Târgu Mureş, Art Nouveau, mândrie locală
Sanda Viţelar În urmă cu doi ani, pe 22 aprilie, participam la un eveniment organizat de Muzeul Judeţean Mureş cu ocazia Zilei Monumentelor. La acel moment, s-au organizat două tururi ghidate având ca temă „Oraşul lui Bernady”. În prima parte a zilei, participanţii au putut vedea şi afla informaţii despre casele în care a trăit Bernády, iar în a doua parte, s-au prezentat marile proiecte urbane ale primarului, o parte din ele nerealizate. Orbán János, istoric de artă, Muzeul Judeţean Mureş, a vorbit atunci despre principalele realizări ale primarului de la începutul secolului XX, dar şi despre proiectele sale care nu au mai fost realizate din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. Periferia centrului oraşului pe vremea lui Bernády Perioada între anii 1902-1912 de la începutul secolului al XX-lea este intervalul de timp în care fotoliul de primar era ocupat de Dr. György Bernády. În 1902 când a ajuns primarul oraşului a ţinut un discurs de program în care declarat că „va crea un oraş nou”. În zona care astăzi poartă denumirea Piaţa Victoriei şi unde se află Palatul Culturii, Palatul Administrativ şi actuala Primărie a oraşului, până aproape de Mureş Mall, în anul 1902 existau doar case fără etaj, zona fiind, de fapt periferia centrului oraşului. Aici a început Bernády György programul de modernizare, a dărâmat casele şi a început construirea Primăriei oraşului, actualul Palat Administrativ, sediul Instituţiei Prefectului şi a Consiliului Judeţean. Dacă, în general, povestea Palatului Administrativ şi a Palatului Culturii este cunoscută, puţină lume ştie că, în apropierea celor două monumente ale stilului Art Nouveau, se mai află două clădiri construire pe vremea lui Bernády. Palatul Pensionarilor şi Palatul Camerei de Comerţ Pe strada George Enescu se află o clădire construită după planurile arhitectului şef de atunci al oraşului Radó Sándor denumită Palatul Pensionarilor. „Denumirea clădirii este dată de faptul că apartamentele de aici erau date în chirie iar sumele obţinute erau folosite pentru susţinerea Asociaţiei Funcţionarilor Pensionari din oraş”, a explicat Orbán János. „Este singura clădire proiectată de acest arhitect din oraş care găzduieşte o instituţie publică, restul sunt clădiri particulare. Este o clădire care se ascunde în spatele celor două clădiri importante din istoria oraşului, dar totuşi este una distinctivă. Culoarea iniţială era gri, dar chiar dacă este schimbată culoarea, ea păstrează elementele stilului lui Ede Thoroczkai Wigand”, a precizat istoricul de artă. Făcând un arc în timp, iată că săptămâna aceasta Muzeul marchează Ziua Mondială Art Nouveau, printr-un eveniment ce va avea loc sâmbătă, 14 iunie, în una dintre clădirile reprezentative pentru acest stil din oraş, Palatul Culturii. Astfel, au fost contractaţi în mod direct cei doi arhitecţi care proiectaseră, doar cu câţiva ani înainte, noua clădire a primăriei. Aceştia au gândit, într-un spaţiu urbanistic central proaspăt creat, clădirea care avea să devină un important nucleu cultural pentru oraşul Târgu Mureş. Oraşul „nevăzut” Primarul Bernády György a „visat” pentru noua zonă centrală extinsă a oraşului alte două clădiri, respectiv un Muzeu Orăşenesc şi un Teatru Naţional. Informaţiile cu privire la locul exact unde ar fi urmat să fie construite acestea nu sunt foarte clare, planurile schimbându-se frecvent. Din datele şi schiţele care s-au păstrat rezultă mai multe posibile locaţii. „În ceea ce priveşte clădirile pe care nu a mai apucat să le construiască circulă multe zvonuri şi multe legende. Din informaţiile pe care le avem ştim că îşi dorea în 1913 când se apropia aniversarea de 300 de ani de la primirea statutului de oraş liber regesc s-a dorit construirea unui Muzeu Orăşenesc. Nu era vorba de un muzeu istoric ci mai mult se dorea să fie o clădire cu o sală de recepţie şi care să ofere spaţiu pentru galeria de artă din Palatul Culturii. O locaţie posibilă este actualul loc unde este Primăria construită de Emil Dandea. Planurile au rămas la nivelul schiţelor, nu s-au făcut planuri de execuţie.” S-a dorit, de asemenea, crearea unei clădiri noi şi vis-a-vis de clădirea Prefecturii pe dealul care urcă până la Maternitatea Veche. „S-a dorit crearea unei pieţe unite în stil Art Noveau, centrul gândit inițial să aibă o continuitate, dar dacă ne uităm la planurile care s-au păstrat şi s-au refăcut digital, au fost mai multe proiecte înscrise, unul fiind semnat de Kós Károly şi era o combinaţie care îmbina stilurile oraşului Târgu Mureş cu cel al altor oraşe în care acesta a lucrat”, a explicat Orbán János. În ceea ce priveşte clădirea Teatrului Naţional pe care o gândea primarul de atunci, aceasta ar fi fost poziţionată undeva în zona unde astăzi se găseşte Catedrala Mare şi statuia lui Avram Iancu. Dacă aceste clădiri ar fi fost construite, centrul municipiului ar fi avut astăzi o cu totul altă înfăţişare. Invitaţie să ne cunoaştem oraşul Ziua Mondială Art Nouveau este celebrată anual pe 10 iunie, dată aleasă simbolic în memoria a două figuri emblematice ale acestui curent artistic – arhitecţii Ödön Lechner (1845–1914) şi Antonio Gaudí (1852–1926). Lechner, considerat întemeietorul arhitecturii naţionale maghiare, şi Gaudí, reprezentant de marcă al modernismului catalan, au împărtăşit o viziune comună: reînnoirea arhitecturii printr-o expresie artistică originală, centrată pe om. Iniţiativa sărbătoririi acestei zile aparţine mai multor oraşe europene, care urmăresc să atragă atenţia asupra valorii patrimoniului Art Nouveau, asupra necesităţii conservării acestuia şi a posibilităţilor de reinterpretare în contemporaneitate. Publicul este invitat să participe la un program divers, care include activităţi tematice pentru copii, un tur ghidat prin oraş, prelegeri de specialitate şi o proiecţie de film. Toate evenimentele sunt concepute pentru a oferi o experienţă interactivă şi educativă, adresată celor care doresc să exploreze dintr-o nouă perspectivă moştenirea arhitecturală a Târgu Mureşului. Program: 10.00–12.00 Activităţi pentru copii (6–12 ani): modelaj în lut, planşe de colorat 10.00–12.00 Tur ghidat: Pe urmele ceramicii arhitecturale Zsolnay 14.30–15.30 Prelegere (ro): Privind altfel oraşul Târgu Mureş – o incursiune în arhitectura Art Nouveau 15.30–16.30 Prelegere (hu): Opera arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső, proiectanţii Primăriei şi ai Palatului Culturii 17.00–19.00 Proiecţie de film: A Föld szeretője (The Lover of the Soil)
Pe strada Primăriei se găseşte a doua clădire, Palatul Camerei de Comerţ, proiectată de Ede Thoroczkai Wigand, unul dintre cei care a lucrat şi la vitraliile din Sala de Oglinzi a Palatului Culturii.
Una dintre lucrările care reflectă cel mai bine conceptul de artă totală pe teritoriul actualei Românii este fără îndoială clădirea Palatului Culturii din Târgu Mureş. Proiectată de arhitecţii Komor Marcell şi Jakab Dezső, discipoli ai lui Ödön Lechner, aceasta răspunde unui proiect de lege ce prevedea construirea de case de cultură în oraşele de provincie cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la încoronarea lui Franz Josef. Primarul de atunci al Târgu Mureşului, György Bernády, a sesizat oportunitatea de a alinia oraşul la marile centre culturale din vestul Austro-Ungariei, prin ridicarea unor importante clădiri publice ce aveau să răspundă nevoilor societăţii moderne de la începutul secolului XX.
La peste 100 de ani de la crearea sa, Palatul şi-a păstrat destinaţia iniţială de loc al culturii şi al cunoaşterii. De-a lungul timpului aici au funcţionat Şcoala de muzică, Şcoala de limbi străine, Pinacoteca, chiar şi un cinematograf a fost instalat în Sala de concerte pentru a proiecta filme ce transmiteau valori culturale. Astăzi Filarmonica, Biblioteca judeţeană, galeriile de artă funcţionează în clădire.
Evenimentele vor avea loc la Palatul Culturii, un simbol al stilului Art Nouveau transilvănean, reprezentând cadrul ideal pentru celebrarea acestui patrimoniu artistic de excepţie.
Dobribán Annamária, meşteşugar, Târgu Mureş
Punct de plecare: în faţa Palatului Culturii
Oniga Erika, istoric de artă (hu) şi dr. Kálmán Attila, istoric (ro)
Alexandra Pîrvu, masterandă, Cluj-Napoca
Várallyay Réka, istoric de artă, Sfântu Gheorghe
Dramă în limba maghiară, 104 minute, 2010, subtitrare în limba engleză
Regia: Pozsgai Zsolt