DIVERSE: Dilema lui Trump în privința implicării SUA în conflictul dintre Iran și Israel

Dilema lui Trump în privința implicării SUA în conflictul dintre Iran și Israel

Președintele Donald Trump nu vrea un război cu Iranul. Dar poate el cu adevărat să-l evite?

Argumentele de securitate națională și calculele politice interne susțin ideea evitării unei intervenții militare directe a Statelor Unite într-un conflict pe care Israelul îl consideră esențial pentru supraviețuirea sa.

Cu toate acestea, o serie de factori riscă să atragă SUA tot mai adânc în această confruntare, în ciuda poziției oficiale, cea de sprijin limitat pentru statul evreu, care este atacat de rachetele și dronele iraniene.

Potrivit presei americane, Trump ar fi respins recent un plan israelian de asasinare a liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, o decizie care s-ar fi putut transforma imediat într-o escaladare majoră a conflictului. Nu totul se află însă sub controlul liderului de la Casa Albă.

Dacă regimul de la Teheran, aflat sub presiuni intense, decide să lovească baze americane sau să vizeze cetățeni ai SUA la nivel global, Washingtonul va fi obligat să răspundă, pentru a-și păstra credibilitatea și capacitatea de descurajare. 

Concomitent, Iranul ar putea încerca să forțeze mâna SUA, prin atacuri asupra transportului maritim internațional în Golful Persic sau Marea Roșie, riscând astfel declanșarea unei crize energetice globale.

Presiunea vine și din interiorul Partidului Republican. Unii membri marcanți ai acestuia cer o acțiune hotărâtă, o misiune militară americană pentru distrugerea instalației nucleare subterane de la Fordow, obiectiv considerat inaccesibil pentru forțele aeriene israeliene. 

Citește pe Antena3.ro

AUDIO. „Nu vrem să continuăm zborul”. Momentul în care pilotul unei curse Air India cere revenirea de urgență pe aeroportul Hong Kong

Susținătorii unui astfel de atac sunt de părere că Iranul se află într-o poziție de vulnerabilitate unică, ce ar putea să nu se mai repete.

Argumente în favoarea și contra intervenției

Potrivit jurnaliștilor acreditați la Casa Albă, Trump rămâne sceptic în privința implicării într-un nou conflict. O intervenție militară ar putea escalada rapid și ar transforma un conflict local într-un război de durată, fără o ieșire clară.

Experiențele recente ale SUA în Orientul Mijlociu - de la Irak la Siria - au arătat că intențiile strategice pot degenera în haos. Deși ideea căderii regimului clerical iranian poate părea atrăgătoare pentru unii, istoria regională a dovedit că prăbușirea unor conduceri autoritare nu duce automat la stabilitate, ci, adesea, la fragmentare și războaie civile.

În același timp, o intervenție militară americană în Iran ar adânci și mai mult fracturile din baza electorală a lui Donald Trump și ar contrazice un principiu fundamental al doctrinei „America First”: evitarea angajamentelor militare în conflicte externe costisitoare, după mai bine de un deceniu de sacrificii în Irak și Afganistan.

Cu doar câteva săptămâni în urmă, președintele și-a prezentat viziunea pentru un nou rol al Americii în Orientul Mijlociu. Într-un discurs ținut în Arabia Saudită, în luna mai, Trump  condamna politicile de „construcție națională” și intervențiile din trecut.

„Așa-zișii constructori de națiuni au distrus mai multe națiuni decât au construit - iar intervenționiștii s-au amestecat în societăți complexe pe care nici măcar nu le înțelegeau”, declara Trump. 

„O nouă generație de lideri depășește conflictele antice și diviziunile obosite ale trecutului și construiește un viitor în care Orientul Mijlociu este definit de comerț, nu de haos!”, adăuga el.

Această viziune este incompatibilă cu un eventual nou război lansat de SUA. 

Totuși, vocile radicale din establishmentul de la Washington susțin că Trump are o oportunitate unică: eliminarea definitivă a capacității Iranului de a obține arma nucleară sau chiar răsturnarea regimului teocratic de la Teheran - piedici majore în calea unei stabilități regionale durabile.

Președinții americani au scris deseori în cărțile lor de memorii despre momentele și alegerile agonizante, atunci când era vorba despre trimiterea de  trupe în conflicte externe. În unele cazuri, refuzul de a interveni, chiar și în fața unei tentații puternice, cere însă același nivel de curaj și viziune strategică.

În prezent, Trump se află în fața unei alegeri fără soluții ideale. Orice decizie - fie de implicare militară, fie de reținere - vine cu riscuri semnificative, precum și cu potențiale consecințe negative.

