Cristi Chivu o lasă pe Parma în stand-by pentru Inter! Anunț din Italia: „E următoarea opțiune”
Cristi Chivu (44 de ani), antrenorul Parmei, a purtat mai multe discuții în aceste zile cu șefii clubului în legătură cu prelungirea contractului după ce a salvat echipa de la retrogradare. Însă tehnicianul nu se grăbește să ia o decizie în acest sens.
Motivul? Inter Milano, clubul pe care l-a îndrăgit atât de mult ca jucător, a rămas marți oficial fără antrenor după plecarea lui Simone Inzaghi (49 de ani) la Al-Hilal. Iar Chivu ar aștepta cu nerăbdare o ofertă din partea vicecampioanei Italiei.
Cristi Chivu, a doua opțiune pentru banca lui Inter
„Parma are un acord de principiu pentru prelungirea contractului lui Cristian Chivu până în 2027, însă antrenorul român a amânat oficializarea anunțului pentru câteva zile.
Lasă impresia că vrea să vadă ce se întâmplă în privința băncii tehnice a celor de la Inter. În acest moment nu este prima opțiune, dar ar putea deveni o variantă dacă Cesc Fabregas nu va reuși să întrerupă contractul cu Como”, a scris jurnalistul italian Nicolo Schira, miercuri dimineață, pe X.
Confirmat inclusiv de alt jurnalist celebru, Gianluca Di Marzio, cel care a avansat și numele lui Patrick Vieira (48 de ani) ca posibil succesor al lui Inzaghi. Vieira este tehnicianul celor de la Genoa, echipa patronată de Dan Șucu.
„În cazul în care Fabregas o va refuza pe Inter, celelalte variante sunt Cristian Chivu și Patrick Vieira.”
Angajat în plin campionat, într-un moment foarte delicat pentru Parma, Cristi Chivu a reușit să salveze miraculos echipa de la retrogradare. Iar după victoria cu Atalanta, de la Bergamo (3-2), și-a exprimat disponibilitatea de a rămâne.
Însă situația ar putea căpăta o altă turnură în cazul în care Inter se va orienta către antrenorul român.

Cristi Chivu, antrenorul Parmei. FOTO: Imago Images
Cristi Chivu a câștigat Liga Campionilor cu Inter și a antrenat la Primavera
Chivu a fost unul dintre jucătorii reprezentativi ai nerazzurrilor, parte din echipa care i-a adus clubului ultima Ligă a Campionilor din palmares, în 2010, cu Jose Mourinho pe bancă: 2-0 într-o finală cu Bayern, pe Santiago Bernabeu. De asemenea, până anul trecut, el a fost antrenor la Inter Primavera.
Rămâne de văzut dacă Inter va reuși să ajungă la un acord cu Cesc Fabregas, sau va insista ulterior pentru instalarea pe banca tehnică a românului.