul final din luna iunie, care va avea loc în Slovacia. Fostul atacant al Rapidului va da un răspuns final după încheierea aventurii de la Campionatul European U21.

Daniel Pancu, principala variantă de înlocuire pentru Marius Șumudică

Daniel Pancu este principala variantă pentru banca Rapidului, conform digisport.ro. Marius Măldărășanu a fost luat în calcul la un moment dat, însă se pare că acesta își va prelungi înțelegerea cu Hermannstadt.

Astfel, Pancu este singura variantă plauzibilă de antrenor român pentru Rapid, în condițiile în care știe foarte bine Rapidul și jucătorii din Superliga.

Marius Șumudică și Daniel Pancu / Foto: Ionuț Iordache GSP

În acest moment sunt două tabere la Rapid. Unii militează pentru Pancu, un fin cunoscător al Rapidului, iar ceilalți ar prefera un antrenor italian.

Totuși, în acest moment, Daniel Pancu este alegerea lui Dan Șucu pentru postul de antrenor. Selecționerul României U21 a fost deja contactat și va da un răspuns final după Campionatul European din iunie. „Pancone” are, de asemenea, și alte variante în afară de Rapid.

M-am simțit împietrit, nu-mi explicam de ce am jucat în halul în care am jucat. Nu pot să-mi dau seama de ce am jucat așa. Îl felicit pe Cristi Săpunaru pentru o carieră senzațională și sper să aibă la fel și pe parte administrativă. Mai avem un meci în care sperăm să nu arătăm la fel și trebuie să arătăm altfel, neapărat, și să schimbăm multe lucruri: atitudine, mentală. Nu e normal ce se întâmplă la un club de nivelul Rapidului, trebuie să arătăm altfel, ca o familie. Trebuie să facem o mică revoluție la ce înseamnă o familie. Anul ăsta lucrurile nu au stat cum trebuie. Și domnul Șucu e supărat pentru tot sezonul. Sezonul viitor nu vom mai accepta așa ceva. Foarte mulți din club nu s-au înțeles, fiecare a căutat să câștige punctele pentru el și să fie mai important decât echipa. Și, din păcate, nu se poate, fără o echipă la toate nivelurile din club. Prea multe orgolii din partea multora. Nu e ceva ce ne dorim, și aici va trebui să tăiem în carne vie
- Victor Angelescu în această dimineață

Clasamentul din play-off

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Vis neîmplinit! Legenda de la PSG și AC Milan a vrut să joace la alt gigant din Europa: „Era cu adevărat echipa la care visam să joc”

Thiago Silva (40 de ani), fostul fotbalist al lui PSG, a spus care este dorința neîmplinită, care îl face să privească cu regret spre trecut. Acesta a dezvăluit echipa la care a visat dintotdeauna să evolueze. Fotbalistul brazilian cu prestații în Europa, a mărturisit că și-ar fi dorit să joace l...

Nemulțumirea lui Arne Slot după al treilea meci consecutiv fără victorie la Liverpool: „Nu ne permitem”

Liverpool, campioana Angliei, a pierdut luni pe terenul lui Brighton, scor 2-3, în etapa 37 din Premier League. A fost al treilea meci consecutiv fără succes pentru „cormorani”, iar Arne Slot (46 de ani) a oferit prima reacție în urma acestui insucces. Concret, olandezul a fost nemulțumit din cau...

Florinel Coman are șanse mari să rămână în Europa, după terminarea împrumutului la Cagliari

Florinel Coman a semnat în iarnă cu Cagliari din postura de împrumutat de la Al-Gharafa, unde va evolua până la finele actualului sezon. După mai multe încercări de a-l transfera, grecii de la PAOK au intrat din nou pe fir. Stranierul român are șanse minime în acest moment de a continua în Serie ...

Ne place, nu ne place, Șumi is gone

Rar asiști la un meci de retragere în care suporterii se despart de două legende, nu de una. Pentru ultima oară, fanii i-au văzut în Giulești pe Cristi Săpunaru ca jucător și pe Marius Șumudică în postură de antrenor. “Săpun” va mai îmbrăca tricoul la un meci de adio cu prietenii, dar asta a fost...

Liverpool, aproape de al doilea transfer al verii » Fabrizio Romano a dezvăluit detaliile negocierilor

Liverpool este aproape de al doilea transfer al verii, după ce cormoranii le-au plătit celor de la Leverkusen clauza de reziliere de 35 de milioane de euro pentru Jeremie Frimpong, achiziția care va acoperi golul lăsat de Trent Alexander-Arnold, care, cel mai probabil, va merge la Real Madrid. „C...

Telenovela s-a încheiat! » Marius Măldărășanu semnează noul contract: bonus la semnătură și salariu mărit

Marius Măldărășanu va semna azi un nou contract cu Hermannstadt. Gazeta Sporturilor are toate detaliile. În sfârșit cer senin la Sibiu, după săptămâni întregi de controverse. Din informațiile Gazetei Sporturilor, Marius Măldărășanu s-a decis împotriva preluării Rapidului, după plecarea lui Marius...

Dan Șucu a ales viitorul antrenor la Rapid: Daniel Pancu, favorit să-i ia locul lui Marius Șumudică

Marius Șumudică (54 de ani) a plecat oficial de la Rapid, cu o etapă înaintea finalului campionatului. Acționarii clubului, Dan Șucu și Victor Angelescu, sunt în căutare de antrenor pentru stagiunea următoare, iar prima variantă ar fi Daniel Pancu (47 de ani), potrivit surselor Gazetei Sporturilo...

Cum poate să scape Parma de retrogradare » Calculele pentru toate variantele posibile în etapa de duminică

Parma nu depinde de celelalte rezultate dacă va câștiga la Bergamo, trei puncte cu Atalanta garantându-i că va juca în Serie A în sezonul viitor. Dacă însă trupa lui Cristi Chivu face egal ori pierde duminică, ajunge în lupta pentru salvarea de la retrogradare la mâna rezultatelor obținute de Ver...

Și-a anunțat retragerea la 42 de ani » Campionul mondial își ia rămas-bun de la cariera de fotbalist

Pepe Reina (42 de ani) și-a anunțat retragerea din fotbal, iar ultimul său meci va avea loc vineri, 23 mai, contra lui Inter. Acesta a anunțat că se pregătește pentru noua poziție pe care o va ocupa. Portarul spaniol evoluează în prezent la Como, însă acesta s-a aflat, de-a lungul timpului, între...

Ahmed Bani și Jovan Markovic sunt OUT: „Mulțumim!”

Ahmed Bani (22 de ani) și Jovan Markovic (24 de ani) au plecat de la Oțelul Galați! Anunțul a fost făcut de clubul din Superliga, prin intermediul rețelelor de socializare. Dacă Bani rămâne fără echipă, Markovic se va întoarce la Universitatea Craiova, club care îl împrumutase la Oțelul în iarnă....

Good News

Only good and positive news.