Presiune tot mai mare asupra Casei Albe

Tot mai mulți republicani exercită presiune asupra Casei Albe pentru o acțiune decisivă, în condițiile în care SUA au reafirmat că Israelul acționează pe cont propriu în atacurile sale asupra Iranului și că forțele americane nu participă la operațiuni ofensive.

Un element complicat în ecuația războiului ar fi faptul că, deși loviturile israeliene au eliminat lideri militari și oameni de știință implicați în programul atomic iranian, nu este clar dacă Israelul are capacitatea de a anihila complet infrastructura nucleară a Iranului. 

Această limitare tehnică ar putea atrage, inevitabil, implicarea militară americană, dacă se dorește eliminarea totală a amenințării nucleare iraniene.

În pofida reticențelor manifestate de Casa Albă, unii dintre cei mai influenți republicani cer tot mai vocal implicarea directă a SUA în conflictul dintre Israel și Iran. 

Fostul vicepreședinte al SUA Mike Pence a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că, dacă atacurile israeliene nu vor forța Iranul să accepte concesii majore în cadrul negocierilor diplomatice inițiate de administrația Trump, SUA trebuie să fie pregătite să intervină.

„Dacă Iranul vrea să dea înapoi, cred că președintele a spus clar că este deschis negocierilor. Dar nu poate exista niciun program nuclear, de niciun fel, niciun program de îmbogățire a uraniului!”, a spus Pence. 

„La finalul zilei, dacă Israelul are nevoie de ajutorul nostru pentru a distruge o dată pentru totdeauna programul nuclear iranian, Statele Unite trebuie să fie pregătite să o facă. Este vorba despre protejarea celui mai de preț aliat al nostru”, a mai precizat el.

O poziție similară a exprimat și senatorul Lindsey Graham, un apropiat al lui Trump. Potrivit acestuia, cel mai rău rezultat posibil ar fi ca Iranul să își păstreze capacitățile atomice, în ciuda asigurărilor oferite cu insistență de către Teheran, care susține că nu urmărește construirea unei arme nucleare.

„Dacă diplomația eșuează și singura opțiune rămasă este forța, îl încurajez pe președintele Trump să meargă până la capăt, astfel încât, la finalul operațiunii, să nu mai rămână nimic în picioare din programul nuclear al Iranului!”, a declarat Graham. 

„Dacă asta înseamnă să oferim bombe, să oferim bombe! Dacă asta înseamnă să zburăm alături de Israel, atunci să zburăm alături de Israel!”, a afirmat el. 

Riscul unei reacții interne negative

Dincolo de considerentele de politică externă, Trump trebuie să navigheze pe plan intern pe un teren politic minat. Această realitate este, în mare parte, rezultatul transformării Partidului Republican într-o forță cu puternice accente izolaționiste. 

Din această perspectivă, situația este total diferită față de cea cu care s-a confruntat George W. Bush înainte de intervențiile în Afganistan și Irak.

O serie de figuri influente ale dreptei politice americane, inclusiv Tucker Carlson și Charlie Kirk, l-au avertizat deja pe Trump că o implicare într-un nou război în Orientul Mijlociu ar putea eroda încrederea bazei sale electorale. 

Ideologia MAGA - sloganul central al mișcării lui Trump - s-a construit tocmai pe promisiunea actualului președinte de a pune capăt aventurilor externe costisitoare și de a se concentra pe problemele Americii.

Trump este conștient de fragilitatea propriei coaliții politice și a evitat, în mod constant, pași care i-ar putea irita susținătorii. Un exemplu elocvent este decizia de săptămâna trecută de a opri raidurile de deportare a lucrătorilor din domeniul agricol, o mișcare menită, în parte, să protejeze interesele fermierilor și ale angajatorilor din zonele rurale, acolo unde Trump se bucură de o susținere electorală solidă.

Prins între „America First” și politica bazată pe realitate

Grija președintelui pentru costurile politice ale unei intervenții militare a devenit evidentă într-o conversație recentă cu jurnalistul Michael Scherer de la „The Atlantic”. 

Încercând să-și justifice eventualul sprijin pentru o acțiune contra Iranului, Trump a făcut apel la idealul politic care l-a consacrat:

„Ei bine, având în vedere că eu sunt cel care a inventat «America First», iar termenul nu era folosit până la venirea mea, cred că doar eu sunt cel care decide ce înseamnă asta. Celor care afirmă că vor pace le spun că nu poți avea pace, dacă Iranul deține o armă nucleară”, a precizat Trump.

Declarația pare mai degrabă un mesaj-test, o pregătire pentru eventualul discurs prin care Trump ar putea încerca să-și convingă electoratul de necesitatea unei intervenții în forță.

Tonul ezitant și lipsa unui angajament ferm reflectă însă o luptă internă reală: pe de o parte, argumentele tradiționale de securitate națională, care au influențat președinții americani timp de decenii; pe de altă parte, presiunea din partea propriului electorat - în special alegătorii mai tineri și mai sceptici față de intervenționism - care au contribuit la realegerea sa.

O politică externă în derivă

Fără îndoială, aceasta nu este poziția pe care Trump și-o dorea la începutul celui de-al doilea mandat. În discursurile recente, șeful Casei Albe s-a prezentat drept un negociator capabil să aducă pacea și să încheie conflictele care au costat America prea mult.

Însă, la doar cinci luni de la revenirea sa la Casa Albă, cele două războaie majore moștenite de la administrația precedentă, în Ucraina și Gaza, s-au agravat. În plus, escaladarea conflictului dintre Israel și Iran pune la grea încercare doctrina „America First” și capacitatea președintelui de a evita o nouă implicare militară.

Mai grav, Trump pare tot mai izolat pe scena internațională. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ignoră complet tentativele americane de a pune capăt războiului din Ucraina. La rândul lui, liderul chinez, Xi Jinping, a forțat SUA să cedeze de două ori în disputa comercială. 

Iar premierul israelian Benjamin Netanyahu a lansat o ofensivă asupra Iranului, sfidând linia diplomatică trasată de Washington. Netanyahu a mizat pe faptul că niciun președinte american nu își poate permite să refuze apărarea Israelului, chiar dacă nu este de acord cu acțiunile sale.

În acest context tensionat, politica externă a lui Trump - construită pe ideea că fostul magnat imobiliar ajuns la Casa Albă poate încheia înțelegeri avantajoase și evita conflictele - pare să se destrame pe zi ce trece, sub greutatea actualei realități geopolitice.

Trump se află acum în fața unui test esențial: își poate el menține promisiunea de a ține America departe de războaie într-un moment în care aliați puternici îl presează să intervină, iar adversari globali pun la încercare limitele influenței americane? 

Decizia sa va avea implicații nu doar pentru Orientul Mijlociu, ci și pentru credibilitatea doctrinei „America First” pe termen lung.

Orice președinte care dorește să implice SUA într-un conflict militar are nevoie de încrederea propriului public. Și, la acest capitol, Trump ar putea întâmpina dificultăți majore. 

Stilul său conflictual și deciziile controversate pe plan intern au antagonizat milioane de americani. Printre cele mai recente exemple se numără trimiterea trupelor federale în California pentru a înăbuși protestele față de ICE, precum și avertismentele că ar putea recurge la intervenția militară și în alte state.

Al doilea mandat al lui Trump a infirmat ideea că personalitatea lui „impunătoare”, respectul de care el pretinde că s-ar bucura din partea adversarilor externi și abilitatea sa de negociator ar putea remodela scena internațională. 

Așteptatul val de acorduri comerciale rezultate din politica tarifelor nu s-a concretizat. Prima sa încercare de a media pacea - în Gaza - a eșuat lamentabil. Ofensiva israeliană lansată după atacurile Hamas din octombrie 2023 a adus Fâșia Gaza într-o criză umanitară de proporții, cu sute de mii de palestinieni aflați în pragul foametei.

Nu în ultimul rând, inițiativa sa de a pune capăt războiului din Ucraina a eșuat. Conflictul s-a extins, cu atacuri ucrainene pe teritoriul rusesc și represalii sângeroase din partea Moscovei asupra populației civile. 

Deși Casa Albă a anunțat că Trump e tot mai frustrat de lipsa de cooperare a lui Vladimir Putin și că ar lua în calcul sancțiuni mai dure, realitatea a fost ilustrată cel mai bine de reacția președintelui la un apel telefonic recent: Trump s-a declarat încântat că Putin l-a sunat să-i ureze „la mulți ani”!

Această scenă, simbolică prin contrastul dintre tonul prietenos și realitatea brutală a războiului, a expus fragilitatea viziunii „America First”. Lumea se dovedește a fi mai puțin influențabilă de voința unui lider solitar și mult mai periculoasă, în lipsa unei conduceri americane coerente și consecvente.

Pe măsură ce instabilitatea globală se adâncește, dilemele președintelui se complică. Pe plan intern, sprijinul politic se erodează, iar pe plan extern, autoritatea sa este tot mai contestată. 

Conflictul cu Iranul reprezintă exact genul de criză internațională complicată, pe care Trump a reușit să o evite în timpul primului său mandat. O criză care i l-ar putea defini însă pe cel de-al doilea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