Secretarul general al NATO, Mark Rutte: „Iranul nu trebuie să dezvolte o armă nucleară” | AUDIO

„Iran nu trebuie să dezvolte arme nucleare” – este reacția șefului NATO, Mark Rutte, înainte de începerea summitului NATO, după ce Statele Unite ale Americii au bombardat trei situri nucleare din Iran în noaptea dintre sâmbătă și duminică.
„Membrii NATO au convenit de mult timp că Iranul nu trebuie să dezvolte o armă nucleară. Țările aliate au îndemnat în mod repetat ca Iranul să își îndeplinească obligațiile care îi revin cu privire la Tratatul de neproliferare nucleară”, a declarat secretarul general al NATO.
Mark Rutte amintește că cea mai mare amenințare pentru NATO rămâne Rusia:
„Să nu uităm că Iran este implicată în lupta Rusiei împotriva Ucrainei. Livrează drone către Rusia care sunt folosite pentru a omorî ucraineni civili în orașe și comunități. Este o strânsă legătură între Iran și Coreea de Nord, China, Belarus, dar și cu Rusia”, a mai spus Mark Rutte.
În altă ordine de idei, fiul exilat și prinț moștenitor al Iranului i-a cerut liderului suprem de la Teheran să renunțe la conducerea țării.
Între timp, armata din Iran s-ar putea „răzbuna” în urma atacului Statelor Unite din weekend cu un atac asupra trupelor americane din Orientul Mijlociu – în următoarele două zile – a declarat o sursă pentru agenția de știri Reuters.
Sursa foto: Shutterstock
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu