Londra găzduiește un show imersiv dedicat lui Elvis. Fanii trăiesc momente din viața starului prin tehnologie și actorie

Acestea sunt doar câteva secvențele din spectacolul imersiv numit de organizatori „Elvis Evolution”. Publicul trece prin camere ce recrează momente din viața starului rock and roll. Traseul interactiv este completat de actori, muzicieni, efecte speciale, tehnologie de ultimă generație și decoruri care se transformă spectaculos în timp real.
Un punct de atracție este o replică fidelă a platourilor NBC, locul în care Elvis și-a marcat revenirea spectaculoasă pe scenă, în 1968 - un moment definitoriu în cariera sa.
Jack Pirie, scenaristul și regizorul spectacolului: „Lucrăm la acest show de aproape doi ani. Avem 220 de panouri LED, 180 de difuzoare, o distribuție de 29 de artiști, avem nenumărate resurse tehnologice și o sumedenie de oameni implicați în acest spectacol, din întreaga lume."
Și asta nu e tot. Pe un ecran imens rulează secvențe filmate la începutul anului, în orașul Memphis, în care sunt prezentate diferite momente din viața tânărului Elvis.
Alexander Byles, actor: „Știam de Elvis pentru că mama mea îi este fan, dar n-am ascultat cu adevărat muzica lui (până să intru în acest proiect). M-am inspirat mult de pe internet. O mare parte au fost videoclipuri cu el cântând, astfel încât să pot învăța mai multe despre modul lui de a face spectacol."
Întreaga experiență „în stil Elvis" durează aproape două ore, iar prețul unui bilet începe de la 75 de lire sterline. Expoziția durează până la finalul lunii septembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu