Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, transportat de urgență la Spitalul Judeţean Ploieşti, după ce a fost arestat (surse)

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, transportat de urgență la Spitalul Judeţean Ploieşti, după ce a fost arestat (surse)
📅 2025-05-23

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, a fost preluat de o ambulanţă, miercuri seară, pentru a fi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Surse medicale au precizat, pentru AGERPRES, că acesta ar avea o criză cardiacă şi este transportat la SJU Ploieşti pentru control de specialitate.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, ca nefondată contestaţia depusă de primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, şi a dispus arestarea preventivă a acestuia, pe motiv că a încălcat interdicţiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar.

Pe 16 mai, Tribunalul Bucureşti a admis solicitarea DNA privind înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive faţă de Vlad Oprea, decizia fiind confirmată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, după respingerea contestaţiei depusă de edil.

Procurorii susţin că, pe 4 martie şi 13 martie 2025, Vlad Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul oraşului, care exercită în prezent atribuţiile de primar.

Întâlnirile şi discuţiile dintre cei doi au fost înregistrate de anchetatori.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

O nouă ambuscadă la Casa Abă: Liderii străini s-ar putea de-acum să se gândească de două ori înainte de a accepta o invitaţie în Biroul Oval

Preşedintele american Donald Trump a stins miercuri luminile în Biroul Oval şi l-a transformat pe preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa în ţinta celei mai recente „ambuscade geopolitice” întinse unui lider străin în faţa camerelor de televiziune. Citește mai departe...

Guvernul României alocă peste 484 de milioane de lei pentru dezvoltarea aeroporturilor regionale de la Craiova, Târgu Mureș și Satu Mare

Executivul a alocat peste 484 de milioane de lei pentru dezvoltarea aeroporturilor regionale de la Craiova, Târgu Mureș și Satu Mare și modernizarea terminalului pentru pasageri la aeroportul internațional Maramureș, informează Rador Radio România. Citește mai departe...

De la ciudățenie la normalitate: un nou tip de cimitire ia amploare în România

Numărul românilor care dețin animale de companie este în continuă creștere, iar acest trend a dus nu doar la extinderea pieței pentru hrană și accesorii, ci și la apariția și dezvoltarea cimitirelor dedicate patrupedelor. Citește mai departe...

Unde se află cele mai scumpe cartiere din România? Chiria ajunge și la 1.800 de euro/lună

Un raport realizat recent dezvăluie cele mai scumpe cartiere din România în ceea ce privește locuințele de închiriat. În fruntea listei se află cartiere din Capitală, urmate de zone din Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. Citește mai departe...

Un judecător federal din SUA suspendă desfiinţarea Departamentului american al Educaţiei a lui Donald Trump

Un judecător federal a suspendat joi un decret prin care Donald Trump vrea să desfiinţeze Departamentul Educaţiei, dar şi decizia de a-i reduce masiv personalul, relatează AFP, citat de news.ro. Citește mai departe...

Mitul celor 10.000 de pași, spulberat de un specialist în fitness: cât ar trebui să mergi pe jos ca să slăbești un kilogram

„Ca să slăbești un singur kilogram, ar trebui să mergi pe jos mai mult de o zi întreagă”, spune specialistul în fitness Juan Antonio Martín. Pentru cei care visează la o siluetă de vară, acesta demontează mitul celor 10. Citește mai departe...

Teoria care explică strălucirea din priviri a oamenilor sănătoși: S-a descoperit că emitem lumină până în clipa morții, asemenea licuricilor

Da, oamenii strălucesc la propriu! Corpul uman emite lumină invizibilă, care dispare la moarte - spun cercetătorii. Corpul uman emite o lumină extrem de slabă, invizibilă pentru ochiul liber, confirmă cercetări recente publicate în Journal of Physical Chemistry Letters. Citește mai departe...

Vara aceasta se dă în circulație o autostradă așteptată de milioane de șoferi

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că stadiul lucrărilor pe lotul 2 al autostrăzii A7 este avansat şi că acesta ar putea fi dat în circulaţie la finalul lunii iunie. Citește mai departe...

Georgia: un lider al opoziției a fost arestat preventiv pe motiv că nu s-a prezentat la o anchetă parlamentară

Un lider al opoziției din Georgia a fost arestat preventiv pentru că nu s-a prezentat la o anchetă parlamentară, informează Rador Radio România. Citește mai departe...

Vladimir Putin, decizie de ultim moment: anunţă crearea unei zone-tampon la frontiera ucraineană

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă joi că urmează să fie creată o ”zonă-tampon” la frontiera ucraineană, după ce negocieri cu privire la Războiul din Ucraina, între Moscova şi Kiev au intrat în impas, informează news.ro. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.