Alejandro Garnacho (20 de ani), atacantul lui Manchester United, a făcut declarații uluitoare, după eșecul din finala Europa League, 0-1 cu Tottenham. Argentinianul nu l-a menajat pe antrenorul Roben Amorim, care l-a ținut rezervă până aproape de finalul jocului
Manchester United a pierdut finala Europa League, vineri, 21 mai, în fața celor de la Tottenham (0-1). Eșecul „diavolilor” a stârnit multe reacții, nu doar din partea suporterilor britanici, ci și a jucătorilor lui Ruben Amorim.
Alejandro Garnacho a fost vizibil deranjat de faptul că Amorim nu l-a folosit mai mult în finala de pe „San Mames”.
„Nu am învins pe nimeni, sezonul nostru a fost de rahat. Am jucat în fiecare rundă a competiției, dar astăzi am avut doar 20 de minute la dispoziție. Mă voi bucura de vară și apoi vom vedea ce se întâmplă”, a spus argentinianul în vârstă de 20 de ani, conform Mundo Deportivo.
Nu numai fotbalistul a fost supărat pe hotărârea tehnicianului, ci și fratele acestuia, Robert, care este și impresarul lui. Robert a a postat un mesaj dur, în secțiunea de Instastories.
„Ai lucrat ca un profesionist, ai ajutat în fiecare meci și ai marcat două goluri în ultimele două finale, doar ca să fii pe teren timp de 19 minute și să fii aruncat sub un autobuz. Wow!”, a scris fratele lui Alejandro Garnacho, într-o poveste pe Instagram.
Argentinianul a fost transferat de Manchester United în 2020, pe suma de 465 de mii de euro. Între timp, cota de piață a lui Garnacho a ajuns la 46 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.