Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

05 iunie 2025

ECONOMIE: O banală eroare comisă de poliţişti atunci când completează procesul verbal îi poate scăpa pe şoferi de plata amenzii

O banală eroare comisă de poliţişti atunci când completează procesul verbal îi poate scăpa pe şoferi de plata amenzii

O banală eroare comisă de poliţişti atunci când completează procesul verbal îi poate scăpa pe şoferi de plata amenzii

Conducătorii auto care comit diferite abateri în trafic şi sunt despistaţi de agenţii de la Poliţia Rutieră se pot alege cu amenzi în cuantum destul de mare. Totuși, legea le oferă acestor şoferi o portiţă de scăpare, în cazul în care omul legii a făcut o eroare banală.

Există cinci situaţii în care se anulează amenda auto, deşi, în fond, ai fost vinovat pentru greşeala de la volan.

Citiţi şi: Codul Rutier 2025 din România este mult mai permisiv decât cele din alte state europene. Ce la noi este permis şi încurajat în alte ţări se amendează drastic

Top 5 situaţii când se anulează amenda

Procesul verbal de constatare a contravenției este documentul prin care un polițist aplică o sancțiune pentru nerespectarea legii. Dacă agentul a comis o eroare în completarea actului, în cazul în care vei depune contestaţie s-ar putea să ai câştig de cauză. Mai sunt cazuri în care poliţiştii au omis să treacă în procesul verbal anumite informații. Sau pur și simplu sancțiunea aplicată a fost nejustificat de mare.

"De cele mai multe ori, am constatat că polițiștii au greșit CNP-ul, numele sau datele despre mașina persoanei care a comis abaterea respectivă.

Fie aceste informații erau incorecte, fie incomplete. De exemplu, la Codul Numeric era greșită o cifră sau la nume era greșit prenumele sau lipsea cu totul. Sau la numărul de înmatriculare era greșită o literă. În alte situații, numele agentului constatator lipsea de pe procesul verbal sau fapta nu era descrisă corect.

De exemplu, se preciza doar că a fost înregistrat de radar cu viteza X și se aplică amenda Y. Fără a preciza care era limita în zona unde a fost înregistrat de radar. Sau că a fost surprins vorbind la telefonul mobil, dar fără a preciza temeiul legal în care se aplică sancțiunea”, a afirmat un avocat pentru cei de la Promotor.

Top 5 situații în care poţi scăpa de amendă:

  • CNP-ul șoferului este greșit

  • Numele șoferului este incorect sau incomplet;

  • Numărul de înmatriculare al vehiculului este greșit;

  • Lipsesc numele sau semnătura agentului constatator;

  • Fapta este descrisă incorect sau incomplet.

Când poţi rămâne fără permis

Codul Rutier 2025 prevede mai multe situaţii în care şoferii pot rămâne fără permisul de conducere, dar una dintre ele este clară ca lumina zilei. Conducătorii auto are doresc să obțină sau să își reînnoiască permisul de conducere trebuie să îndeplinească anumite criterii. Printre acestea se numără și criteriul oftalmologic.

Şoferii care nu îndeplinesc acest criteriu și prezintă deficiențe de vedere ar putea fi în situația în care să își piardă dreptul de a conduce.