Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

12 iunie 2025

SPORT: Ilie Dumitrescu a remarcat doar un jucător de la România U21 după debutul la EURO: „Suferim! Asta m-am întrebat după meci”

Ilie Dumitrescu a remarcat doar un jucător de la România U21 după debutul la EURO: „Suferim! Asta m-am întrebat după meci”

Ilie Dumitrescu a analizat prestația României U21 din debutul Campionatului European de Tineret. Elevii lui Daniel Pancu au pierdut cu Italia U21, scor 0-1.

  • Pentru România U21 urmează meciul cu Spania, sâmbătă, de la ora 19:00, la Bratislava. Ibericii au câștigat primul meci, 3-2 cu Slovacia.

„Tricolorii” au debutat la EURO U21 contra Italiei, una dintre favoritele la câștigarea competiției, și au pierdut la limită, 0-1. Elevii lui Daniel Pancu ar fi putut spera la un egal dacă Louis Munteanu transforma penalty-ul din finalul primei reprize.

La finalul meciului, Ilie Dumitrescu a comentat jocul arătat de România U21. L-a lăudat pe Umit Akdag, cel care ar putea juca pentru Turcia la seniori, și a evidențiat problemele din jocul românilor.

Ce a spus Ilie Dumitrescu după ce România U21 a pierdut primul meci la EURO U21

„Au fost momente de echilibru în primele 25 de minute. Am reușit să ieșim și pe contraatac, dar adversarii au avut o viteză în plus în linia mediană, au avut posesie superioară. Păcat de faza aia în care Ianis Stoica are un luft și de acolo iese golul lor. Greșeala aia a făcut ca Baldanzi să deschidă scorul.

Apoi am avut acel penalty, iar cel mai important jucător, Louis Munteanu... Am suferit un pic la mijloc. Grameni și Corbu nu aduc un plus. Nu putem să-i punem în valoare pe Stoica și Ilie. S-au făcut câteva modificări la pauză. Pancu a introdus în teren tot ce a avut mai bun la dispoziție, dar văd o limită în exprimare.

Nu câștigăm dueluri. N-am văzut în nicio zonă să putem să creăm dezechilibru. L-am văzut pe Tavi Popescu. În campionatul nostru creează dezechilibru. Aici suferim. Nici Louis Munteanu n-a reușit să scape de adversar. N-am reușit, pur și simplu. Nu am avut situații de gol, nu am avut șuturi. Cam asta este valoarea.”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

Acesta a continuat: „Mă uitam la ce jucători care pot face pasul la prima echipă. Dacă ar fi să remarc pe cineva, ar fi doar Umit Akdag, care nu știu dacă va juca pentru echipa națională. Eu sunt ancorat în tot ce înseamnă Liga 1 și mă aștept la mai mult de la jucătorii care pot face pasul la echipa de seniori. După meciul ăsta, te gândești dacă vreunul poate juca împotriva lui Laimer de la austrieci”.

Sunt nemulțumit de multe lucruri, dar aici diferența a făcut-o experiența lor. Pentru că știți foarte bine: italienii, pragmatism pe lângă valoare, vorbim de jucători de Serie A, Premier League.

Individual nu se punea niciodată problema asta. Sunt niște calcule ale hârtiei, dar... sunt câteva greșeli. Golul e de cascadorii râsului. Trebuia doar să ocupăm niște spații pe care le ocupăm tot timpul la antrenamente. Vorbim de două săptămâni.

- Daniel Pancu

FOTO. Cele mai tari imagini din România U21 - Italia U21

Ilie Dumitrescu a remarcat doar un jucător de la România U21 după debutul la EURO: „Suferim! Asta m-am întrebat după meci”

Clasamentul grupei A de la EURO U21