Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

09 iulie 2025

SOCANTE: Cine e Dacian Dragoș, numit judecător la CCR de către președintele Nicușor Dan?

Cine e Dacian Dragoș, numit judecător la CCR de către președintele Nicușor Dan?



Cine e Dacian Dragoș, numit judecător la CCR de către președintele Nicușor Dan?

Președintele Nicușor Dan a numit reprezentantul Cotroceniului la Curtea Constituțională. Este vorba despre Dacian Dragoș profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
El a reprezentat România, ca expert juridic, în litigiul internațional legat de Roșia Montană .

Dacian Dragoș are 50 de ani, este Doctor în Drept din 2002, a fost cercetător în SUA și profesor invitat în Italia, a lucrat în Ministerul de Interne și la Administrația Prezidențială, implicându-se în reforma administrației și în elaborarea Codului de procedură administrativă.

De-asemenea, a fost prodecan, apoi decan interimar la UBB, Facultatea de Științe Politice și Administrative.

Dacian Dragoș a condus recent Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, dar a demisionat în 2023, în urma controverselor legate de decizia instituției de a-l exonera pe Lucian Bode de acuzațiile de plagiat.

Președintele Nicușor Dan precizează printr-o postare pe Facebook a ținut ca prin nominalizarea la CCR a unei personalități în domeniul dreptului administrativ și european să-și reafirme angajamentul față de buna funcționare a autorităților publice, independența justiției și respectarea statului de drept.

“Am ales un profesionist al dreptului”- scrie seful statului – “pentru că sunt convins că acesta trebuie să fie profilul unui judecător care poate contribui la consolidarea rolului CCR de garant al supremației Constituției.”

Trei noi judecători constituţionali îşi vor începe mandatele de nouă ani la CCR la sfârşitul acestei săptămâni.

Este vorba de cei numiţi de Senat şi de Camera Deputaţilor, respectiv Mihai Busuioc, propus de grupul senatorial al PSD, care îl înlocuieşte în funcţie pe Marian Enache, şi de Asztalos Csaba, propus de grupul UDMR din Camera Deputaţilor.

Foto: Dacian Cosmin Dragoş – Linkedin


CITEȘTE ȘI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu