Scandalul bruiajului de la USV Iași: în scenă intră și DIICOT. Cine este profesoara din centrul controversei? Studenții o acuză că aducea „punga de cadouri” și la ore
Tot ieri, șef lucrări dr. Luminiţa-Iuliana Ailincăi, prodecan cu activităţi sociale şi studenţeşti în cadrul facultății, a declarat că s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară în ședința Consiliului de Administrație al USV din 15 iulie, pentru a analiza acuzațiile semnalate atât de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), cât și de studenți.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
„În ședința consiliului de administrație a USV din Iași, în data de 15 iulie, a fost numită o comisie de cercetare disciplinară care va analiza faptele aduse la cunoștința noastră de către ANCOM și de către unii studenți. În zilele următoare, această comisie va discuta atât cu cadrul didactic incriminat, cât și cu studenți care au participat la acel examen. După ce comisia de cercetare disciplinară va concluziona faptic ce s-a întâmplat, veți fi informați cu privire la acest incident. Urmează să avem întâlniri, studenții sunt în vacanță, cadrele didactice sunt în concediu și este un pic mai dificil să îi mobilizăm să vină la facultate. Ei se bucură de vacanța bine meritată. În urma anchetei se va concluziona dacă a fost găsit un dispozitiv, cine se găsește vinovat, trebuie să întrebăm ambele părți și vom concluziona”, a declarat aceasta.
Totul a pornit după ce „Ziarul de Iași” a dezvăluit că profesoara ar fi încercat să blocheze semnalul GSM, Wi-Fi și radio, pentru a preveni orice tentativă de copiere, în timp examenelor. Tineri afectați direct de acest abuz au făcut o plângere oficială la ANCOM, dar și la Pachetul de pe lângă Judecătoria Iași. Ulterior, reprezentanții ANCOM au reacționat prompt: a doua zi, pe 11 iulie 2025, inspectorii au descins chiar în timpul unui examen. Reporterii „Ziarul de Iași” au întrebat-o pe profesoară, încă din 15 iulie, dacă dorește să comenteze faptele de care este acuzată, însă nu a răspuns mesajelor noastre.
„Doamna căra geanta aia de cadouri inclusiv la recuperări de laborator”
Actuali și foști studenți au povestit pentru „Ziarul de Iași” că o parte dintre orele cu profesoara Geta Pavel erau scurte și formale.
„Doamna mai preda, parțial, disciplina de Laborator Clinic, dar venea doar cât să facă prezența și să dea ceva «de lucru», apoi dispărea”, a spus un fost student.
În loc de explicații detaliate despre analize medicale, aceștia au spus că „un semestru întreg, am auzit doar de «hemoconcentrație hemoconcentrație», fără alte detalii, chiar dacă pe buletine erau încercuiți și alți parametri”, a menționat un alt student.
„Cei care au făcut acum au avut noroc, deoarece materia acum e co-predată de 3 profesori diferiți, cu specializările lor, iar la laboratoare au avut un doctorand/asistent mult mai implicat. Eu am facut doar cu profesoara si am ramas cu foarte putin…”, a adăugat acesta.
Un alt student a descris cum profesoara venea la ore cu faimoasa „pungă de cadouri”, din care studenții reclamau că se vedeau antenele dispozitivului profesionist de bruiaj.
„Doamna căra geanta aia de cadouri inclusiv la recuperări de laborator. Am încercat să mă uit pe telefon și doamna doctor râdea de mine, mă întreba ce caut. Când i-am zis că vreau să citesc în cartea ei, pe care o aveam în format electronic pe WhatsApp, mi-a urat râzând «succes»”, a precizat acesta.
Studenții au reclamat și lipsa de transparență la notare, cât și un limbaj neadecvat în timpul orelor.
„Profa e foarte alunecoasă și inconsecventă. Nu dă rezultatele la teste și la lucrări cum ar trebui. Dacă întrebi de cinci ori, primești cinci rezultate diferite. Dacă îi ceri explicații, țipă la tine și te face cu ou și cu oțet. La examen, domnule rector a impus să fie prezente două cadre didactice universitare, dar dumneaei e singura care vine însoțită doar de tehniciana ei de laborator sau cu o doctorandă. Nu ține cont de nimic și de nimeni”, a subliniat un alt tânăr.
„Ziarul de Iași” a ales să nu publice numele studenților pentru a nu le afecta parcusul educațional în cazul în care declarațiile lor ar genera reacții din partea profesorilor.
Cine este conf. univ. dr. Geta Pavel
Geta Pavel are 58 de ani și predă disciplina „Fiziologie” la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași, unde activează de aproape trei decenii. A absolvit facultatea în 1991, a obținut titlul de doctor în medicină veterinară în 1998 și a urcat treptat toate treptele carierei academice, devenind conferențiar în 2005. De-a lungul timpului, a participat la stagii de formare profesională în Franța, Belgia și SUA, a coordonat lucrări de licență și doctorat și s-a implicat în proiecte de cercetare, inclusiv în domeniul materialelor biocompatibile pentru aplicații medicale.
A ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul universității: director al Departamentului de Preclinici, membru în Senatul USAMV Iași, dar a fost și președinte al Consiliului de Administrație al Asociației Pro Med Vita. Este autoare și coautoare a unor manuale și articole științifice, publicate inclusiv în reviste internaționale indexate, iar activitatea sa a fost recompensată cu premii și diplome, precum Premiul CNCSIS sau Diploma de excelență Euroinvent 2019.
Publicitate și alte recomandări video
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu