Unitatea militară de intendență de la Hemeiuș împlinește 75 de ani. Mesajul președintei Breahnă-Pravăț
S-au împlinit 75 de ani de la înființarea Unității Militare 02290 Hemeiuș – Depozitul 164 Intendență “Moldavia”. Momentul a fost marcat festiv la sediul unității, cu participarea oficialităților județene.
Înființată pe 20 iunie 1950, Unitatea Militară 02290 Hemeiuș a parcurs etape importante de dezvoltare, fiind azi un reper profesionalism și rigoare militară, dar și singurul depozit logistic din Moldova.
Cristina Breahnă Pravăț, președinta Consiliului Județean Bacău, a avut un mesaj de recunoștință și apreciere pentru tot personalul militar și civil, care a servit cu implicare și demnitate obiectivele instituției.
Spiritul datoriei împlinite, onoarea, eficiența, promptitudinea sunt cuvinte care definesc perfect esența activității desfășurate de militarii UM 02290 în toți acești 75 de ani.
Depozitul 164 Intendență “Moldavia” s-a evidențiat, în ultimii ani, printr-un management de un nivel deosebit, care a condus la implementarea unui proces vizibil de modernizare a infrastructurii unității militare (inclusiv prin atragerea de finanțări nerambursabile), nu foarte des întâlnit la nivelul acestor entități. Vorbim practic de un bastion de eficiență, stabilitate și profesionalism, dar și despre o dovadă că repere ale performanței administrative pot fi regăsite și în sectorul Apărării Naționale.
Felicitări, comandantului unității, domnului locotenent-colonel Gabriel-Daniel Patrania și personalului din subordine, pentru întreaga activitate, pentru spiritul de echipă, pentru profesionalismul demonstrat și implicarea constantă!
– Cristina Breahnă Pravăț, președinta Consiliului Județean Bacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu