VIDEO Când Ministerul Sănătății stă, Biserica se implică: Episcopia Giurgiului a găzduit un seminar dedicat stomatologiei

La Biblioteca „Nichifor Crainic” din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Giurgiului s-a desfășurat astăzi conferința cu tema „Urgențe medicale în cabinetul stomatologic: între teorie și practică”. Evenimentul a fost organizat la inițiativa medicului stomatolog George Deciu și a fost moderat de monahia Andreea Veronica Dragomir, medic specialist la cabinetul medical „Sfântul Ioan Rusul” al Eparhiei.
„Halatul alb și halatul negru nu slujesc interesele politice, ci slujesc omul. De aceea, cred că în misiunea noastră de medici ne trebuie multă răbdare, multă înțelegere. De multe ori, oboseala ne copleșește, dar acea dragoste din sufletul nostru pentru aproapele cred că trebuie să primeze.”, a spus, la Trinitas TV, monahia Andreea Veronica Dragomir.
Conferința a fost susținută de profesorul emerit Alexandru Bucur, membru al Academiei de Științe Medicale din România și șeful Clinicii de Chirurgie Oro-maxilo-facială din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
„E o mare deosebire între un curs de prim ajutor și un curs de urgențe. Cursul acesta pe care noi l-am făcut astăzi cuprinde și aceste măsuri de prim ajutor. Însă nu întotdeauna e nevoie de masajul cardiac, de defibrilare sau de o trahiopuncție, însă întotdeauna este nevoie de a identifica urgența și a veni în susținerea funcțiilor vitale pentru transportul pacientului într-o unitate specializată.”, a precizat Alexandru Bucur
„Este o adevărată onoare și o mare bucurie ca astăzi, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, să putem lua parte la acest eveniment științific cu o temă aleasă: urgențele medicale în cabinetul stomatologic. Noi, medicii stomatologi, lucrăm cu oameni cu diverse patologii și, de cele mai multe ori, problemele sunt nenumărate. De aceea, acest curs este foarte binevenit și este de mare folos medicilor stomatologi care se confruntă cu pacienți de toate vârstele și cu o patologie, așa cum spuneam, destul de vastă.”, a declarat medicul stomatolog Preda Ionuț-Cristian.
„Am avut o colaborare extrem de bună cu Episcopia Giurgiului. Ne-au ajutat foarte mult. Ne-au oferit o sală, biblioteca, care este altceva. Colaborarea noastră este extraordinar de bună. Încercăm să facem ceva, să ajutăm noi, medical, și cei din Episcopie, sufletește, cetățenii din orașul și din județul Giurgiu.”, a punctat George Deciu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din județul Giurgiu.
În cadrul conferinței, participanții au primit informații esențiale pentru completarea pregătirii teoretice, precum și exerciții practice privind intervenția corectă în situații de urgență medicală apărute în cabinetul stomatologic.