Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

20 iunie 2025

ROMANIA:   „Aurul negru” din Beciu, Ciupercile de la Odăile și Focul Viu de la Lopătari, atracții turistice în Geoparcul „Ținutul Buzăului”

  „Aurul negru” din Beciu, Ciupercile de la Odăile și Focul Viu de la Lopătari, atracții turistice în Geoparcul „Ținutul Buzăului”

Izvoarele naturale de petrol, fenomen natural rar, apărut recent în satul Beciu, a fost salvat de la asanare și amenajat ca destinație turistică,  prin crearea de noi puncte de interes  în Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”, pentru a evita aglomerația și „turismul de weekend”.

  „Aurul negru” din Beciu, Ciupercile de la Odăile și Focul Viu de la Lopătari, atracții turistice în Geoparcul „Ținutul Buzăului”Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului anunță deschiderea unor destinații geoturistice noi, care pot fi vizitate în acest sezon estival: Izvoarele de petrol de la Beciu, Ciupercile de la Odăile și Focul Viu de la Lopătari, inițiativecare fac parte din strategia Geoparcului de a diversifica oferta pentru vizitatorii zonei și a reduce presiunea asupra atracțiilor naturale deja populare, dar și de a încuraja vizitele prelungite în regiune.

Recent, trei noi comune de pe Valea Buzăului  – Cislău, Gura Teghii și Siriu au aderat la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Ținutul Buzăului”, alăturându-se astfel celor 18 comune care fac perte din Geoparc. Cei trei noi membri ai „Ținutului Buzăului” au un potențial turistic ridicat și deja apreciat, astfel că au adus un plus în procesul de reevaluare a Geoparcului UNESCO „Ținutul Buzăului”, care are loc în această perioadă, la patru ani după acreditare. Echipa de evaluatori UNESCO va prezenta Raportul de progres al Geoparcului, de la validarea UNESCO și până în prezent, săptămâna viitoare, într-o conferință de presă care va avea loc la Consiliul Județean Buzău, inițiator al proiectului, alături de Universitatea din București și Asociația Ținutul Buzăului.

Valorificarea inteligentă a unui fenomen natural rar

  „Aurul negru” din Beciu, Ciupercile de la Odăile și Focul Viu de la Lopătari, atracții turistice în Geoparcul „Ținutul Buzăului”Un peisaj cu totul neobișnuit a fost descoperit recent, nu departe de Vulcanii Noroioși, în satul Beciu, comuna Scorțoasa, unde mici izvoare de petrol țâșnesc la suprafață din straturi de roci vechi de peste 10 milioane de ani. Este un fenomen geologic rar întâlnit în România și în Europa, un afloriment natural de petrol care iese la suprafață în mod spectaculos, în stare brută, însoțit de gaze naturale.

Petrolul a ajuns singur la suprafața solului, ajutat de gazele naturale. Este un fenomen similar cu cel de la Vulcanii Noroioși, doar că acolo întâlnește apă și argilă nisipoasă, iar aici, petrolul este scos la suprafața pământului de gaze naturale”, a explicat Vasile Săcuiu, primarul comunei Scorțoasa.

Descoperirea, semnalată inițial de localnici, a fost la un pas să fie asanată ca o potențială problemă ecologică. Înainte ca măsurile clasice de izolare să fie puse în aplicare, echipa Geoparcului a intervenit și a propus, cu succes, transformarea sitului într-un obiectiv turistic și educațional. Astăzi, zona Izvoarelor de petrol de la Beciu este împrejmuită, iar vizitatorii au acces la o alee de piatră, un pod de lemn și la panouri de interpretare care explică procesul geologic prin care petrolul ajunge la suprafață, dar și contextul istoric al exploatării „aurului negru” în regiune. Situl completează o rețea de puncte de interes geoturistic în Ținutul Buzăului aflată în plină expansiune.

Noi atracții în rețeaua Geoparcului: Ciupercile de la Odăile și Focul Viu de la Lopătari

  „Aurul negru” din Beciu, Ciupercile de la Odăile și Focul Viu de la Lopătari, atracții turistice în Geoparcul „Ținutul Buzăului”Pe lângă izvoarele de petrol de la Beciu, alte două locuri spectaculoase au fost amenajate în ultimul timp, în Ținutul Buzăului. Ciupercile (trovanții) de la Odăile sunt formațiuni geologice cu aspect bizar, formate prin procese naturale de cimentare și scoase la iveală de intemperii, care atrag turiștii ca un magnet. Trovanţii, fixaţi în nisipul sarmatic, au forme variate, cele mai multe având aspect de ciuperci. Cei mai cunoscuți trovanți din județul Buzău sunt cei din comuna Bozioru, cunoscuți și ca „Babele de la Ulmet”. Sunt pietre cu forme ciudate, care ajung să măsoare câţiva metri înălţime, iar grupul de stânci seamănă cu nişte farfurii zburătoare.

Focul Viu de la Lopătari – o manifestare naturală spectaculoasă a gazelor care ard direct din sol, asemenea Focului Viu de la Terca, este un alt punct de atracție al Ținutului Buzăului. Flăcări de aproape jumătate de metru ies din pământ, iar în jurul flăcărilor perene, strămoşii localnicilor din Lopătari au creat în timp legende. Oamenii locului spun că focul viu se ascunde uneori şi iese la suprafaţă în altă zonă, din apropiere, iar noaptea sunt mai înalte decât ziua.

Aceste destinații oferă alternative atractive la obiectivele deja consacrate, precum Vulcanii Noroioși sau trovanții de la Ulmet, încurajând vizitatorii să exploreze regiunea în profunzime.

Strategie pe termen lung pentru un teritoriu cu identitate

  „Aurul negru” din Beciu, Ciupercile de la Odăile și Focul Viu de la Lopătari, atracții turistice în Geoparcul „Ținutul Buzăului”Într-un context în care Ținutul Buzăului atrage zeci de mii de turiști în fiecare sezon, Geoparcul își asumă activ rolul de curator al destinației, cu o strategie clară: turism descentralizat, experiențe cât mai diverse și sejururi mai lungi. „Vrem să evităm concentrarea turiștilor în doar două-trei locuri populare și să oferim alternative atractive, cu o infrastructură gândită pentru a fi prietenoasă cu natura și cu comunitățile locale”, explică Răzvan-Gabriel Popa, managerul Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului, care consideră că .

„O vizită în Ținut ar trebui să însemne mai mult decât o oprire la Vulcanii Noroioși. Ne dorim să creăm o rețea de puncte de interes care să-i determine pe vizitatori să rămână mai multe zile, să renunțe la mașină în favoarea mersului pe jos sau cu bicicleta și să interacționeze cu producătorii locali, cu artizanii, cu poveștile locului. Doar așa, dezvoltarea turistică devine sustenabilă și aduce beneficii reale oamenilor din zonă”, adaugă el.

Turism cu impact local: între geologie, educație și gastronomie

  „Aurul negru” din Beciu, Ciupercile de la Odăile și Focul Viu de la Lopătari, atracții turistice în Geoparcul „Ținutul Buzăului”Noua destinație de la Beciu este doar un exemplu al modului în care Geoparcul dezvoltă infrastructura turistică, în colaborare cu primăriile și comunitățile. În ultimii ani, echipa a identificat, amenajat și promovat mai multe situri cu potențial – de la trovanții de la Ulmet la punctul de vizitare GeoGate sau viitoarele centre  25 Million și Povestea Trovanților din Bozioru, care spun povestea geologică a regiunii și a vieții preistorice printr-o experiență imersivă.

Totodată, sprijinirea unor proiecte precum Piața Artizanilor sau rețeaua de parteneri Slow Food Buzău adaugă o componentă gastronomică și antreprenorială ecoturismului local. Vizitatorii pot cumpăra direct de la producători, pot gusta preparate autentice și pot contribui la economia locală în mod concret.

Pentru ca turismul din Ținutul Buzăului să rămână sustenabil, Geoparcul a dezvoltat și o rețea educațională, care reunește toate școlile din teritoriu, oferind activități de educație științifică și de mediu pentru peste 3.600 de copii. Inițiativa contribuie la formarea unor comunități conștiente și responsabile, capabile să susțină și să protejeze valorile locale.

„Ținutul Buzăului nu înseamnă doar peisaje spectaculoase, ci și un model de dezvoltare sustenabilă în care știința, educația, cultura și economia locală sunt interconectate. Fiecare nou punct de atracție este gândit ca parte a unei rețele care distribuie fluxul turistic în teritoriu, reduce presiunea asupra naturii și valorifică resursele într-un mod responsabil”, transmit reprezentanții Geoparcului.

Despre Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului

  „Aurul negru” din Beciu, Ciupercile de la Odăile și Focul Viu de la Lopătari, atracții turistice în Geoparcul „Ținutul Buzăului”Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului este rezultatul parteneriatului dintre Asociația Ținutul Buzăului (ONG), Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București, fiind o inițiativă de dezvoltare durabilă care beneficiază de experiență din mediul social, business, administrativ și academic.

După peste un deceniu de colaborare și proiecte de succes, în perioada 2020-2022 partenerii au realizat demersurile pentru dobândirea statutului de Geoparc Internațional UNESCO pentru acest teritoriu. Statutul a fost obținut în anul 2022, fiind o recunoaștere internațională a valorilor locale, naturale și culturale, dar și a eforturilor echipei de a folosi aceste valori pentru dezvoltarea locală.

Ținutul Buzăului este acum membrul unei rețele internaționale exclusive, din care fac parte circa 230 de teritorii din toată lumea, care pun accentul pe educație, cercetare, turism și dezvoltare economică în armonie cu mediul, dar și pe promovarea istoriei de miliarde de ani a planetei noastre.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu