Zeci de percheziții şi mai mulți oficiali anticorupţie arestați în Ucraina. Unul dintre oficialii arestați este acuzat de spionaj pentru Rusia
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a arestat luni mai mulți funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară (NABU) şi au efectuat zeci de percheziţii într-o acţiune pe care NABU a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a întregii sale activităţi, informează Reuters.
SBU a anunțat că a arestat un funcţionar al Biroului Naţional Anticorupţie din Ucraina (NABU) suspectat de spionaj în favoarea Rusiei şi un altul suspectat de legături comerciale cu Rusia. Alţi funcţionari ai NABU aveau legături cu partidul interzis al unui politician ucrainean fugar.
Însă NABU, care a deschis dosare de corupţie împotriva unor oficiali guvernamentali de rang înalt, susţine că operaţiunea este excesivă, ocupându-se inclusiv de acuzaţii fără legătură cu problemele de securitate naţională, precum accidente rutiere vechi de ani de zile.
Organizaţia de monitorizare a corupţiei Transparency International afirmă la rândul ei că percheziţiile arată că autorităţile exercită „o presiune masivă” asupra anchetatorilor anticorupţie din Ucraina.
NABU evocă cel puţin 70 de percheziţii de către diferite agenţii ucrainene de aplicare a legii şi de securitate în legătură cu 15 dintre angajaţii săi şi că acestea au avut loc fără aprobarea unei instanţe judecătoreşti.
„În marea majoritate a cazurilor, motivele acestor acţiuni sunt implicarea unor persoane în accidente rutiere”, se arată într-un comunicat în care NABU recunoaşte că unele dintre cazuri se referă la legături cu Rusia.
Deși riscul de infiltrare rusă „rămâne relevant”, totuși acest lucru nu poate justifica „paralizarea activităţii întregii instituţii”, insistă NABU.
SBU a arestat un spion care lucra pentru serviciile secrete ruse în cadrul NABU și care a transmis informaţii superiorului său în cel puţin 60 de ocazii.
Separat, a reţinut un anchetator din cadrul NABU suspectat că a acţionat ca intermediar în vânzarea de cânepă industrială în Rusia de către tatăl său.
În plus, SBU afirmă că unii oficiali de rang înalt din cadrul NABU aveau legături cu deputatul prorus Fedir Hrîstenko, care a fugit din Ucraina după lansarea invaziei ruse, la 24 februarie 2022.
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu