Mihaela Gurău, moldoveanca de top din muzica populară, a devenit virală pe TikTok

Mihaela Gurău e solistă de muzică populară, are succes și se simte împlinită pe toate planurile. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile însă fără o minune dumnezeiască.
La cei 40 de ani ai săi, este mama unui băiat și o artistă care își trăiește viața sub semnul credinței și al recunoștinței. Însă drumul ei nu a fost unul ușor.
Înainte de a păși pe scenă, Mihaela Gurău a avut un parcurs surprinzător – a urmat Școala de Poliție și a lucrat ca polițistă. A fost consilier parlamentar timp de 4 ani. Deși o carieră riguroasă, chemarea artistică a fost mai puternică. A decis să își urmeze visul, iar astăzi este cunoscută nu doar pentru vocea sa caldă, ci și pentru mesajele pline de emoție pe care le transmite prin muzică.
Cum este viața personală
Se anunță schimbări si pe plan personal dar deocamdată nu pot sa vorbesc despre ele, le voi anunța la momentul potrivit.
Abia ce m am întors dintr-o vacanță în Dubai si a fost foarte frumos, m-am relaxat, urmează o toamnă plină de evenimente. La sfârșitul lui septembrie, plec în Italia, să le cânt românilor din Roma și Torino, iar în noiembrie plec în Irlanda, la Dublin.
Cum se întreține
Dimineața beau pe stomacul gol apă cu lămâie, în fiecare zi, fac cură cu pepene verde vara, beau multă apă plată, merg la sala de 4 ori pe săptămână.
Despre costumele populare
Am colecție de sute de costume populare, când eram copil îmi coseam și eu. Le spăl la mână, cu apă călâie, cu săpun de casă, de la țară și le calc doar la abur.
Mihaela Gurău nu face nimic fără să se roage. Pentru ea, rugăciunea este un mod de viață.
Viața Mihaelei este un exemplu de echilibru între credință, artă și puterea de a merge mai departe chiar și atunci când durerea pare imposibil de dus. O femeie puternică, care își poartă trecutul cu demnitate și își trăiește prezentul cu recunoștință.
foto: social media
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu