Doi bărbați din Onești au ajuns la spital, în urma unui scandal. Patru tineri au fost reținuți
Patru bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani au fost reținuți de polițiștii din Onești, după ce au bătut cu bestialitate alți doi bărbați.
Pe data de 18 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Onești au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, aceștia fiind introduși în arestul I.P.J. Bacău.
În urma verificărilor a reieșit că, la data de 15 iulie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cei în cauză ar fi agresat 2 bărbați de 32, respectiv 35 de ani, aceștia necesitând îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Și un tânăr din Dărmănești a fost reținut pentru violență
Pe 19 iulie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Dărmănești au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere. Cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J. Bacău.
Cel în cauză ar fi lovit și amenințat un bărbat de 59 de ani, din localitate, totodată aruncând cu pietre asupra locuinței acestuia, provocând distrugeri. Cercetările sunt continuate.



Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu