Metoda ingenioasă găsită de autoritățile din Oradea pentru a prelungi viața copacilor nou-plantați. „E foarte bună ideea”

Peste 2.700 de arbori au fost plantați în parcurile și pe străzile din Oradea. Pentru a-i păstra cât mai mult verzi și sănătoși, autoritățile locale au venit cu o metodă ingenioasă.
Reprezentanții unei firme de profil au atașat fiecărui copac un sac de udare de 75 de litri, dintr-un material impermeabil, cu găuri. Astfel, se poate face o irigare lentă.
Metoda este folosită cu succes și în alte țări.
Cornel Demian, reprezentantul firmei de plantări: „Am văzut în Germania, în Italia, unde se folosește cu succes acest mod de a uda arborii. Încercăm să îmbunătățim munca și procentul de prindere a arborilor plantați. Avem un orar, un program de udare, de umplere a sacilor."
Verile trecute, peste 600 de copaci s-au uscat în oraș din cauza secetei.
Cristina Stănescu, șef Serviciu Spații Verzi Urbane: „Pentru protejarea arborilor împotriva uscării, datorită secetei, și pe perioadele secetoase, în noile contracte avem incluși sacii de udare."
Sacii sunt umpluți o dată la două-trei zile, în funcție de temperatură și de specie.
Bărbat: „Dacă numa i-ar planta și i-ar uda atunci, numa, cu un pic de apă, nu cred că ar avea efectul prea mare.”
Bărbat: „E foarte bună ideea. Pentru că o să fie călduri și-atuncea le trebuie apă."
De anul acesta, fiecare pom are și un număr unic de identificare, ce corespunde cu cel trecut în registrul local al spațiilor verzi.
Călin Ardelean