Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

18 iulie 2025

EXTERNE: Felix Baumgartner și-a presimțit SFÂRȘITUL? „Nu vreau să îi las pe drumuri”

Felix Baumgartner și-a presimțit SFÂRȘITUL? „Nu vreau să îi las pe drumuri”

Felix Baumgartner și-a presimțit SFÂRȘITUL? „Nu vreau să îi las pe drumuri”

Celebrul sportiv extrem Felix Baumgartner (56 de ani), iubitul Mihaelei Rădulescu, a murit – joi după-amiază – într-un tragic accident de parapantă, potrivit surselor din presa italiană. Cei doi formau de 8 ani un cuplu și nu aveau copii împreună.

Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV, diva de la Monaco a dezvăluit motivul pentru care iubitul ei nu își dorea să aibă copil: din cauza meseriei riscante pe care o avea și teama sa era să nu-i lase pe drumuri.

„Mi se pare un sistem de gândire foarte sănătos, e riscant, el e antrenat, pregătit. Sunt doar câțiva în lume care fac asta”, a spus ea, potrivit Libertatea.

El era recunoscut pentru gesturile sale extreme în materie de sport, astfel că a intrat în Cartea Recordurilor după ce a sărit din stratosferă, de la 39.000 de metri altitudine.

Astăzi, însă, posibil suferind de un episod subit de rău în zbor, el ar fi pierdut controlul parapantei și s-a prăbușit într-o piscină dintr-o stațiune din Porto Sant’Elpidio (Fermo), în zona Marche din Italia, unde se afla în vacanță. Se pare că era însoțit de Mihaela Rădulescu, ea apărând în imagini recente de pe pagina de Instagram a lui Baumgartner.

În urma prăbușirii, o tânără femeie aflată în bazin a fost rănită, dar din fericire, se pare că nu este în stare gravă. Tragedia a avut loc în jurul orei 16:00. Potrivit relatărilor inițiale, bărbatul era deja mort în momentul impactului, notează agenția italiană ANSA.

Salvatorii au solicitat o ambulanță aeriană pentru transportul de urgență la spitalul „Torrette” din Ancona, însă bărbatul nu a mai fost urcat în elicopter, deoarece inima încetase să îi mai bată.

FOTO – Profimedia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu