O mamă şi fiul ei de 8 ani, aduşi la spitalele din Bucureşti după accidentul din Bulgaria. Filmul incidentului

Elicopterul Black Hawk a aterizat pe stadionul Dinamo din Capitală. O adevărată desfăşurare de forţe după accidentul petrecut nu departe de graniţa Bulgariei cu România, în zona localităţii Veliko Târnovo. Două dintre cele trei maşini implicate erau conduse de români. Accidenul ar fi fost provocat de viteză şi o depăşire interzisă.
Aduşi în Bucureşti după accident
Două dintre victimele accidentului din Bulgaria au fost aduse cu un elicopter Black Hawk, aici, în Capitală. Vor fi transportate la spital. Vorbim despre o femeie de 35 de ani care va fi internată la spitalul Floreasca şi copilul acesteia în vârstă de 8 ani care va merge la spitalul de copii Grigore Alexandrescu.
Decizia de a transfera cele două victime cu elicopterul la Bucureşti a fost luată pentru a reduce timpului de intervenţie. Un eventual transfer rutier spre Sofia ar fi prelungit agonia victimelor.
"Politraumatise, aflaţi în stare stabilă, dar având nevoie de îngrijiri medicale în Bucureşti", a declarat Eugen Fricosu, purtărtor de cuvânt Inspectoratul General de Aviaţie.
Alți doi români au fost externați de medicii bulgari, iar un altul a rămas în spitalul din Veliko Târnovo, fiind într-o stare ce nu îi permite transferul la Bucureşti.
"Noi suntem pregătiţi, în cazul în care va mai fi nevoie de transportul altor pacienţi. să-i aducem din Bulgaria în România", a declarat Eugen Fricosu, purtărtor de cuvânt Inspectoratul General de Aviaţie.
Potrivit poliţiei din Veliko Târnovo, unul dintre şoferi a ieşit pozitiv la testul de droguri, dar o anchetă va stabili exact cauzele accidentului. În total, zece persoane au fost rănite în accident.
Înapoi la Homepage
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu