Viitorul ministru al Transporturilor dădea mită în numele unei firme în care nu apărea oficial

Ciprian Serban, deputatul PSD de Neamț, presedinte încă al Camerei Deputaților, viitor ministru al Transporturilor, a fost implicat intr-o afacere cu mită.
În martie 2012, Șerban a fost implicat într-o afacere cu bani publici care a culminat cu un dosar de corupție instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Totul a început cu atribuirea unui contract de peste 664.000 de lei (inclusiv TVA) de către Direcția Silvică Iași firmei Eden Star Forest SRL, o societate din Neamț în care Șerban nu avea nicio funcție oficială. Cu toate acestea, el a devenit figura centrală în negocierile pentru derularea contractului, arată REPORTER Iasi.
FLUX 24 a citat duminică o analiză a averii lui Serban care sugerat că are afaceri „neoficiale”. Cazul din 2012 confirmă această ipoteză
La vremea aceea, Serban era în UNPR, a trecut apoi la PPDD și azi la PSD.
Silvicultorii din cadrul Ocolului Silvic Răducăneni au cerut șpăgi reprezentând 3-4% din valoarea manoperei pentru a asigura recepția lucrărilor fără dificultăți. Inițial, Șerban a acceptat aceste condiții, dar, când solicitările au continuat să crească, a denunțat situația la Parchet. Acțiunea sa a dus la condamnarea cu suspendare a trei silvicultori implicați: Nicolae Balint, Vasile Băran și Mihai Grigoraș.
La dosar a fost depusă și o discuţie înregistrată audio –video, interceptată autorizat, dintre unul dintre inculpați și denunțător:
Șerban: Ăia trei la sută. Îs vreo şaizeci-şaptezeci milioane cât v-am dat până acum.
Balint: Nu-s domnule.
Șerban: Cred că sunteţi cel mai câştigat din toţi.
Balint: Da,.. Da,..nu.. nu le-am luat. Patru la sută nu le-am luat din prima. Ştii?
Șerban: La prima factură aia de nouă sute nu v-am dat nimic. Da, ştiu!
Balint: Da… Da…
Șerban: După.
Balint: Da.(…)
Balint: Da nu, domnule. Nu-mi pune şi cotele şi nu-mi pune şi ce n-am luat din prima… că primul miliard l-ai făcut fără mine.
Șerban: Doi ori trei şaizeci de milioane. Na! tot îs..o căruţă de bani. Eu câştig.
Balint: Nu.. Nu ţine de… la banii ăştia.
În aprilie 2018, toți inculpații au fost condamnați de Tribunalul Iași.
Nicolae Balint a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, Vasile Baran – doi ani de închisoare, în timp ce inginerul Mihai Grigoraş a primit o pedeapsă de 1 an şi 6 luni de închisoare. Toate pedepsele au fost cu suspendare. Deciziile au fost menținute, în octombrie 2019, de Curtea de Apel Iași. Șerban a fost audiat ca martor în timpul procesului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu