DIVERSE: Pentru ce mai luptăm? De ce cultura, educația și reforma sunt cheia ieșirii din criză – nu victimele ei

Pentru ce mai luptăm? De ce cultura, educația și reforma sunt cheia ieșirii din criză – nu victimele ei

Se spune că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când i s-a sugerat lui Winston Churchill să taie finanțarea pentru cultură și arte pentru a susține efortul de război, el ar fi replicat sec: „Și atunci, pentru ce mai luptăm?”

Poate că este doar o legendă și nu a fost chiar așa, dar ideea rezistă timpului: dacă renunțăm la ceea ce ne definește ca societate, ce mai rămâne de apărat?

Ne confruntăm astăzi cu o altfel de luptă: una cu deficitul bugetar major, evaziunea fiscală masivă și aparatul public incapabil să se reformeze. Până acum, Guvernul a venit cu prima soluție, simplă și repetitivă de altfel - taxe mai mari, impozite mai grele, presiuni sporite asupra contribuabililor - și cu promisiunea unei schimbări semnificative în atitudinea statului față de cetățean. Dar întrebarea esențială e aceeași: Pentru ce mai plătim taxe și impozite? „Pentru ce mai luptăm?”, adică. 

Pentru că pentru mulți români, răspunsul dat de guvern lipsește sau nu este suficient. Când oamenii nu mai știu ce sprijină prin taxele lor, când nu mai văd niciun rezultat în școli, spitale, instituții sau cultură, când simt că doar muncesc și plătesc pentru a întreține o structură opacă, ineficientă și adesea arogantă – se produce o ruptură. Nu doar o ruptură fiscală, ci una de loialitate, de apartenență, de încredere. Și atunci cei care mai au în ei ceva energie aleg să plece. Peste 5 milioane de români trăiesc și muncesc astăzi în afara granițelor țării. Nu au plecat doar pentru salarii mai bune, ci pentru o viață în care să simtă că munca lor contează, că cei cărora le plătesc impozitele le dau un cât de cât semn de respect. Au plecat acolo unde văd că taxele pe care le plătesc li se întorc în școli curate, în spitale funcționale, în orașe unde se poate trăi decent.

Cei rămași, în schimb, când privesc spre stat, văd prea des doar risipe, blocaje, contracte preferențiale și un sistem politic care își conservă privilegiile. Acesta este marele risc – nu doar fiscal-bugetar, ci existențial.

Asta este și principala provocare a guvernului de azi. Nu simpla finanțare a deficitului bugetar, cât mai ales reconstrucția încrederii într-un contract social onest cu cetățeanul. Un stat care cere tot mai mult de la cetățeni, dar oferă tot mai puțin, își pierde încrederea. Iar fără încredere, fără speranță, fără sentimentul că merită să lupți pentru ceva, oamenii aleg tăcerea, exilul interior sau exodul. Își închid afacerile, își retrag copiii din școlile de stat, își mută economiile, își fac planuri pentru plecare. Iar acest tip de pierdere – a celor care mai cred – este ireversibilă și devastatoare.

În acest context vreau să spun clar: nu cultura sau educația sunt „cheltuieli inutile”. Nu profesorii sau medicii sunt „poverile bugetare”. Nu bibliotecile sau bursele sunt cauzele deficitului. Adevăratele găuri negre sunt în clientelismul politic, în instituțiile supradimensionate și ineficiente, în lipsa oricărei evaluări reale a performanței în aparatul de stat. 

Citește pe Antena3.ro

De ce s-a vândut această casă micuță cu 5 milioane de dolari

De aceea, reforma nu poate însemna doar a cere mai mult celor care dau deja – ci a începe prin a schimba profund ceea ce consumă, dar nu oferă nimic în schimb. Un guvern responsabil nu trebuie să taie cultura, ci corupția. Un guvern pornit pe reformă nu va micșora orizontul copiilor, ci va reduce propria risipă. Un guvern onest nu va pedepsi contribuabilul cinstit (individ sau firmă), ci va elimina privilegiile nemeritate.

Dacă vrem să păstrăm oamenii valoroși în țară, dacă vrem să îi facem să creadă că merită să trăiască și să contribuie aici, trebuie să le oferim un răspuns sincer și puternic la întrebarea: „Pentru ce mai luptăm?”

Cititi si alte stiri despre DIVERSE: Pentru ce mai luptăm? De ce cultura, educația și reforma sunt cheia ieșirii din criză – nu victimele ei